Jurnalul.ro: Tabără de ţigani din Torino, incendiată în urma denunţării false a unui viol

Poate aţi auzit şi pe la ştiri acum cîteva zile, s-a cam făcut tam-tam pe chestia asta: o tabără de ţigani de la marginea oraşului Torino, Italia, a fost incendiată pentru că o adolescentă de 16 ani a făcut minţit spunînd că unul dintre ţiganii de acolo ar fi violat-o. Pînă la urmă s-a spus că a fost sex consimţit de ambele părţi… dar era deja cam tîrziu.

Jurnalul.ro a publicat aici că:

Aproximativ 500 de persoane furioase şi înarmate cu bâte de baseball, bare şi sticle incendiare, conduse de membrii familiei tinerei, s-au îndreptat spre tabără imediat ce s-a răspândit informaţia despre viol. Acestea au incendiat rulotele şi locuinţele improvizate ale celor aproximativ 150 de romi care locuiau în tabără.

În câteva minute, un incendiu de proporţii s-a declanşat în tabăra de la Torino, în apropiere de stadionul oraşului, flăcările ameninţând pădurea şi clădirile învecinate.

Imaginile televizate au prezentat romi îngroziţi fugind în lacrimi, în timp ce mulţimea scanda: “Lăsaţi-i să ardă”.

Tânăra, pe nume Eleonora, a declarat poliţiei şi familiei că a fost violată. Medicii de la spitalul local au confirmat că a avut loc un contact sexual, dar suspiciunile au început să apară în momentul în care ea a devenit confuză în legătură cu detaliile atacului. În cele din urmă ea a recunoscut în faţa poliţiei că a inventat faptele după ce şi-a pierdut virginitatea cu prietenul ei italian şi era îngrijorată că familia sa va afla ce s-a întâmplat.

Nu e deloc normal, dar asta e viaţa.

Adevărul: Torino: zid între ţigani

Cazul din Torino al unei tabere de nomazi originari din fosta Iugoslavie, ce se acuză reciproc de rasism, a ajuns în ultimele zile pe prima pagină a ziarelor italiene.

“Locatarii” şi-au împărţit tabăra, ridicând un “zid” improvizat din fier şi pietre. “Zidul” separă câteva zeci de familii desârbi (260 de persoane) de cele ale vecinilor de tabără bosniaci (150 persoane). Sârbii din etnia “daxi­kanè”, care şi-au ridicat barăci de lemn şi şi-au asfaltat câteva străduţe în faţa caselor, îşi acuză vecinii de “proastă creştere, mizerie şi lipsă de bun-simţ”.”Bosniacii îşi cumpără maşini de 30 de mii de euro şi îşi trimit copiii murdari la şcoală. Noi muncim, facem curat în tabără, ne spălăm şi ne purtăm civilizat. Ei sunt însă nişte împuţiţi şi nu vrem ca fiii noştri să meargă la şcoală cu ei în acelaşi autobuz”, spune Patrick Georgevic, citat de “la Stampa”. La rândul lor, bosniacii, de etnie “khorakhanè”, spun că vecinii lor sunt “rasişti” şi că deseori copiii lor sunt agresaţi fizic de colegii lor sârbi. “Nu este vorba de o simplă ceartă între copii, ci de bătăi în toată regula”, e de părere Maria Sal­kanovic.

În plus, bosniacii acuză o stare generală de “intoleranţa religioasă” între cele două facţiuni ale taberei de nomazi din Torino (bosniacii sunt musulmani, iar sârbii sunt creştin-ortodocşi), iar din acest motiv, potrivit „La Stampa”, disputa ar aminti de sângerosul conflict din fosta Iugoslavie.

Sursa: Adevărul.ro.

Related External Links