BadOrGood.ro şi imagini cu produsele ţiganilor căldărari

Produse ale tiganilor caldarari

Pe BadOrGood.ro (sau, mai precis, aici) am găsit cîteva imagini cu produsele ţiganilor căldărari. Una dintre aceste fotografii este cea alăturată.

Am avut prilejul să văd produse ale căldărarilor şi la tîrgul meşteşugarilor din Oradea mai demult… sînt chiar interesante, dovedesc o migală şi un talent care trebuie studiate cu atenţie.

Ceaţa i-a dus pe ţiganii repatriaţi din Franţa în Timişoara în loc de Bucureşti

Acum cîteva zile un grup de ţigani a fost repatriat din Franţa în România prin intermediul avionului. Se pare că a fost genul de repatrieri benevole prin care ţiganii au primit o sumă de bani pentru a se întoarce acasă.

Două articole pomenesc acest subiect (mai jos sînt fragmente): primul se găseşte pe DeBanat.ro.

Un număr de 180 de ţigani care au trăit în Franţa au călcat din nou pământ românesc, joi seara. Fiecare adult devine cu câte 300 de euro mai bogat, iar dacă are şi copii primeşte pentru fiecare altă sută de euro. Transportul de tigani era destinat Bucureștiului, însă, din cauza ceței de pe Otopeni, cei 180 de romi au ajuns la Timișoara. De la Aeroportul Internațional Traian Vuia romii au fost îmbarcaţi în autobuze și trimiși la Gara de Nord, de unde vor putea călători gratuit până în localitățile de domiciliu.

Cel de-al doilea este OpiniaTimişoarei:

Ei trebuiau sa ajunga pe Aeroportul Otopeni din Bucuresti, insa ceata de acolo nu a mai facut posibila aterizarea. Asa se face ca aeronava charter Paris – Otopeni a ajuns la Timisoara, joi seara, in jurul orei 19:00. Adultii au primit 300 de euro de persoana sa vina acasa, iar pentru copii, francezii au dat cate 100 de euro, in schimbul unui angajament scris ca nu se vor intoarce in Franta.

Tiganii, repatriati voluntar din Franta, au fost procesati imediat dupa aterizare de Politia de Frontiera. Imediat dupa numaratoare, romii s-au urcat in autobuze puse la dispozitie de autoritati si s-au indreptat spre Gara de Nord din Timisoara, de unde au asteptat trenurile spre case.

Jurnalul.ro: Tabără de ţigani din Torino, incendiată în urma denunţării false a unui viol

Poate aţi auzit şi pe la ştiri acum cîteva zile, s-a cam făcut tam-tam pe chestia asta: o tabără de ţigani de la marginea oraşului Torino, Italia, a fost incendiată pentru că o adolescentă de 16 ani a făcut minţit spunînd că unul dintre ţiganii de acolo ar fi violat-o. Pînă la urmă s-a spus că a fost sex consimţit de ambele părţi… dar era deja cam tîrziu.

Jurnalul.ro a publicat aici că:

Aproximativ 500 de persoane furioase şi înarmate cu bâte de baseball, bare şi sticle incendiare, conduse de membrii familiei tinerei, s-au îndreptat spre tabără imediat ce s-a răspândit informaţia despre viol. Acestea au incendiat rulotele şi locuinţele improvizate ale celor aproximativ 150 de romi care locuiau în tabără.

În câteva minute, un incendiu de proporţii s-a declanşat în tabăra de la Torino, în apropiere de stadionul oraşului, flăcările ameninţând pădurea şi clădirile învecinate.

Imaginile televizate au prezentat romi îngroziţi fugind în lacrimi, în timp ce mulţimea scanda: “Lăsaţi-i să ardă”.

Tânăra, pe nume Eleonora, a declarat poliţiei şi familiei că a fost violată. Medicii de la spitalul local au confirmat că a avut loc un contact sexual, dar suspiciunile au început să apară în momentul în care ea a devenit confuză în legătură cu detaliile atacului. În cele din urmă ea a recunoscut în faţa poliţiei că a inventat faptele după ce şi-a pierdut virginitatea cu prietenul ei italian şi era îngrijorată că familia sa va afla ce s-a întâmplat.

