De la călăi la lăutari – istoria ţiganilor din Ţările Române

Titlul aparţine articolului de pe Historia.ro care tratează chiar bine subiectul ţiganilor, chiar dacă termenul der rrom apare în text un pic prea mult pentru a fi pe gustul lor. (dar ăsta e un alt subiect).

În continuare apare doar prima parte a articolului, dar în puteţi citi în intregime aici. Este un artidol detaliat, am vrut să vă stîrnesc interesul pentru a-l parcurge pînă la capăt, rămîne la alegerea voastră să o faceţi.

 

 

Pentru a defini etnonimul “tigan” apelam la prestigiosul “Oxford Dictionary” si aflam ca “gipsy” (termenul folosit de englezi) este “member of a wandering race (called by themselves Rommany) of Hindu origin with dark skin and hair, living by basket-making, horse-dealing, fortune telling etc.” Este o definitie realizata la sfarsitul secolului al XX-lea, cand misterul originii lor a fost in mare parte elucidat. Dar, in continuare, circula mai multe ipoteze privind originea si procesul imigrationist spre Europa al tiganilor.

Denumirile tiganilor

Termenul “tigan” este unul greco-bizantin – atsigani – de neatins (din verbul athiggainein – a nu atinge), dat unei secte crestine din secolul al VIII-lea din Frigia, ai carei adepti considerau o intinare contactul cu anumite obiecte sau numai vederea lor. Printr-o rastunare de sens este atribuit tiganilor.
Grecii i-au numit “atsigani” si “cativeli”, turcii le ziceau “arami” si “thingenes”, ungurii i-au numit “czigany” si “faraontseg”, italienii – “zingari”, germanii – “Zigeuner”, portughezii – “ciganos”, popoarele slave – “tigani”, francezii – “vomi” si”bohemiens”, englezii – “gipsy”, popoarele nordice – “tartares” si “saraceni”, belgienii si olandezii – “idolatres” si “heiden”, spanolii – “gitanos” si “egipsyano”. Constatam ca numele exprima o posibila provenienta. M. Block scria in 1938: “La Egipt ar trebui sa ne gandim vazand proportiile impozante ale pieptului la femeia tiganca; asemanarea in destinele seculare ar vorbi de o origine iudaica; aspectul exterior, felul aparitiei ar viza pe tatari, mongoli. Aceasta ar fi dus adevar la oarecari convingeri daca tiganii n-ar fi avut idiomul lor particular”. intr-adevar, limba tiganilor a fost cea care a oferit argumente privind originea lor: India. In 1763, Istvan Valvy, student maghiar la Universitatea din Leyden, cunoaste trei indieni din Malabra si constata asemanarea intre limba tiganilor din Ungaria, din districtul Comorn si limba indienilor malabrezi.

La astfel de concluzii au ajuns si filologii germani I.C. Rudier si Kraus Zippel si istoricul Grellman – origine industana6. J.J. Vaillant, in 1857, mentiona inrudirea limbii tiganilor cu limba neoariana din India de nord.

Istoricii si istoria tiganilor

In spatiul romanesc, cel care le-a acordat primul atentia sa a fost Dimitrie Cantemir, dar acesta se arata dezorientat in ceea ce priveste originea lor, iar D. Fotino, care le dedica spatii importante in “Istoria Daciei” din anul 1819, nu pomeneste despre locul de unde au venit in tarile Romane. M. Kogalniceanu, realizatorul unui prim studiu referitor la tiganii din tarile Romane in anul 1837, introduce in istoriografia romanesca cercetarile scolii germane de istorie, afirmand originea lor indiana. Pe aceeiasi pozitie s-au aflat si alti autori romani: M. Statescu (1884), Dimitrie Dan (1893), A.D. Xenopol (1895), N. Iorga (1930), G. Potra (1939), I. Chelcea (1944), A. Gonta (1986), V. Achim (1998) etc.
Studiile de mitologie romaneasca mentioneaza traditii conform carora tiganii sunt egipteni, urmasi ai oastei faraonului sau ca ar fi descendenti ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatal sau Noe sa aiba o culoare negriciasa si sa fie nomad. Ham l-ar fi innegrit pe tatal sau cu taciuni, profitand de goliciunea in care se afla ca urmare a consumarii unei bauturi alcoolice puternice. tiganii erau numiti de popor hamiti, harapi sau faraoni. M. Block arata ca ei sunt socotiti a fi supravietuitorii oastei faraonului innecata in Marea Rosie.

