Țiganii votează anti-Ponta

Dacă tot e campanie electorală pentru a ne alege viitorul președinte, săptămîna asta m-am apucat să întreb cîțiva țigani de pe la noi, din jurul Oradei, în legătură cu părerile pe care le au despre cei doi candidați care au mai rămas în cursă. N-am prea văzut cifre oficiale care să-i ia și pe ei în calcule… e timpul de-o schimbare, chiar dacă-i făcută (cel mult) amatoricește, după ureche. Atunci cînd am primit un răspuns (unii-s cam prea suspicioși cînd îi întrebi așa ceva), cele aproximativ 100 de răspunsuri valabile se încadrează în următoarea listă:

  • nu prea au încredere în Klaus Iohannis pentru că nu e de-al lor și nu prea au avut de-a face cu minoritarii germani sau secui din Transilvania, dar rîd de Victor Ponta pentru că văd în el genul de șmecher care-și petrece timpul prin piețe, încercînd să înșele și să escrocheze oamenii.
  • țiganii religioși (pentru că unii dintre ei se duc la biserică, ”prinși” de creștinii ortodocși și penticostali) nu prea au încredere în catolici (Klaus Iohannis), dar îi privesc cu neîncredere pe ăia care sînt extrem de credincioși și pupători de moaște ca Victor Ponta. Ceva pute atunci cînd arăți că ești cel mai cel (cam asta ar fi ideea exprimată).
  • nu prea au treabă cu ”germanu” pentru că nu prea l-au auzit vorbind, dar Ponta îi irită cum deschide gura. N-am idee de ce, dar ăsta a fost răspunsul.
  • cîțiva, ceva mai duși prin țară, au amintiri plăcute din Sibiu, dar nu știu de unde să-l culeagă pe Ponta. N-a făcut nimic vizibil în țara asta, doar a dat din gură.

Concluzia generală e că, dacă se duc la vot, vor vota mai degrabă Klaus Iohannis decît Victor Ponta sau votează anti-Ponta.

Related External Links

Traian Băsescu şi summit-ului cu tema “Incluziunea socială a ţiganilor prin promovarea actiunii la nivel local”

Zilele trecute a avut loc la Bruxelle cel de-al treilea summit al Uniunii Europene pe tema minoritarilor de pe la noi şi de aiurea, prin Europan. S-a folosit apelativul de romi, culmea (credeam că măcar europenii au mai multă minte), dar a fost vorba despre “Incluziunea socială a ţiganilor prin promovarea acţiunii la nivel local”.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a fost pe acolo, iar vineri, în cadrul sesiunii de deschidere a summit-ului că o mare parte dintre ţiganii care s-au integrat printre majoritarii din România nu îşi mai recunosc etnia.

“O mare parte dintre romii care s-au integrat, care sunt ingineri, profesori, medici, politicieni sau oameni de afaceri nu isi mai recunosc etnia”, a spus seful statului in discursul sustinut in deschiderea evenimentului, precizand ca aceasta problema a autoidentificarii exista pentru ca persista in raporturile dintre majoritatea populatiei si minoritatea roma o atmosfera profunda de neincredere, alimentata de prejudecati, transmite Mediafax.

Potrivit sefului statului, “ceea ce poate deveni ingrijorator este ca aceasta intoleranta alimentata de situatii individuale de fapte reprobabile, comise de romi, pe fondul preungirii crizei economice, poate favoriza, sub impulsul retoricii anti-roma si a discursului instigator, cresterea riscului de violente”.

“Chiar la nivel european avem multi politicieni care utilizeaza acest tip de discurs”, a adaugat seful statului.

Dacă vă interesează restul declaraţiei o găsiţi relatată aici. Ideea preşedintelui ar explica, oarecum, diferenţa imensă pe care o oferă estimările unora dintre oficial (vreo două milioane şi ceva dintre ţigani comparativ cu cei 600 şi ceva mii înregistraţi în România), restul fiind cauzată de lipsa certificatelor de naştere şi a buletinelor oamenilor care nu au fost înregistraţi. Încă. Dar estimările oferite sînt, în cel mai bun caz, discutabile.

