Doi designeri suedezi au venit în România în căutare de meşteşugari țigani

Din ce în ce mai mulţi designeri reîncep să meargă la rădăcini, oriunde ar fi acestea ”aruncate” prin lume, în căutarea unor straturi de cultură îngropate azi în plastic, termopan sau rigips. Mattias Rask şi Tor Palm, doi designeri suedezi, sînt printre cei care au hotărât să dea sens muncii lor restabilind legătura cu puţinii meşteşugari care continuă să cioplească, să împletească ori să modeleze ceramică, în ciuda industrializării acaparatoare.

După ce au lucrat cu meşteşugari din Africa de Sud, Vietnam şi Peru, Mattias şi Tor au venit în România, la invitaţia Meșteshukar ButiQ și a Asociației Romano ButiQ, pentru a explora comunităţile de rudari, argintari, ceaunari, fierari şi împletitori țigani.

Mai multe informații despre subiect găsiți aici.

Rolul tiganilor in societate

Foarte multa lume spune ca tiganii sint nespalati, lenesi, hoti, pierde-vara, cersetori, etc, etc, etc. Tocmai de aceea unii (in functie de zona geografica si de obiceiuri) folosesc termenul de tigan ca insulta, referindu-se la persoane cu apucaturi dubioase. Nu vreau sa ma leg de acest lucru (nu de data aceasta), si nici de faptul ca in ultimii ani s-a incercat o rupere in doua a etniei intre tiganii care prefera sa supravietuiasca asa cum au facut-o in ultimul secol si jumatate (pentru ca chiar asta sint: niste supravietuitori ai vremurilor) si o categorie aparte de tigani care (hai sa o zicem asa) ar incerca sa se integreze in comunitate. Li s-a spus rromi/romi/romanes, chiar daca in multe cazuri integrarea asta a fost una falsa, de ochii lumii, si s-au emis doar pretentii ale unei minoritati aparte.

Dar asta este o alta poveste, una secundara. Ceea ce ma intereseaza pe mine acum este rolul tiganilor in societatea romaneasca. Probabil ca este un mai clar, acum ca studiile genetice au dovedit ca provin dintr-una din cele mai joase clase sociale din India. Istoria mai spune (teoria asta a originii indiene a tiganilor e vehiculata de ceva vreme, iar informatiile ADN au adus doar detalii suplimentare) ca au emigrat spre Europa, ajungind in zona noastra prin secolele XIII-XIV. Nu ma intereseaza calea pe care au ales-o, daca au venit cu turcii, tatarii sau pur si simplu au facut de capul lor o plimbare un pic mai lunga… Ma intereseaza efectul migratiei asteia: pe teritoriul tarilor romanesti au fost mai intii legati de glie (au fost obligati sa treaca la traiul sedentar) si apoi au inceput sa fie folositi din ce in ce mai intens din cauza specializarii lor si a indeminarii de a lucra cu metalele, etc. Acum, pe loc, nu retin toate domeniile de specializare a tiganilor, dar ale se pot afla lejer cu o cautare (pe acest site si pe internet).

Vreme de citeva sute de ani rolul lor a fost cit se poate de simplu si de clar: forta de munca, de mult ori una specializata. Undeva pe parcurs au fost transformati in robi (sclavia medievala) pentru ca erau mai usor de manipulat asa. De-abia in secolul XIX tiganii au fost eliberati din robie, si nu pentru ca ei ar fi dorit acest lucru si ar fi cerut asta prin manifestatii sau rascoale (daca aveti dovezi in acest sens ma puteti contrazice oricind, dar nu imi aduc aminte de vreo rascoala tiganeasca care sa demonstreze o identitate nationala a minoritatii respective) ci pentru ca, pur si simplu, s-au schimbat vremurile iar Tarile Romane s-au schimbat si ele sub influenta ideilor venite din centrul si vestul Europei.

Se poate spune ca dupa aceea scopul tiganilor s-a schimbat considerabil, sau aproape radical. Daca aveti informatii suplimentare despre aceste schimbari sinteti bineveniti sa le subliniati aici, dar e de preferat sa fie cit mai corecte si mai detaliate.

