Ţigani cusuţi în tapiţeria scaunelor maşinii

Nu, nu era o formă de tortură în care oamenii erau îndemnaţi să se mişte pe scaune, să sară şi să se rostogolească cum le trecea prin cap… e doar o metodă prin care 600 de ţigani români au încercat să treacă graniţa dintre Mexic şi Statele unite ale Americii. Sau cel puţin aşa au susţinut cei de la Pro TV acum cîteva luni (jumătate de an): pentru 600 de ţigani visul american s-a împlinit dincolo de limita legii. Pentru un preţ de 8.000 de dolari au trecut fraudulos frontiera din Mexic în Statele Unite.

Organizatorii excursiilor erau niste temuti interlopi din Craiova, care au castigat din acest trafic cu migranti peste 1 milion de euro intr-un singur an. Pe acestia i-au luat la intrebari autoritatile, marti dimineata.

La portile aurite ale clanurilor tiganesti din Craiova au batut dimineata ofiterii de la Crima Organizata, procurorii DIICOT, dar si politistii americani.

Cei ridicati de autoritati sunt acuzati ca au ajutat 600 de tigani sa ajunga ilegal in Statele Unite si chiar in Canada.

Traseul era bine pus la punct: prin intermediul unor agentii de turism tiganii isi cumparau vacante la Cancun si Mexico City. Nu mergeau insa in statiuni, ci erau dusi de calauze la granita cu Statele Unite. Incercau sa ajunga la Los Angeles si New York, sau chiar in Canada.

Costul excursiei pana in America se ridica la 8.000 de dolari, de persoana. 5.000 erau pentru trecerea frauduloasa a frontierei, iar in jur de 2.000 ajungeau la membrii retelei din Romania.

”Au venit la noi pentru ca noi stateam in Canada si in felul asta au facut legatura cu noi, dar noi n-am facut nimic. Tata e nevinovat, nu are nici o legatura”, a spus Filip Serdaru, fiul suspectului.

Transfugii erau ascunsi in portabagaj sau erau cusuti in tapiseria scaunelor. Multi au fost gasiti de autoritati chinuiti sub capota, langa motor.

Anchetatorii spun ca tiganii romani ajunsi peste ocean cerseau si furau. Numai o familie, de exemplu, a fost retinuta pentru 11 spargeri in magazine de bijuterii.

Ţiganul se hotărăşte să fugă peste graniţă

Ţiganul se hotărăşte să fugă peste graniţă. Surprins la trecerea frontierei de grănicer se preface că-şi face treburile.
– Ce faci tu aicea?
– O! Păi mă scuzaţi domnule ofiţer, mă uşuram.
– Minţi, în spatele tău e doar rahat de cîine!
– Ce să-i faci, viaţă de cîine, rahat de cîine!

Cum au păcălit trei ţigani români ordinele de expulzare din Franţa

Un articol apărut în Adevărul de Spania relatează cum poate fi folosită o breşă a sistemului legal francez pentru a evita expulzările din Franţa.

Trei ţigani români, sfătuiţi de avocaţii lor, experţi în drepturile imigranţilor, au trecut, în prezenţa unui notar, graniţa cu Belgia, reintrînd apoi legal în Franţa, ca cetăţeni europeni.

Ţiganii expulzaţi din Franţa printr-un ordin de repatriere în România şi Bulgaria au trecut voluntar frontiera cu Belgia de unde s-au întors în câteva minute înapoi, în prezenţa unui notar.

Restul articolului se găseşte aici.

Related External Links