Nu e deloc normal, dar asta e viaţa.

Istorie alternativă: Traian Băsescu şi Victor Ponta cer reluarea recensămîntului: vor să se declare ţigani

La nici două luni de la recensămîntul 2011, Traian Băsescu şi Victor Ponta cer reluarea lui. Conferinţa de presă de astăzi la care au fost prezenţi cei doi oameni politici a şocat întreaga mass-media, ţinînd cont duşmănia declarată a celor doi, şi are şanse să şocheze întreaga societate românească sau chiar europeană.

Dimineaţa asta a început tare, cu conferinţa de presă a lui Victor Ponta şi a PSD-ului foarte porniţi împotriva actualului preşedinte pe care vor să-l dea jos înainte de terminarea actualului mandat. Însă asta nu e deloc o noutate, dacă anul viitor ar veni sfîrşitul lumii aşa cum tot prezic unii, mulţi dintre oamenii polticii ar muri agăţaţi de gîturile duşmanilor lor, într-o viermuială de corpuri neidentificabile. În dimineaţa asta totul a decurs conform programului stabilit demult, dar la un moment dat Traian Băsescu şi-a făcut apariţia alături de Ponta, luîndu-l acesta prin surprindere. PSD-iştii s-au agitat cîteva minute bune, neliniştiţi de sosirea neaşteptată. Preşedintele era însoţit de SPP şi de cîţiva bulibaşe plini cu aur, alături de cîteva pirande şi o mulţime de puradei, aşa că sala a devenit dintr-o dată neîncăpătoare. Se spune că autoproclamatul rege Cioabă ar fi trebuit să ajungă şi el la conferinţă, unele voci spun că era şi el pe acolo, dar nu a fost surprins de camerele de filmat.

După ce surprinderea iniţială a trecut Traian Băsescu l-a asigurat pe Victor Ponta că nu a venit să se certe cu el şi întregul PSD în direct, deşi ar fi meritat să fie traşi de urechi pentru nesimţirea de care dau dovadă în faţa oamenilor mari ai ţării. Ponta a vrut să protesteze, dar Băsescu l-a oprit şi a spus că are nevoie de susţinerea opoziţie pentru a cere reluarea recensămîntului de acum cîteva luni. El a spus că ţiganii nu au fost motivaţi suficient să îşi declare naţionalitatea şi este gata să se declare ţigan ca să-i convingă să intre în legalitate şi să-i acorde suport politic.

Victor Ponta a amuţit aproape două minute, la fel şi restul PSD-ului. Cîteva şoapte s-au ridicat de undeva din spate, iar preşedintele celui mai activ partid de opoziţie a precizat că este gata să pună un pic deoparte duşmănia dintre el şi Băsescu pentru a susţine acest proiect. De asemenea, Victor Ponta a precizat că este gata să se declare român de origine ţigănească pentru a dobîndi nişte voturi în plus.

Aşteptăm reacţia societăţii civile referitor la cei doi. Vreţi reluarea recensămîntului sau nu? Le-aţi acorda voturi celor doi potenţiali ţigani?

 

 

Sursa aici.

Related External Links

France 24 şi integrarea ţiganilor în societatea românească

Subiectul ţiganilor din Franţa nu este deloc nou, nici pe malurile Senei, nici pe cele ale Dîmboviţei. Integrarea lor în societatea în care s-au născut ori au ajuns a fost mereu o problemă, cel puţin în ultimele două secole. La fel şi problemele legale pe care le-au creat unii dintre ei în această perioadă (furturi, cerşetorie, etc.). Din motive ele au fost promovate excesiv în defavoarea altora.

Pe pagina lui Robert Halasz am găsit un reportaj despre integrarea lor în societatea românească difuzat ieri de către televiziunea France 24. Jurnaliştii francezi au luat ca model comunitatea de ţigani din Bărbuleşti, o localitate aflată la 60 de kilometri de Bucureşti.

Articolul original este aici.