Chiar si acum mai exista tigani care lucreaza in arama, tabla sau ce-o mai fi continind cazanele pe care le produc tiganii caldarari (cu podoabe fin prelucrate), dar procentul lor a scazut considerabil. Pe vremuri erau mestesugari priceputi, acum de foarte multe ori (cel putin prin Crisana, Banat si Transilvania – nu prea stiu cum e prin restul tarii) tiganii sint folositi ca munca necalificata (ajutoare la mutat chestii masive si/sau multe sau prin curti la sate) iar impresia este de multe ori negativa. In sensul ca beneficiarii muncii sustin trebuie sa ii supravegheze permanent ca sa nu fure. De asemenea, in mai multe situatii am auzit ca tiganii ar fi refuzat asemenea munci necalificate din motive care se regasesc la inceputul acestui articol.

O concluzie este ca tiganii au ajuns ca dupa eliberarea lor sa fie marginalizati si au trebuit sa se adapteze ca sa supravietuiasca. Rezultatele le puteti vedea peste tot in jurul vostru, chiar si fara a fi nevoie sa apelati la mass-media si tembeliziuni pentru acest lucru.

Incercarile de integrare a tiganilor in societate nu sint deloc noi. Termenul mult indragit de unii si mult hulit de alti (rrom/rom) isi are originea in perioada interbelica… nu a fost scornit (inventat) in ultimele doua decenii si jumatate. Daca mai retin corect, la inceputul secolului XX sau primul razboi mondial au existat ceva organizatii (ne-guvernamentale) si niste ziare tiganesti sau cu tematica tiganeasca.

Intr-o oarecare masura integrarea tiganilor in societate a reusit: unei parti i s-au oferit accesul la educatie (inclusiv superioara – vezi articolul despre studentii de la medicina de mai demult), burse de studii si legi impotriva discriminarii. Dar rolul lor in societate (ca etnie) este cel putin incert. Nu doar pentru ca numarul celor care au beneficiat de pe urma programelor guvernamentale si europene este inca mic comparativ cu numarul total, nu doar pentru ca furtul denumirii poporului roman NU este o solutie (mai devreme sau mai tirziu se va intoarce impotriva celor care insista in aceasta actiune), nu doar ca tiganii care cersesc, fura, au bani obtinuti prin cai nu tocmai legale, etc sint mult mai promovati decit cei care muncesc cu adevarat pentru o viata mai buna… nu doar pentru ca foarte multi romani prefera sa ii judece pe tigani dupa promovare, nu dupa comportamentul lor ca oameni.

Concluzia finala? Scopul tiganilor in societate este acela pe care noi vom ajunge sa il trasam… indiferent de etnie.

Tîrgul meşteşugarilor ţigani în Piaţa Constituţiei, Bucureşti

Adevărul.ro a publicat aici imagini şi informaţii despre tîrgul meşteşugarilor ţigani care are loc acum (de vineri pînă azi între orele 10 şi 20) în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Se spune că mai mulţi căldărari, rudari, fierari, argintari, ceaunari şi alţi meşteri populari ţigani, dar şi meşteşugari români expune tot felul de obiecte create de ei cu ocazia tîrgului. Tot acolo se mai pot găsi muzică de petrecere, mici şi colaci ungureşti.

Simona a adus la târg mai multe fuste ţigăneşti, colorate. Una singură se lucrează de mână în cam două săptămâni aşa că nu e de mirare că ajunge şi la 600 de lei bucata. “Eu am învăţat de la bunica, de când eram mică. Întâi, femeile îşi făceau pentru ele, dar acuma au început şi să vândă”, explică femeia. Baticele înflorate, bijuteriile de argint şi ibricele sunt la mare căutare. “Mă ajutaţi, puteţi să-i spuneţi «25 de lei» în engleză?”, este rugămintea Simonei, care nu prea se înţelege cu clienta ei din altă ţară.

Cei interesaţi pot cumpăra bijuterii, ceaune, ibrice, căldări, mobilier, coşuri de răchită şi obiecte decorative. Totodată se organizează şi ateliere de dibăcie în care meşterii îşi  demonstrează talentul de a făuri lucruri, iar atmosfera va fi încălzită de muzica autentică ţigănească. Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Meşteşugarilor şi Comercianţilor Tradiţionali Romi. Informaţii suplimentare se găsesc pe www.mestesugariiromi.ro  şi www.mestesukar.ro/blog.

