Țigan botezat la maturitate

O parodie a botezului creștin. Reacția bisericii ortodoxe române nu s-a lăsat așteptată – ei consideră că acțiunea este scandaloasă și vor să-i tragă la răspundere pe vinovați. Deși nici dracu nu știe încă cum pentru că nu s-a făcut identificarea bisericii, preoților și… botezatului.

Imaginile au ajuns şi la reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care le-au catalogat ca fiind groteşti şi scandaloase.

„Imaginile groteşti indică un lucru evident scandalos. Un grup de persoane, nici nu contează de ce etnie, mimează pur şi simplu un gest firesc care se oficiază după botez pe masa pe care stă personajul respectiv. Repet, personaje groteşti apar în aceste imagini. Practic, mimează gestul firesc al înfăşării pruncului după Botez”, a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR, pentru un post de televiziune.

Acesta a precizat că nu crede că persoana care oficiază slujba ar putea fi un preot autentic. „La un moment dat apare în imagine parţial imaginea unei persoane îmbrăcate într-un veşmânt verde. Nu pot certifica dacă este vorba despre un preot autentic sau nu. Imaginile sunt blurate. Aceste persoane şi-au permis să facă acest circ în cadrul unei biserici, în absenţa preotului sau fără ca preotul să îi observe. Altfel nu cred că este posibil”, a mai menţionat acesta.

Preotul Vasile Bănescu a precizat faptul că nu s-a putut identifica biserica unde a avut loc această filmare, însă ar aprecia implicarea autorităţilor. În cazul în care se dovedeşte că aceste acţiuni au avut loc în prezenţa unui preot, acesta din urmă ar putea fi sancţionat disciplinar.

 

Moare bulibaşa ţiganilor… se face înmormîntare cu fast, într-o zi de miercuri

Moare bulibaşa ţiganilor… se face înmormîntare cu fast, într-o zi de miercuri în care se ţineau meciuri de fotbal senzaţionale, în cupele europene. Preotul, mare microbist, ţine slujba în curtea din faţa vilei, după care se formează cortegiul spre cimitir.

În faţă era preotul, după el urmau şase ţigani purtînd sicriul pe umeri si pe urma alaiul cu rudele apropiate şi restul mulţimii. Mai era un sfert de oră pînă la începerea meciului aşa că preotul, care dădea ritmul cortegiului funerar, lungea cam tare pasul şi nici nu se oprea la răscruci de drumuri, după obicei.

La un moment dat, neobişnuiţi cu asemenea efort, ţiganii cu sicriul au început să gîfîie cam tare – îi treceau toate apele. Unul dintre ei nu a mai rezistat şi i-a zis preotului:

– Ho, dom’ părinte, stai mai incet, mîncaţi-aş, că doar nu l-am furat!….

Primul preot ţigan şi-a pus patrafirul şi şi-a început cariera în Ferentari

Daniel Gangă este primul preot ţigan recunoscut ca atare de către Biserica Ortodoxă Română. A fost hirotonit vineri, 20 februarie 2009, la exact 153 de ani de la emiterea ultimului act dintr-o serie de legi ce au pus capăt robiei.

Articolul despre acest subiect se găseşte pe Cotidianul.ro aici.

Daniel Gangă – “Numele meu îmi arată clar originea, vine de la Gange”, susţine el – urmează să oficieze în Biserica Duminica Sfinţilor Români din Ferentari, după o perioadă de practică. Misiunea lui nu e doar una pastorală, ci şi socială. Tânărul preot ţigan va conduce şi nou înfiinţatul Birou de catehizare, o iniţiativă a BOR de a apropia credinţa ortodoxă de etnicii romi din Bucureşti şi din judeţele vecine. De fapt, va continua, într-un mod mai direct, ceea ce a făcut până acum ca redactor la Radio Trinitas.

Related External Links