 

Related External Links

Tîrgul meşteşugarilor ţigani în Piaţa Constituţiei, Bucureşti

Adevărul.ro a publicat aici imagini şi informaţii despre tîrgul meşteşugarilor ţigani care are loc acum (de vineri pînă azi între orele 10 şi 20) în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Se spune că mai mulţi căldărari, rudari, fierari, argintari, ceaunari şi alţi meşteri populari ţigani, dar şi meşteşugari români expune tot felul de obiecte create de ei cu ocazia tîrgului. Tot acolo se mai pot găsi muzică de petrecere, mici şi colaci ungureşti.

Simona a adus la târg mai multe fuste ţigăneşti, colorate. Una singură se lucrează de mână în cam două săptămâni aşa că nu e de mirare că ajunge şi la 600 de lei bucata. “Eu am învăţat de la bunica, de când eram mică. Întâi, femeile îşi făceau pentru ele, dar acuma au început şi să vândă”, explică femeia. Baticele înflorate, bijuteriile de argint şi ibricele sunt la mare căutare. “Mă ajutaţi, puteţi să-i spuneţi «25 de lei» în engleză?”, este rugămintea Simonei, care nu prea se înţelege cu clienta ei din altă ţară.

Cei interesaţi pot cumpăra bijuterii, ceaune, ibrice, căldări, mobilier, coşuri de răchită şi obiecte decorative. Totodată se organizează şi ateliere de dibăcie în care meşterii îşi  demonstrează talentul de a făuri lucruri, iar atmosfera va fi încălzită de muzica autentică ţigănească. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Romi. Informaţii suplimentare se găsesc pe www.mestesugariiromi.ro  şi www.mestesukar.ro/blog.

Haz de Media şi ţiganii prinşi la furat de curent dintr-o maşină electrică

Dacă vă interesează să aflaţi cum se poate fura curent electric dintr-o maşină electrică accesaţi HazdeMedia… Printre altele, se spune că:

Martorii din zona au confirmat ca au vazut doi tigani ce alimentau fara nicio jena direct de la priza masinii, un calorifer electric, o masina de spalat, un fier vechi de calcat, un rotopercutor si o centrala electrica de apartament. Politistii au demarat o ancheta dar se pare ca sunt foarte putine sanse ca pagubitul sa isi recupereze curentul electric.

România Liberă: Şapte francezi, ţigani pentru o zi

România Liberă povesteşte destul de detaliat, într-un articol împrăştiat pe trei pagini, despre un experiment realizat de nişte francezi prin Moldova:

Un grup de sapte francezi alaturi de doua romance au incercat pentru o zi cum este viata de tigan. S-au imbracat in straie traditionale si au plecat de la casa unor romi din Stolniceni-Prajescu catre Piatra Neamt, manastirea Sihla, Tirgul Neamt si retur. In drumul lor au gatit in padure la ceaun, au incercat sa vada cum sunt primiti in magazine, baruri sau cofetarii.

Printre ei s-a aflat şi un reporter al “Ziarului de Iaşi”. Se spune că francezii nu erau la primul contact cu cultura ţiganilor, ei fiind voluntari ai organizatiei Caritas care are grija de etnicii ţigani din Paris, de cei din suburbii, baraci, din gurile de metrou sau de pe terenurile din mijlocul nicaieriului.

eMaramures: etnii ciudate – Daci liberi, latini, ardeleni, pletosi si tigani de matase inregistrati pina acum la recensamintul din Baia Mare

Dincolo de scandalul pe care l-a generat recensămîntul din acest an pe tema CNP-ului şi a datelor personale, dar şi din cauza bîlbelor autorităţilor, se pare că el rezervă surprize de tot felul autorităţilor din nordul ţării. Astfel eMaramureş consemnază aici că:

Cat cepele le-au fost ochii catorva recenzori din Baia Mare care au avut de inregistrat in scripte pletosi, geambasi, daci liberi, rudari ori tigani de matase, cum s-au declarat unele dintre persoanele la care au facut recensamantul.

Imaginatia baimarenilor s-a dovedit mai mult decat bogata si a intrecut asteptarile specialistilor, care au fost obisnuiti de la celelalte recensaminte sa constate ca Maramuresul este populat de etnii dintre cele mai ciudate, despre care nici cei mai experimentati antropologi nu au cunostinta.