Ţigani căldărari la tîrgul meşterilor populari Oradea, ediţia a XVIII-a, iulie 2011

Azi am fost în parcul Nicolae Bălcescu, Oradea, la a XVIII-a ediţie a tîrgulului meşteşugarilor. Am avut surpriza plăcută să văd nişte ţigani căldărari (n-am intrat în vorbă cu ei, dar mă gîndesc că ei ar fi primii interesaţi să-şi vîndă produsele acolo) şi am făcut cîteva fotografii. Este prima oară cînd am avut tangenţă directă cu produsele lor şi de aceea am insistat un pic mai mult pe detalii.

Puteţi găsi programul evenimentului aici. Restul fotografiilor se găsesc pe Picasa, dar neavînd legătură cu ţiganii nu le-am pus şi aici.

Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #1

 


Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #2

 


Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #3

Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #4

Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #5

Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #6

Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #7

 


Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #8

Tigan caldarar la Tirgul mesterilor populari Oradea, editia a XVIII-a, 17 iulie 2011 #9

Te vezi la Ştirile ProTV – Ţiganii meşteşugari

Cristian Tabara abordeaza un subiect sensibil, acela al conditiei tiganilor in societatea romaneasca, dorind sa arate telespectatorilor Pro Tv un crimpei din viata lor, asa cum se desfasoara ea, dincolo de prejudecatile care le rapesc acestor oameni unul dintre cele mai importante drepturi: egalitatea sanselor.

Editia din 22 martie 2009 a emisiunii Te vezi la Stirile Pro Tv isi tese povestea in jurul tiganilor nomazi si a celor argintari din Romania.

Sursa: partea întîi şi partea a doua a emisiunii.

Related External Links

Mirela Marinescu: poveşti cu ţigani

În Gazeta de Sud au fost publicate în 22 iulie 2007 (aici) poveşti cu ţigani, articolul poartă semnătura Mirelei Marinescu.

Erau robi ai tătarilor, au devenit apoi meşteşugari, ocnaşi, gîzi (călăi), aurari, potcovari, lăutari, dar şi hoţi, criminali. Rămân să vorbească despre ţiganii de altădată poveştile consemnate în documentele istoriei.

Au venit o dată cu tătarii pe teritoriul românesc. Erau sclavii lor, robi care puteau fi vânduţi, trecuţi de la un stăpân la altul. După retragerea tătarilor, au rămas aici, la stăpâni români. Unii era indulgenţi cu ei, îi eliberau, lăsând cu limbă de moarte, în testamente, clauze care îi scăpau de robie. Şi, totuşi, o legătură puternică se năştea între ei, astfel încât mulţi preferau să rămână în aceleaşi gospodării. Acolo aveau de-ale gurii, tot astfel cum aveau şi posibilitatea de a câştiga un ban.

Meşteşugari de seamă

În vremea când au fost robi, dar şi după aceea, s-au dovedit buni meşteşugari, la confecţionarea armelor şi prelucrarea aurului, erau fierari iscusiţi şi buni îngrijitori de cai în armată. Faima lor s-a dus peste hotare, la fel cum la urechile străinilor au ajuns şi relele tratamente la care erau supuşi unii dintre ei. Suferinţa lor a luat sfârşit când Barbu Ştirbei a dat un decret de desfiinţare a robiei în Ţara Românească. Iniţiativa sa va fi preluată, peste timp, în Proclamaţia de la Islaz, în care se stipulau din nou desfiinţarea robiei, emanciparea ţiganilor. Clauza va fi susţinută şi de primarii Craiovei. Gheorghe Chiţu, primul primar al Craiovei, s-a ocupat şi el de integrarea ţiganilor, dându-le servicii. Erau puşi să repare trăsurile şi căruţele, erau angajaţi pe post de cioclii sau gropari pe lângă cimitire. Unii au fost trimişi la şcoală, în vreme ce alţii au fost internaţi în Spitalul „Filantropia“ pentru a se vindeca de bolile sociale pe care le puteau răspândi. Alţii au ales să cânte. Aveau un extraordinar talent muzical, care avea să-i cucerească şi pe scriitorii şi pictorii vremii, Eustaţiu Stoenescu, un mare pictor craiovean, dedicându-le numeroase lucrări. Lăutarii ţigani, cum ar fi cei din zona Bucovăţului, au ajuns să cânte şi peste hotare, la expoziţii internaţionale, la New York (1938), Paris (1900), Bruxelles. Au cântat şi cu Maria Tănase, încântându-l în mod plăcut pe Roosevelt. Şi regina Angliei avea să fie fermecată de muzica lor. „Când regina Angliei a vrut să-l decoreze pe marele violonist craiovean Ion Voicu, tatăl lui Mădălin Voicu, ca român, acesta a ţinut să atragă atenţia că aparţine de fapt etniei rome“, a menţionat Toma Rădulescu, şef de secţie la Muzeul de Istorie din Craiova.