Ca răspuns la prezenţa preşedintelui la summit, comisarul european pentru justiţie, cetăţenie şi drepturi fundamentale, Viviane Reding, a declarat tot vineri că i s-a părut foarte important, din punct de vedere simbolic, că Traian Băsescu, a fost prezent acolo, după cum relatează Agerpres.

Presedintele roman Traian Basescu, singurul sef de stat sau de guvern prezent la eveniment, a avut inainte de a pleca de la summitul UE dedicat romilor o scurta intrevedere cu comisarul european Viviane Reding. Potrivit acesteia, in cadrul intalnirii nu au fost discutate chestiuni legate de justitie, pe care Reding a precizat ca le discuta constant cu ministrul justitiei.

“Am discutat despre aceasta uriasa parte a populatiei Romaniei care este de origine roma si despre necesitatea ca Romania sa faca multe eforturi pentru ca majoritatea acestor oameni sa poata fi integrati, pentru ca saracia sa nu mai fie o problema, pentru ca acesti oameni sa nu mai fie fortati, intr-un fel, sa paraseasca tara si sa poata continua sa traiasca unde s-au nascut”, a declarat vicepresedinta CE pentru presa romana din Bruxelles.

Continuarea este aici.

Dar ce era să facă preşedintele? Avem (statistic vorbind) cei mai mulţi, mai promovaţi (sînt peste tot, la toate posturile tv), mai ridicaţi în slăvi şi condamnaţi în aceeaşi măsură, şi ce mai călători ţigani din Europa. Aş zice că-s cei mai migrator, dar nu migrează suficient de mult ca să se stabilească definitiv peste hotare – eupenii ni-i cam trimit înapoi.

Pe de altă parte, Adevărul oferă un raport al summit-ului: statele UE nu îi apără suficient pe ţigani. Banca Mondială arată că România ar cîştiga anual miliarde de euro din integrarea lor pe piaţa muncii. Sună bine, dar pusul în practică e cam… dificil de făcut. Sînt mulţi ţigani care-s muncitori, dar tot vezi grămezi de minoritari pe străzi, cerşind, sau auzi despre ei că fură sau că violează.

Romii sunt tot mai mult victime ale violenţelor în Europa, arată un raport al organizaţiei Amnesty International, dat publicităţii cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, pe 8 aprilie. Mai mult, un raport al Băncii Mondiale arată că integrarea romilor ar fi o politică economică inteligentă pentru România, care i-ar aduce beneficii financiare de până la trei miliarde de euro anual.

Integrarea romilor ar fi o politică economică inteligentă pe care România ar putea să o adopte, având în vedere creşterea populaţiei rome apte de muncă pe fondul îmbătrânirii populaţiei generale şi cheltuielilor sporite cu pensiile şi asistenţa socială, arată un raport al Băncii Mondiale (BM), citat de Mediafax.

Specialiştii BM arată că estimarea numărului de romi din România este greu de făcut din cauză că nu sunt disponibile date privind etnia la nivelul statelor membre UE, dar şi din cauză că familiile rome nu sunt dispuse, de multe ori, să-şi dezvăluie identitatea etnică în faţa autorităţilor, se menţionează în raport.

Ultimele date din 2011 indicau că aproximativ 613.000 de români, reprezentând circa 3,3% din populaţia ţării, şi-au declarat etnia romă. Pe de altă parte, potrivit estimărilor experţilor, disponibile la nivelul Consiliului Europei, populaţia romă din România număra în 2010 între 1,2 milioane şi 2,5 milioane de oameni, reprezentând o pondere între 6,5 şi 13,5% din populaţia ţării.

Sursa şi completarea sînt aici.

Preşedintele SUA, preşedintele Rusiei şi ţiganul ajung la Zamolxe

Presedintele Americii, presedintele Rusiei si un tigan ajung la judecata lui Zamolxe, care il ia pe primul si îi zice:

– Ba, daca tara voastra mai încearca sa cucereasca spatiul, vezi tu bila asta? O arunc peste voi si va distrug.

