Financiarul şi cadou de la francezi: încă 200 de ţigani repatriaţi

Financiarul.ro a anunţat luni că în cursul săptămînii trecute (vineri) un avion charter cu 192 de pasageri, cei mai mulţi ţigani, a decolat de pe aeroportul din Lyon. Ruta acestuia a trecut prin Skopye (Macedonia) înainte de a ajunge la Bucureşti.

Această nouă acţiune de repatriere a romilor s-a desfăşurat în cadrul programului guvernului de la Paris denumit ‘întoarcere voluntară’, prin care statul francez acordă fiecărui rom adult care acceptă să revină în ţara de origine suma de 300 de euro, iar pentru fiecare copil 100 de euro.

Asociaţiile de apărare a drepturilor romilor critică acest program, considerând că respectivele repatrieri voluntare sunt de fapt expulzări deghizate prin care se urmăreşte creşterea numărului romilor trimişi în ţările de origine.

Pe data de 23 octombrie, alţi 185 de romi au fost repatriaţi în acelaşi mod cu un avion charter care a decolat de la Lyon. Transporturi similare au fost efectuate pe 13 septembrie şi pe 9 august.

France24: Cum se întorc în Franţa ţiganii expulzaţi de Sarkozy

Curăţarea teritoriul francez de imigranţii români şi bulgari de etnie romă se dovedeşte ineficientă. Peste jumătate din cei 8.000 de ţigani repatriaţi în România au părăsit deja ţara noastră pentru a revenit în Franţa, tară care a devenit noul “El Dorado” al nomazilor, relatează postul de televiziune France24, într-un reporaj transmis vineri.

Reportajul jurnaliştilor francezi prezintă cazul Laurei Duduveica, din satul Bărbuleşti, expulzată împreună cu soţul şi cei doi copii din Boulogne-sur-Mer, în nordul Franţei.

“Mă simţeam bine în Franţa. În România am un sentiment de inferioritate”

În cei trei ani petrecuţi pe teritoriul francez, Laura şi soţul ei s-au acomodat condiţiilor de trai care le conveneau, deşi erau departe de a fi mulţumitoare. Românca recunoaşte că trăiau din cerşit, activitate la care participa doar ea înpreună cu soţul. În schimb, copiii lor, Romeo şi Adrian, mergeau la şcoală şi erau perfect integraţi. “Mă simţeam bine în Franţa. În România am un sentiment de inferioritate, nu mă gândesc decât cum să plec mai repede în Franţa”, povesteşte ea.

Articolul de pe Adevărul.it spune aici că peste 50% dintre ţiganii expulzaţi de către francezi de întorc înapoi în Franţa şi că hexagonul a devenit pentru ei un nou El Dorado. Sursa lui este France24 şi se găseşte aici.

Related External Links