Daca originea lor indiana a fost acceptata in cvasitotalitate de istoriografie, argumentul lingvistic fiind se pare hotarator, asupra perioadei si a modului de patrundere al tiganilor in Europa si in special in mediul romanesc sunt in circulatie mai multe teorii, cu mai multa sau mai putina greutate stiintifica. Dimitrie Cantemir scria despre “tiganii cei cu multi copii”: “Acestia sunt imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu exista boier sa nu aiba in stapanirea sa cateva salase de-ale lor. De unde si cand a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste numic despre ei in cronicele nostre. Toti tiganii, din toate tinuturile, au acelasi grai amestecat cu multe cuvinte persienesti si grecesti”. N. Iorga si C.C. Giurescu au emis ipoteza ca robii tigani au sosit in spatiul romanesc odata cu tatarii.
N. Iorga afirma: “tiganii arata prin organizarea lor actuala care era cea a romanilor in secolul al XIII-lea, capeteniile lor, voievozii, poarta parul lung, papuci de purpura, au sub ascultarea lor juzi; numele principilor romani au fost adoptate de robii lor: Vlad, Dan, Radu. Ei pastreaza chiar si unele particularitati de limba arhaica”.

Dar “Evul Mediu intunecat” ofera destul de putine marturii despre pamantul romanesc si despre locuitorii sai, o situatie asemanatoare inregistrandu-se si in restul Europei. O marturie, dar nu indeajuns de bine verificata, apartine lui J.P. Ludwig, care a aflat dintr-o cronica (“Cronica boema”, se pare) despre “cingarii” aflati in armatele lui Bela al IV-lea pe la 1250, dar documentar sunt amintiti pentru prima data in Serbia anului 1348.

Numele si prezenta in limba lor a mai multor cuvinte grecesti arata culoarul lor de sosire din Balcani spre tarile Romane. De altfel, numele pe care si-l dau ei insisi este de romi, o consecinta a locuirii lor mai indelungate in Imperiul Bizantin, ce devenise “romeu”.

Salutări din România – Şatra de ţigani

Ilustrata alăturată face parte dintr-o serie de ilustrate care au fost desenate acum două secole de o firmă germană, ele au fost însoţite de nişte explicaţii suplimentare. Ele apar pe Un(told)Stories, acolo am găsit atît imaginea cît şi explicaţia.

Aproximativ 20,0000 de ţigani trăiesc în România. “Tzigani” sunt locuitorii cei mai nefericiti. Din 1856 au devenit egali in drepturi cu agricultorii. Există cinci caste: “lingurari”, “ursari”, “Aurari”, “Lăutari” , “Netosi” (acrobaţi şi ghicitori). Primele patru dintre aceste castele locuiesc mai mult în oraşe, unde au incropit afaceri. Imaginea noastră ilustrează o tabără a tiganilor cu constructii noi. Atunci cînd au terminat lucrul, ei cînta, danseaza, fumeaza si vorbesc.

Related External Links

Infocampus: Studenţie de ţigan, haine grele

La Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti era agitaţie mare în ziua în care am însoţit-o pe Nicoleta Scripcariu la un curs de management. “Se dau parţialele! De obicei nu e aşa de multă lume!”, îmi spune în timp ce se grăbeşte.

Ne strecurăm printre studenţii care ies şi intră în flux continuu. Nicoleta îşi verifică rapid orarul de la avizier şi urcăm la etajul trei al universităţii.