Iese americanu suparat si intra rusu. Zamolxe îi zice si lui:

– Ba, daca tara voastra mai încearca sa faca arme nucleare, sa-i asupriti pe altii, vezi bila asta? O arunc peste voi si adio Rusia.

Iese rusul suparat si intra tiganul.

– Ba, daca mai furi, mai violezi, pacalesti oamenii si alte prostii, arunc bila asta si te distrug.

Iese tiganul rizind în hohote. Rusu si americanu, morcoviti, îl întreaba:

– Tu de ce esti ma bucuros? Nu ti-a zis ca arunca bila peste tine?

– Ba da.

– Si atunci?

– PAI BILA E ACUM LA MINE!

Hotnews si Nicolas Sarkozy, inceput de “mea culpa” pe tema tiganilor: Voi evita sa vorbesc despre o comunitate in particular

Nu cu mult timp în urmă socialistul Hollande, contracandidatul lui Nicolas Sakozy, l-a atacat pe acesta pe tema minorităţilor de pe teritoriul francez (în special ţiganii) în cursa electorală pentru preşedinţia Franţei. Hotnews a publicat aici un rezumat a reacţiei lui Sakozy, aşa cum a tratat-o şi Le Figaro.

Nicolas Sarkozy a schitat “un inceput de mea culpa” in problema tiganilor, dupa ce a fost intens criticat, in anul 2012, pentru un discurs pe tema imigratiei, scrie Le Figaro. Sarkozy afirma, intr-un interviu acordat Le Dauphine libere, ca va “evita sa vorbeasca acum despre o anumita comunitate”. Intrebat daca ar rosti din nou acel discurs, presedintele Frantei a raspuns ca “Da, dar fara a vorbi despre o comunitate in particular”. 

“Securitatea este prima dintre libertati. Raman pe deplin mobilizat in aceasta chestiune”, a adaugat Sarkozy.

Adevărul.ro şi alegerile prezidenţiale din Franţa: „Sarkozy e responsabil de situaţia precară a ţiganilor”: socialistul Hollande îl atacă pe preşedintele-candidat

În perioada asta are loc campania prezidenţială în Franţa, era foarte previzibil ca ţiganii ajunşi pe acolo să devină subiect de dispută.

Adevărul.ro a publicat declaraţiile (cel puţin o parte dintre ele)  lui François Hollande, unul dintre contracandidaţii lui Nicolas Sarkozy.

Socialistul promite că dacă va fi ales preşedinte, va crea condiţii mai bune pentru ţigani în Franţa şi că va încerca să determine recunoaşterea pe plan internaţional a exterminării ţiganilor de către regimul nazist.

Politica lui Sarkozy e responsabilă de situaţia precară în care se află rromii, afirmă François Hollande, socialistul considerat favorit al alegerilor prezidenţiale. Hollande s-a pronunţat, potrivit „Le Point”; contra „oricărei politici specifice etno-rasiale”, într-o scrisoare adresată organizaţiei Romeurope.

„Politica lui Sarkozy este cea responsabilă de precaritatea intolerabilă în care se află aceste familii. El transformă un grup, o populaţie într-un ţap ispăşitor ideal pentru a-şi justifica politicile tot mai represive”, scrie Hollande, care, potrivit sondajelor, ar avea un avantaj faţă de Sarkozy în cel de-al doilea tur (mai) al alegerilor prezidenţiale.

Restul declaraţiilor le găsiţi la ei pe pagină. N-are sens să le pun pe toate aici… ştim cu toţii cît de bun8 (ca să nu spun aproape perfecţi) sînt politicienii în a face declaraţii în perioada de campanie, nu? 😀

Nicolas Sarkozy, ţiganii din Franţa… şi ştirile ProTv

Acum cîteva Nicolas Sarkozy şi-a anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Franţei. O ştire mai veche (de o lună de cîteva zile) de la ProTv spune că cîteva sute de ţigani urmează să fie expulzaţi de pe teritoriul francez şi trimişi înapoi în România. Se spune că ar putea fi o manevră electorala din partea actualului preşedinte francez pentru a-şi asigura un nou mandat.

