După ce acum cîţiva ani tăticul chelios al Ebei folosea termenul de ţigan într-un mod negativ (multă lume l-a condamnat – cel puţin vocal, ţipînd de zor – pentru apelativul de ţigancă împuţită adresat unei jurnaliste), acum europarlamentarul Elena Băsescu se dă bine pe lîngă ţigani pentru a cîştiga un nou mandat cu ajutorul pe seama lor.  Probabil se foloseşte de zvonurile care susţin că numărul minoritarilor ar trece binişor de două milioane, în contradicţie cu cei aproximativ 500 de mii înregistraţi la ultimul recensămînt… însă cu siguranţă dovedeşte că politica este cea mai veche şi mai cunoscută curvă.

Zilele acestea a avut loc la Sibiu congresul internaţional al ţiganilor (da, nici acum nu le pot spune romi, rromi sau romanes, oricît de mult şi-ar dori unii dintre ei acest lucru – iar motivele sînt deja cunoscute) iar graviduţa Elena Băsescu s-a grăbit să îşi facă apariţia pe acolo. N-am idee cît de mult a stat (poate doar a fost în trecere, cu reporterii după ea, aşa cum se practică, sau a stat mai mult pentru nişte consfătuiri de taină cu minoritarii), dar a fost primită cu flori şi o păpuşă ţigănească.

Europarlamentarul Elena Băsescu este prezentă duminică, la Sibiu, la Congresul Internaţional al Romilor. Fiica preşedintelui a fost primită cu flori, iar tinrerele îmbrăcate în costume tradiţionale s-au înghesuit să-şi facă poze cu ea.

Elena Băsescu a primit cadou din partea lui Dorin Cioabă, preşedintele Tribunalului romilor de la Sibiu, varianta masculină a păpuşii ţigăneneşti, pe Bărculică, după ce anterior, chiar la nunta sa, primise cadou varianta feminină, respectiv păpuşa Lulica.  „Noi colaborăm de foarte mult timp. Atât la Strassbourg, cât şi la Sibiu. Avem o colaborare de foarte mulţi ani, din 2009, de când am devenit europarlamentar, dar ne ştiam dinainte”, a declarat la Sibiu Elena Băsescu, aceasta susţinând că s-a implicat şi se va implica în continuare în promovarea dificultăţilor cu care se confruntă persoanele de etnie romă, „pentru că eu fac parte dintre aceia care consideră că integrarea romilor în societate reprezintă un beneficiu şi nu un cost”.

Sursa este aici. Actualizarea aceluiaşi articol de pe Adevărul.ro conţine şi prezentarea rapidă a unui discurs de-a dreptul lacrimogen, care însă m-a făcut să zîmbesc: este plin de bune intenţii… şi cam atît. Vorbele nu contează mare lucru, mai ales cînd cineva este pus în poziţia de a dori ceva de la grupul de persoane implicat… doar faptele contează.

În discursul ţinut în faţa reprezentanţilor romilor veniţi la Sibiu din 38 de state ale lumii Elena Băsescu a susţinut că printre măsurile care trebuiesc luate pentru a veni în spijinul etnicilor romi se numără eficientizarea activităţii Agenţiei Naţionale a Romilor, accesul la educaţie, reducerea abandonului şcolar, menţinerea în sistemul de învăţământ a profesorilor de etnie romă, punerea în legalitate a romilor care reprezintă cazuri sociale, eliberarea pentru aceştia de acte de identitate, înscrierea la medici de familie sau măsuri pentru includerea cetăţenilor de etnie romă pe piaţa muncii.

”Solidaritatea mea faţă de etnia dumneavoastră este cunoscută, nu am rămas indiferentă niciodată, ori de câte ori drepturile dumneavoastră au fost încălcate şi aţi fost discrminaţi pe motive etnice”, a spus Elena Băsescu, în discursul ţinut la Sibiu. La final, aceasta a primit o diplomă pentru sprijinul acordat romilor în lupta împotriva discriminării.

Atunci cînd Eba va fi responsabilă de asemenea schimbări printre minoritarii ţigani aş putea să iau în considerare acordarea unui vot pentru parlamentul european în favoarea ei… însă pentru moment nu pot să-i acord mai mult de un picior în fund pentru încurajarea furtului denumirii unui popor (al propriului popor român) de către nişte minoritari…