Evenimentul Zilei despre Connect-R şi declaraţia “Nu mi-e ruşine că sînt ţigan”

Connect-R este unul dintre puţinii ţigani care a dovedit României că se poate. Adică poate să devină cunoscut (sau chiar faimos, după cum ar zice unii) şi (probabil) bogat prin muncă şi folosirea talentului pe care-l are.  Acum cîteva zile Evenimentul Zilei a publicat un articol despre cîntăreţ punînd la bătaie (în titlu) declaraţia acestuia că nu îi este ruşine de originile sale.

În urmă cu doi ani, Connect-R a urcat pe scena Romanian Music Awards îmbrăcat într-un tricou pe care scria “Sunt ţigan”. Acum, el spune că a fost ajutat şi de notorietate. “N-aş fi sincer dacă nu aş spune că momentul în care am făcut afirmaţia respectivă a fost susţinut şi de poziţia mea. Eram undeva, deja. Dar, oricum, este un act curajos, într-o Românie a preconcepţiilor”, a spus cântăreţul.

Totuşi, Connect-R şi-ar dori ca şi alte vedete să îşi declare etnia şi să fie exemple pentru ceilalţi. “Eu am simţit de mult timp că trebuie să îmi depăşesc condiţia şi să le arăt şi semenilor mei, cei cu ten închis, că se poate şi altfel. Am un prieten bun, care mi-a zis: «Băi, mie nu îmi e ruşine că sunt ţigan. Îmi e ruşine că sunt alţii ţigani»”, a povestit Connect-R.

Secretul succesului la cerşetorii ţigani în afara ţării

Doi cersetori, tigani romani in Italia, se intilnesc si se intreaba unul pe altul:
 – Citi bani ai strins azi?
– 6 euro…
– 6 euro? Ce ai facut de ai strins doar 6 Euro?
– Am facut de toate – imbracat ponosit, saracacios, fata de milog, am si scris pe o placuta de carton ca am o nevasta si 4 copii de intretinut. Dar tu cit ai cistigat azi?
– 6000 euro!
– Ce?!?!? Cum ai procedat de ti-au dat asa de mult?
– Am pus linga mine o bucata de carton pe care scria: “Imi lipsesc 6 euro sa ma intorc in Romania !”