Tiganii romani au intrat din nou in vizorul francezilor. Autoritatile de la Paris au emis ordine de expulzare pentru cateva sute de conationali, care vor ajunge curand acasa.

In timp ce oficialii din Hexagon sustin ca ii preocupa doar siguranta francezilor, presa de la Paris este convinsa ca la mijloc este doar dorinta presedintelui Nicolas Sarkozy de a castiga voturile extremistilor de dreapta la prezidentialele din primavara.

De cateva luni, politistii francezi si cei romani patruleaza impreuna zonele pariziene in care actioneaza bandele de cersetori romani. De exemplu, in Gara de Nord din Paris, oamenii legii aresteaza zilnic cativa minori, adusi din Romania pentru cersit.

Desi romii din Franta sunt doar in jur de 15.000, adica nesemnificativ in comparatie cu alte minoritati, problema este ca sunt foarte vizibili si, deci, deranjanti.

Istorie alternativă: Traian Băsescu şi Victor Ponta cer reluarea recensămîntului: vor să se declare ţigani

La nici două luni de la recensămîntul 2011, Traian Băsescu şi Victor Ponta cer reluarea lui. Conferinţa de presă de astăzi la care au fost prezenţi cei doi oameni politici a şocat întreaga mass-media, ţinînd cont duşmănia declarată a celor doi, şi are şanse să şocheze întreaga societate românească sau chiar europeană.

Dimineaţa asta a început tare, cu conferinţa de presă a lui Victor Ponta şi a PSD-ului foarte porniţi împotriva actualului preşedinte pe care vor să-l dea jos înainte de terminarea actualului mandat. Însă asta nu e deloc o noutate, dacă anul viitor ar veni sfîrşitul lumii aşa cum tot prezic unii, mulţi dintre oamenii polticii ar muri agăţaţi de gîturile duşmanilor lor, într-o viermuială de corpuri neidentificabile. În dimineaţa asta totul a decurs conform programului stabilit demult, dar la un moment dat Traian Băsescu şi-a făcut apariţia alături de Ponta, luîndu-l acesta prin surprindere. PSD-iştii s-au agitat cîteva minute bune, neliniştiţi de sosirea neaşteptată. Preşedintele era însoţit de SPP şi de cîţiva bulibaşe plini cu aur, alături de cîteva pirande şi o mulţime de puradei, aşa că sala a devenit dintr-o dată neîncăpătoare. Se spune că autoproclamatul rege Cioabă ar fi trebuit să ajungă şi el la conferinţă, unele voci spun că era şi el pe acolo, dar nu a fost surprins de camerele de filmat.

După ce surprinderea iniţială a trecut Traian Băsescu l-a asigurat pe Victor Ponta că nu a venit să se certe cu el şi întregul PSD în direct, deşi ar fi meritat să fie traşi de urechi pentru nesimţirea de care dau dovadă în faţa oamenilor mari ai ţării. Ponta a vrut să protesteze, dar Băsescu l-a oprit şi a spus că are nevoie de susţinerea opoziţie pentru a cere reluarea recensămîntului de acum cîteva luni. El a spus că ţiganii nu au fost motivaţi suficient să îşi declare naţionalitatea şi este gata să se declare ţigan ca să-i convingă să intre în legalitate şi să-i acorde suport politic.

Victor Ponta a amuţit aproape două minute, la fel şi restul PSD-ului. Cîteva şoapte s-au ridicat de undeva din spate, iar preşedintele celui mai activ partid de opoziţie a precizat că este gata să pună un pic deoparte duşmănia dintre el şi Băsescu pentru a susţine acest proiect. De asemenea, Victor Ponta a precizat că este gata să se declare român de origine ţigănească pentru a dobîndi nişte voturi în plus.

Aşteptăm reacţia societăţii civile referitor la cei doi. Vreţi reluarea recensămîntului sau nu? Le-aţi acorda voturi celor doi potenţiali ţigani?

 

 

Sursa aici.

Related External Links