“Sunt conationali care nu vor sa se declare romani, spunand ca ei sunt daci liberi, latini sau ardeleni. Noi le consemnam ca atare. Recenzorul este obligat sa scrie exact ce i se spune, pentru ca la sfarsit trebuie sa ii dea formularul si omul sa il semneze”, a declarat directorul Directiei de Statistica Maramures, Vasile Pop.

Ţiganii au fost îndemnaţi în repetate rînduri în ultimul timp să-şi declare etnia dar, aparent, autorităţile nu prea s-au informat din timp despre ce anume înţeleg ţiganii prin etnie: denumirea “etniei” derivă din meseria pe care o fac şi din obiceiurile cotidiene (din felul lor de a fi).

Ţigani culegători de fier vechi în Oradea

 Ieri eram prin oraş cu aparatul foto şi am dat peste cîţiva ţigani culegători de fier vechi la capătul podului Sovata. Mi-au atras atenţia atunci cînd camionul din imagini a început să-i claxoneze ca să se dea la o parte (era ditamai locul liber, dar s-au pus cam la mijlocul lui să se odihnească).

Pe urmă (după ce am făcut pozele şi înainte de a o lua peste pod spre Ioşia) unul dintre ei a început să comenteze cînd a văzut că le făceam poze, ar fi vrut să primească bani. Că a încercat degeaba e altă poveste.

Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #1
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #1
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #2
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #2
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #3
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #3
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #4
Ţigani culegători de fier vechi în Oradea #4

Ţiganii şi speculaţiile referitoare la numărul lor real cu ocazia recensămîntului 2011

Speculaţiile despre numărul real al ţiganilor din România nu sînt deloc noi, dar subiectul a fost adus în actualitate cu ocazia recensămîntului care se derulează aceste zile la nivel naţional (20-31 octombrie 2011).

Statisticile oficiale spun că în România trăiesc oficial 535.250 de cetăţeni ţigani, sau cel puţin atîţia s-au declarat la ultimul recensămînt din 2002. Nimeni nu ştie încă care este numărul real al acestora pentru că mulţi nu s-au declarat ca făcînd parte din această etnie şi, mai ales, mulţi alţii au ales să nu-şi înregistreze copiii – şi, de aceea, nu au certificat de naştere sau carte de identitate pentru a fi integraţi cu adevărat în societate. Unele organizaţii nonguvernamentale estimează că ţiganii din România sînt undeva pe la 2, 5 milioane (sau chiar peste acest număr).

N-am spus degeaba “speculaţii”: se ştie cu siguranţă că o parte dintre ţigani preferă să nu îşi declare etnia sau să declare români ori unguri (motivele lor sînt foarte diverse, printre altele se pomeneşte de teamă, ruşine, conotaţie peiorativă a denumirii, înţelegerea faptului că fac parte dintr-o comunitate mai mare – cea în care s-au integrat, provenienţa din familii mixte etc), iar date clare despre această categorie de minoritari camuflaţi nu există şi, foarte probabil, nu vor fi cuantificate prea curînd (sau poate niciodată). În lipsa unor date statistice reale orice presupunere (făcută cu cap de cei care cunosc etnia şi tendinţele acesteia sau făcută aiurea, aşa, din burtă) se numeşte “speculaţie”.

Sînt unii care-i îndeamnă pe ţigani să se identifice ca atare (oricare ar fi denumirea pe care o folosesc pentru etnie) dar, hai să fim serioşi: cîţi dintre ei vor asculta de respectivele îndemnuri? 10%? 20%? Poate 25%? Toată lumea face ce-i convine şi, de obicei, pune pe primul plan interesul personal… Atîta vreme cît ţiganii nu vor vedea că prin declararea etniei din care fac parte nu au un cîştig cît se poate de clar şi de evident vor ezita să facă acest lucru.

Pînă atunci însă fiecare caută să se folosească de lipsa de informaţii pentru a ieşi în faţă cu acele idei (speculaţii) care-i convin lui cel mai mult, care îi vor ajuta scopului individual imediat sau de lungă durată. Ţiganii vor continua să reprezente un subiect la modă încă multă vreme de acum înainte, iar integrarea lor în societatea este şi va rămîne o adevărată provocare. Fie că ne place sau nu, prin încercările continue de a schimba denumirea multiseculară a etniei cu cea mai recentă de “rromi” ţiganii s-au făcut auziţi. Prin ceea ce fac în afara ţării (cele mai cunoscute fapte sînt în continuare furturile, înşelătoriile şi cerşetoria) au internaţionalizat problemele pe care noi, ca români, le avem cu ei de aproape două secole.

