Femeia simplă şi poveştile ei cu ţigani

Aici puteţi citi 3 poveşti cu ţigani pe jurnalul Femeiasimpla.com. Se merită.

Să nu vă sfiiţi să citiţi comentariile. Pe lîngă autorea articolului au mai fost şi alţii care şi-au adus contribuţia cu poveşti şi opinii.

Related External Links

Mirela Marinescu: poveşti cu ţigani

În Gazeta de Sud au fost publicate în 22 iulie 2007 (aici) poveşti cu ţigani, articolul poartă semnătura Mirelei Marinescu.

Erau robi ai tătarilor, au devenit apoi meşteşugari, ocnaşi, gîzi (călăi), aurari, potcovari, lăutari, dar şi hoţi, criminali. Rămân să vorbească despre ţiganii de altădată poveştile consemnate în documentele istoriei.

Au venit o dată cu tătarii pe teritoriul românesc. Erau sclavii lor, robi care puteau fi vânduţi, trecuţi de la un stăpân la altul. După retragerea tătarilor, au rămas aici, la stăpâni români. Unii era indulgenţi cu ei, îi eliberau, lăsând cu limbă de moarte, în testamente, clauze care îi scăpau de robie. Şi, totuşi, o legătură puternică se năştea între ei, astfel încât mulţi preferau să rămână în aceleaşi gospodării. Acolo aveau de-ale gurii, tot astfel cum aveau şi posibilitatea de a câştiga un ban.

Meşteşugari de seamă

În vremea când au fost robi, dar şi după aceea, s-au dovedit buni meşteşugari, la confecţionarea armelor şi prelucrarea aurului, erau fierari iscusiţi şi buni îngrijitori de cai în armată. Faima lor s-a dus peste hotare, la fel cum la urechile străinilor au ajuns şi relele tratamente la care erau supuşi unii dintre ei. Suferinţa lor a luat sfârşit când Barbu Ştirbei a dat un decret de desfiinţare a robiei în Ţara Românească. Iniţiativa sa va fi preluată, peste timp, în Proclamaţia de la Islaz, în care se stipulau din nou desfiinţarea robiei, emanciparea ţiganilor. Clauza va fi susţinută şi de primarii Craiovei. Gheorghe Chiţu, primul primar al Craiovei, s-a ocupat şi el de integrarea ţiganilor, dându-le servicii. Erau puşi să repare trăsurile şi căruţele, erau angajaţi pe post de cioclii sau gropari pe lângă cimitire. Unii au fost trimişi la şcoală, în vreme ce alţii au fost internaţi în Spitalul „Filantropia“ pentru a se vindeca de bolile sociale pe care le puteau răspândi. Alţii au ales să cânte. Aveau un extraordinar talent muzical, care avea să-i cucerească şi pe scriitorii şi pictorii vremii, Eustaţiu Stoenescu, un mare pictor craiovean, dedicându-le numeroase lucrări. Lăutarii ţigani, cum ar fi cei din zona Bucovăţului, au ajuns să cânte şi peste hotare, la expoziţii internaţionale, la New York (1938), Paris (1900), Bruxelles. Au cântat şi cu Maria Tănase, încântându-l în mod plăcut pe Roosevelt. Şi regina Angliei avea să fie fermecată de muzica lor. „Când regina Angliei a vrut să-l decoreze pe marele violonist craiovean Ion Voicu, tatăl lui Mădălin Voicu, ca român, acesta a ţinut să atragă atenţia că aparţine de fapt etniei rome“, a menţionat Toma Rădulescu, şef de secţie la Muzeul de Istorie din Craiova.

Fapte măreţe de ieri

Tot de numele lor se leagă şi unele fapte măreţe. Voievodul Alexandru cel Rău a aflat la un moment dat că marele ban al Craiovei, Mihai Viteazul, e fiu de domn. A pus la cale arestarea lui şi mutarea spre execuţie la Bucureşti. Înainte însă de a ajunge la destinaţie, s-a făcut o oprire la Biserica Sfântul Nicolae din Bucureşti. „Mihai Viteazul s-a rugat la icoana Sfântului Nicolae să-i fie cruţată viaţa, promiţând că, dacă îl va scăpa, îi va face o biserică. Ajuns la locul execuţiei, gâdele, un ţigan, a refuzat să-l ucidă, afirmând că nu poate omorî o asemenea mândreţe de om. Poporul prezent la eveniment i-a sărit în ajutor. Domnitorul nu a mai putut face nimic şi a anulat execuţia. Un ţigan a salvat astfel viaţa banului Craiovei“, a precizat Toma Rădulescu. Ruga banului a fost ascultată, iar el şi-a ţinut promisiunea şi a ridicat Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti.

Related External Links