Realitatea.net: Ţiganii din Gorj îi cer despăgubiri fostului rege Mihai la CEDO

Realitatea.net anunţă că aproximativ 700 de ţigani căldărari din Gorj aşteaptă de mai mulţi ani finalizarea procesului pe care i l-au intentat fostului rege Mihai la CEDO. Ei solicită să fie despăgubiţi pentru bunurile pe care le-au pierdut ca urmare a deportării în Transnistria în timpul celui de-al doilea război mondial, urmare directă a ordinului fostului monarh.

Ordinul prin care ţiganii au fost deportaţi a fost semnat chiar de către Regele Mihai. Dosarul a fost întocmit de Alianţa Rromilor Nomazi şi Căldărari din România, fiind depus la CEDO de Mihai Toma, preşedintele organizației din Gorj.

“Avem un dosar cu Regele Mihai pentru că el a semnat deportarea rromilor în Transnistria, pentru că era atunci şeful statului. Am dus, în urmă cu mai mulţi ani, dosarul la CEDO, dar nu am mai primit nici un răspuns. Am depus dosarul din partea Alianţei Rromilor. Am deschis dosarul la Sibiu, acolo unde e împăratul Iulian, şi ni s-a cerut să plătim peste trei miliarde de lei vechi taxă de timbru la valoarea despăgubirilor cerute de la Regele Mihai. Nu am putut plăti banii respectivi şi am luat dosarul. Personal am fost să depun dosarul la CEDO”, a declarat Mihai Toma.

Related External Links

RomaniaLibera.ro şi Deportaţii din Transnistria: Viaţa cu 400 de grame de pîine pe zi

Acum două zile RomâniaLiberă.ro a publicat aici un articol despre un istoric român care va publica o carte despre deportarea ţiganilor în Transnistria, un episod mai puţin cunoscut din istoria României.

Istoricul Viorel Achim susţine că din cei 25.000 de ţigani expediaţi de mareşalul Antonescu în Transnistria în timpul celui de-al doilea război mondial doar 11.000 au supravieţuit. Cei mai mulţi dintre ei au murit de foame, de tifos, de frig, iar supravieţuitorii s-au întors în ţară în 1945.

Imaginaţi-vă harta României cu Basarabia şi Transnistria alipite. Suntem în 1942, când regimul Antonescu deporta ţigani peste Prut, iar regiunea Transnistria era administrată de români. Din cei 25.000 de ţigani deportaţi atunci în Transnistria, doar 11.000 au supravieţuit, potrivit istoricului Viorel Achim, care s-a dedicat unui proiect de cercetare privind deportarea ţiganilor. „Au trăit acolo în condiţii inumane, locuind în bordeie de paie, fără haine pe ei. Au murit de foame, de frig, au fost supuşi unui regim de muncă forţată. Foarte mulţi dintre ţigani s-au îmbolnăvit atunci de tifos, murind după prima iarnă petrecută în Transnistria. Au fost vaccinaţi de medicii evrei mult prea târziu, după ce majoritatea deja se îmbolnăvise”, povesteşte istoricul.

Acest episod din istoria României a fost prezentat săptămâna trecută de  istoricul Viorel Achim, care va publica o carte despre deportarea ţiganilor  în Transnistria, anul viitor. „Sunt multe poveşti despre ţiganii din Transnistria, inclusiv de dragoste. Există o mulţime de documente în arhive şi cine s-ar încumeta ar putea produce chiar şi un film”, spune el.

Informaţiile despre acest episod negru al istoriei României se întinde pe două pagini ale articolului… se merită citit.

Cristiana Grigore: Cum a ieşit la iveală ţiganca din mine

Mi-a fost greu să aleg doar o parte a opiniei Cristianei, mi se pare chiar interesant ce spune, aşa că am pus-o pe toată aici.

Cristiana Grigore, o jurnalistă româncă de etnie romă, vorbeşte într-un editorial din ziarul american New York Times despre problema ţiganilor în Europa, despre copilăria sa, în care şi-a negat originile, şi dezvăluie motivele care au determinat-o să marturisească tuturor faptul că este ţigancă. Grigore este in present bursieră Fullbright la Universitatea Vanderbilt din Nashville, Tennessee, SUA.

“Colegii mei de la Universitatea Vanderbilt din Tennessee, unde am primit o bursă Fullbright, vorbesc mai mult decât anul trecut despre aspecte legate de ţigani/romi.