Dacă vă înteresează cîteva dintre aceste speculaţii, Gîndul.ro a publicat aici cîteva dintre ele:

În aceste condiţii, numărul neoficial al persoanelor de etnie romă din România variază de la un fabulos 3 milioane (Banca Mondială) la un “mult mai verosimil 1,5 milioane” (Comisia Europeană), după cum aminteşte profesorul Ciprian Necula, liderul campaniei de comunicare SPER (Stop Prejudecăţilor despre Etnia Rromilor).

De un număr apropiat vorbeşte şi şeful catedrei de Sociologie de la Universitatea Bucureşti, profesorul Marian Preda, care a realizat un studiu pe temă în anul 1998. “Atunci vorbeam de o populaţie în jurul a 1,5 milioane heteroidentificaţi – adică vazuţi ca atare de ceilalţi – şi de un milion autoidentificaţi în diverse studii şi sondaje, dar nu şi în cadrul unui recensământ oficial. În timp, a existat o creştere a populaţiei, dar nu foarte spectaculoasă” mai spune Preda.

Senatorul Mădălin Voicu, arată că, potrivit datelor pe care le deţine din surse oficiale ale MI şi UE, etnia romă se înscrie astăzi “pe o plajă între 700.000 la 1,3 milioane de persoane, numai în România, fără migraţie, categorie care numără şi ea aproximativ 700.000″. În consecinţă, spune Voicu, numărul romilor din ţara noastră se ridică undeva la 2 milioane, un milion în ţară şi un alt milion, mobil, care pleacă pentru diverse perioade de timp din ţară.

Din punct de vedere personal pot spune că aştept cu curiozitate rezultatele finale ale recensămîntului 2011. Nu cred că numărul ţiganilor declaraţi ca atare va exploda brusc, ca şi cum ar fi avut dintr-o dată o criză de conştiinţă şi de naţionalitate, probabil ca creşte considerabil dar nu foarte mult.

Adevarul.ro: 500 de ţigani din Huedin fac avere cerşind în Marea Britanie

Articolul pe care l-am găsit pe Adevărul.ro are o oarecară legătură cu cel pe care l-am scris mai devreme despre reportajul BBC despre cerşetorii ţigani din Marea Britanie. Practic se referă la acelaşi grup de persoane şi la imposibilitatea sistemului românesc de a rezolva problema.

Primarul Huedinului nu are soluţii pentru a opri exodul ţiganilor din oraş spre ţările occidentale. La ora actuală, din cei peste 1.000 de ţigani care trăiesc în Huedin, mai bine de jumătate sunt la cerşit pe străzile din marile oraşe britanice.

Dacă până anul trecut cei mai mulţi ţigani făceau adevărate averi în Spania, Italia sau Franţa, anul acesta, susţine primarul de Huedin, Mircea Moroşan, aceştia şi-au schimbat destinaţia. „Acum, majoritatea cerşesc pe străzile marilor oraşe din Marea Britanie şi Irlanda. Prin oraş, se zvoneşte cum că ei primesc bani frumoşi la naşterea unui copil în aceste ţări”, a spus Moroşan.

Peste 100 de palate din banii cerşiţi

Cu banii strânşi pe străzile oraşelor străine, ţiganii şi-au construit, în ultimii ani, adevărate palate. „Toate sunt şi acum în roşu. Motivul este simplu: impozitele percepute pe clădirile nefinisate sunt mult mai mici. Trist este că ţiganii au împânzit, cu palatele lor, întreg Huedinul”, a declarat Mircea Moroşan.

Cele mai multe palate sunt aglomerate în zona Horea, dar ţiganii au dezvoltat o adevărată politică de extindere a kitsch-ului chiar şi pe străzile din centru. „E simplu. Primul loc de casă dintr-o zonă centrală se cumpără mai scump, printr-un intermediar român. Pe urmă, vecinii de pe strada respectivă aleg să plece. Preţurile scad brusc, iar palatele apar peste noapte”, a mai spus Moroşan.