Intrăm în sala de curs unde ea îi salută pe câţiva dintre colegi şi ne aşezăm în bănci. Îşi scoate câteva foi albe şi începe să scrie. Profesoara nu venise încă. “E o temă pentru un seminar”, îmi explică zâmbind. Apare şi prietena ei, Alexandra. Începe cursul. Ia notiţe în permanenţă, mai râde la glumele colegei, dar tot are ocazia să răspundă la întrebările profesoarei.

Această tânără alături de care am participat la un curs despre reţele de comunicare este unul dintre puţinii studenţi de etnie rromă de la ASE.

Are cam 1,60 m, este slăbuţă şi are părul drept, lung şi negru. Este studentă în anul întâi la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. E foarte mulţumită de alegerea făcută.

Lupta de la admitere

Până să se numere printre studenţii acestei instituţii de învăţământ superior, Nicoleta nu numai că a venit din Botoşani la Bucureşti, dar a trebuit să lupte foarte mult. Trebuia să prindă unul dintre cele 15 locuri acordate elevilor rromi pe atunci.

Provine dintr-o familie tradiţională de rromi lăutari şi are două surori (una de 15 ani şi alta de 17). A fost mereu îndemnată să studieze şi să fie mândră de ceea ce este, mai ales de tatăl ei care are doar opt clase. El îi spunea mereu:

“Hai! Du-te la şcoală! Ce ai mai făcut cu şcoala?”.

“Mă întreba în fiecare zi!”, îmi spune râzând. Ochii căprui parcă îi luminează.

Sursa şi continuarea poveştii este pe infocampus.ro.

Related External Links

Ţigani lăutari în Italia

Cîteva magini cu nişte ţigani lăutari în Italia.

Related External Links

Speranţa Rădulescu: La taifas cu lăutari ţigani

Textul de pe această pagină a României Literare reproduce fragmente din convorbirea autorului cu Mişu Langă (M.L.), Costică Enache (C.E.), Aurel Cioacă (A.C.), Iulian Laurenţiu Barbu (I.L.B.) şi alţi cîţiva lăutari ţigani din localităţile Morunglav şi Balş Oltenia. Convorbirea a avut loc, a fost înregistrată şi transcrisă în octombrie 2002.

Convorbirea, sub forma unui interviu vag direcţionat a urmărit, între altele, să pună în lumină înţelesul sintagmei “muzică ţigănească”. Dar, în varianta sa notată şi “stilizată” minimal, cititorul o poate parcurge cu profit chiar dacă nu se sinchiseşte de muzica ţigănească.

Related External Links

Nuntă cu lăutari, Bucureşti, 1998

Muzica lăutărească este un alt aspect al lumii ţiganilor. Nu toţi lăutarii au fost ţigani de-a lungul timpului, dar dintre cei mai cunoscuţi lăutari cei mai mulţi au fost ţigani. Ei erau invitaţi de obicei pe la nunţi, diverse sărbători, dar nu numai. Dar asta se va detalia într-un alt articol.

Seria de filmuleţe de mai jos este (relativ) recentă, din 1998, şi le-am găsit pe youtube. Este o nuntă la care au fost invitaţi lăutari, a avut loc în Bucureşti.

Ninel de la Braila (vioară), Nicu Dorel (Paun) (acordeon) şi Luis Iordache (ţambal) cîntă în faţa apartamentului miresei  (Fanica Feraru) înaintea ceremoniei nunţii.

Nelu Ploieşteanu (acordeon), Nicu Gigantu (acordeon), Nicolae Feraru (ţambal – el era tată miresei) cîntă tradiţionalul cintec de nuntă.

Nelu Ploieşteanu (acordeon), Nicu Gigantu (acordeon), Nicolae Feraru (ţambal) şi Aurică Turcitu (bass) cîntă o horă lăutărească în timp ce invitaţii dansează.

În jurul orei 5 dimineaţa Gicu Petrache cîntă o versiune clasică a cîntecului miresei în timp ce aceasta îşi schimbă vălul cu eşarfa de femeie măritată.

Related External Links