Fapte măreţe de ieri

Tot de numele lor se leagă şi unele fapte măreţe. Voievodul Alexandru cel Rău a aflat la un moment dat că marele ban al Craiovei, Mihai Viteazul, e fiu de domn. A pus la cale arestarea lui şi mutarea spre execuţie la Bucureşti. Înainte însă de a ajunge la destinaţie, s-a făcut o oprire la Biserica Sfântul Nicolae din Bucureşti. „Mihai Viteazul s-a rugat la icoana Sfântului Nicolae să-i fie cruţată viaţa, promiţând că, dacă îl va scăpa, îi va face o biserică. Ajuns la locul execuţiei, gâdele, un ţigan, a refuzat să-l ucidă, afirmând că nu poate omorî o asemenea mândreţe de om. Poporul prezent la eveniment i-a sărit în ajutor. Domnitorul nu a mai putut face nimic şi a anulat execuţia. Un ţigan a salvat astfel viaţa banului Craiovei“, a precizat Toma Rădulescu. Ruga banului a fost ascultată, iar el şi-a ţinut promisiunea şi a ridicat Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti.

Related External Links

Despre istoria tiganilor in Liberatatea

Evenimentele din Franţa din ultimele săptămîni, de cînd s-a luat decizia expulzării ţiganilor, au stîrnit interesul multora, mai ales din partea mass-mediei.

Am găsit în Libertatea două articole care spun pe scurt cîteva cuvinte despre istoria ţiganilor pe teritoriul românesc: ei au venit în Europa din India prin filiera Persia – teritoriul Armeniei de azi – Imperiul Bizantin – Peninsula Balcanică. Şi-au continuat deplasarea spre vest, sud sau nord, inclusiv Ţările Române. Prima atestare documentară de la noi este din anul 1385 şi îi prezintă pe ţigani ca robi ai mănăstirilor, boierilor şi domnitorului.

Au fost foarte bine primiţi aici, şi chiar căutaţi în anumite cazuri, pentru că erau buni meşteşugari şi erau folosiţi de către populaţia majoritară românească tocmai pentru aşa ceva. În foarte multe situaţii au fost luaţi ca şi robi, ca parte a obiceiurilor de atunci dar şi ca încercare de a-i împiedica să emigreze mai departe, spre restul Europei, iar localnicii să rămînă fără forţă de muncă calificată. Eliberarea lor din robie s-a făcut în mai multe etape în secolul XIX.

“Ţigan” este termenul românesc pentru populaţia de origine indiană, este preluat de la greci şi bulgari pentru că ţiganii au sosit la noi dinspre sudul Dunării. Era doar un nume de etnie, aşa cum l-am perceput şi eu mereu, deşi unii au început să îi dea o notă peiorativă. Termenul “rrom” a fost introdus la noi în anii 1930 de către unii intelectuali ţigani care au militat pentru modernizarea etniei sub toate aspectele. S-a dorit ca termenul respectiv să marcheze ruperea de un trecut în care ţiganii erau asimilaţi cu sărăcia, lipsa de educaţie şi robia. În presa românească de atunci, ca şi acum, s-au folosit ambii termeni.

Articolele din Libertatea se găsesc aici şi aici. Unul dintre ele este un interviu cu istoricul Viorel Achim care a scris cîteva cărţi despre istoria ţiganilor. El abordează şi subiectul deportării în Transnistria în timpul celui de-al doilea război, din cele 25 de mii de persoane aparţinînd etniei care au fost deportate au murit cam jumătate din cauza foamei, bolilor şi a condiţiilor mizerabile.

Related External Links