Nu există soluţii

Mai multe informaţii despre subiect se găsesc aici.

Reportajul BBC despre ţiganii cerşetori din Marea Britanie

Unul dintre subiectele zilei îi are ca ţ

Unul dintre subiectele preferate ale mass-mediei azi îi are ca ţintă pe ţiganii cerşetori din Marea Britanie şi interacţiunile lor cu reporterii britanici. Cei de la BBC au făcut public de curînd un reportaj despre cerşetorii de toate vîrstele din Anglia şi, aparent, i-au vizat în primul rînd pe ţiganii români. Am spus “aparent” pentru că nu cunosc tot materialul strîns şi care a fost logica filtrării lui pentru a scoate produsul final.

Reportajul în limba engleză este aici, n-am de gînd să-l reiau mai ales că mass-media românească s-a grăbit să comenteze din plin pe această temă. Dacă chiar vă interesează subiectul îl puteţi citi atît în engleză cît şi română. Astfel, cei de la Jurnalul Naţional s-au plîns de le şiroiau lacrimile în pumni că TOŢI cerşetorii filmaţi de BBC timp de UN AN pe străzile Londrei sînt „ţigani din România” (articolul e aici) de parcă ar fi singurii cerşetori din Londra. Hotnews se rezumă să povestească aici reportajul avînd ca titlul Reportaj BBC despre copiii tiganilor romani: “Viata secreta a copiilor cersetori din Marea Britanie”.

Că ţiganii cerşesc se ştie: o fac şi la noi, dar şi aiurea prin Europa. Inclusiv prin patria natală a Britanicilor. Se ştie că-şi folosesc copiii pentru asta, despre acest aspect s-au legat şi britanicii – li s-o fi părînd şocant şi s-au ultragiat suficient de mult încît să le urmărească obiceiurile vreme de aproape un an. Au aflat că unii copii cîştigau chiar şi 500 de lire sterline pe zi, ceea ce e o cifră de afaceri destul de bună pe timp de criză – chiar nu ştiu cum au primit britanicii această informaţie, dar nu cred că a fost prea plăcut. Asta e… Oricum, nu va schimba fundamental problema, probabil nici nu va avea vreo influenţă prea mare în viaţa ţiganilor: dacă vreme de decenii nu prea s-a făcut mare lucru pentru a rezolva problema integrării lor într-o civilizaţie de orice fel şi problema puradeilor trimişi la cerşit în loc de şcoală un amărît de reportaj nu va avea acest efect peste noapte.

Partea cea mai amuzantă a subiectului este, totuşi, alta: reporterii de la BBC au venit în România pentru a vedea cum trăiesc ţiganii care-şi trimit copiii la cerşit la ei în ţară. Articolul de pe Ştirile ProTV spune că

Englezii au ajuns si in Romania, la Huedin, unde familia Rostas are doua case – o vila luxoasa la strada si o casa mai mica. In fata primei locuinte era parcata aceeasi masina BMW X5.

De ce va puneti copiii sa cerseasca, daca aveti o gramada de bani?“, a sunat intrebarea reporterului britanic, insa nu a primit un raspuns, ci doar amenintari din partea Stelei Rostas.”

Hilar, nu? Dacă vă apucaţi să urmăriţi imaginile filmate probabil că mulţi dintre voi o să rîdeţi, eu cu siguranţă am făcut-o cînd le-am văzut difuzate la ProTv.

Se spune despre români că sîntem latini, dar sîntem mai mult balcanici decît latini. Ţiganii trăiesc pe aceste meleaguri de cîteva secole bune, mai întîi ca sclavi apoi ca oameni liberi, dar mulţi dintre ei fără căpătîi. Va mai trece multă apă pe Crişul Repede (ca să iau un reper apropiat mie) pînă cînd britanicii vor înţelege modul de gîndire aparent şocant al acestora. Pentru noi este o realitate incomodă, pentru ei este mult mai greu de digerat. Probabil că singurul lucru bun pe care-l va aduce reportajul ăsta va fi o mai bună înţelegere a gravităţii unei probleme care a fost trecută cu vedere mult prea mult – aproape două secole.