Mi-ar fi plăcut ca acest lucru să se fi întâmplat datorită mie, dar a fost de fapt rezultatul recentelor expulzări ale ţiganilor din Franţa. Guvernul Sarkozy a iniţiat un program pentru a curăţa taberele locuite de ţigani şi pentru a-i deporta înapoi în România şi Bulgaria.

Nici măcar nu trebuie să mă uit la televizor sau să citesc ziarele ca să aflu aceste lucruri. Trebuie doar să îmi deschid e-mailul şi găsesc o mulţime de articole pe care mi le trimit prietenii din toată lumea. Asta pentru că, în urmă cu patru ani, am recunoscut public că sunt ţigancă.

Am crescut într-un oraş mic din sudul României ştiind că sunt romă, dar fără să vorbesc limbă romani şi ducând relativ viaţa oricărui român normal. Auzisem că ţiganii erau murdari, ignoranţi şi necinstiţi şi mi-am jurat că o să fiu exact opusul: demnă de încredere, educată şi acceptată.

Ani mai târziu însă, în Statele Unite, un prieten mi-a spus că îi lipseau nişte bani, şi m-am simţit imediat acuzată, chiar dacă el doar îmi povestea ce i s-a întâmplat. Chiar şi după ce şi-a găsit banii, nu am avut linişte până nu i-am explicat motivul pentru care avusesem o astfel de reacţie: am recunoscut că eram nu numai româncă, ci şi ţigancă.

Timp de ani buni, identitatea mea de ţigancă a fost ascunsă într-un colţisor al minţii, dar evitam să mă gândesc la ea sau să o mărturisesc prietenilor mei. Visul meu din copilărie a devenit realitate şi nu am fost percepută că “unul dintre ei”. A fost nevoie de “un incident cu furt” care să mă oblige să îmi recunosc identitatea.

Evenimentele recente din Franţa mi-au dovedit din nou că aveam motive întemeiate în copilărie să îmi ascund rădăcinile. Dacă eşti etichetat ca ţigan înseamnă că nu se poate avea încredere în tine, că nu ai educaţie şi că familia ta este probabil implicată în tot felul de activităţi ilegale. Înseamnă să te temi că poţi fi acuzat de furt în orice moment, indiferent cine eşti.

Ţiganii au trăit în Europa timp de secole bune. În general au fost ignoraţi, deşi au existat apeluri periodice pentru a scăpa de ei, pentru că “nu erau ca toţi ceilalţi oameni”. Au fost omorâţi, torturaţi, umiliţi şi forţaţi să îşi nege cultura. La fel ca şi evreii, ţiganii au fost vizaţi de nazişti pentru persecuţii rasiale şi anihilare şi probabil au fost ucişi 250000 dintre ei.

Chiar şi într-o Europă modernă şi într-o lume globalizată, stigmatizarea şi discriminarea nu sunt fenomene rar întâlnite ci din contră, o realitate zilnică. Opresiunile asupra ţiganilor continuă pe tot continentul: în Italia, Ungaria, Irlanda, România, Bulgaria sau în alte ţări. Aşezările de ţigani sunt arse, copiii lor sunt excluşi din şcolile normale şi trimişi la şcoli de ţigani, iar adulţilor li se refuză angajarea.

Poate că noi, europenii, aveam nevoie de “incidentul francez al expulzării” pentru a aduce la lumină faptul că Uniunea Europeană are şi o parte ţigănească şi că ar trebui să explorăm această latură a noii noastre identităţi. Cu 12 milioane de ţigani împrăştiaţi în toate regiunile Europei, care influenţează şi sunt influenţaţi de comunitatea locală, romii formează cea mai mare minoritate etnică de pe continent.

Dacă ar exista un stat al ţiganilor, ar fi al nouălea ca mărime din Uniunea Europeană. Nu poţi scăpa de ţigani fără să distrugi setul de valori şi principii fundamentale ale UE. Criza din Franţa este comparabilă cu un incident medical acut, în care ignorarea bolii nu este o soluţie. Problema ameninţă sănătatea întregii Uniuni. Este o urgenţă medicală care a fost neglijată prea mult timp şi care acum are nevoie de tratament.

Este greu să accepţi o parte din tine despre care nu ştii mare lucru. Şi cine ar vrea să accepte o latură stigmatizată care creează atâtea probleme?

Dar excluderea, negarea, expulzarea şi deportarea sunt dăunătoare dintr-un motiv foarte simplu: această parte din noi nu va dispărea doar pentru că nu ne place. Va rămâne în ghetouri şi în comunităţi mai puţin dezvoltate şi va crea probleme până când noi, ca europeni, vom înceta să jucăm ping-pong cu ţiganii (migrarea, de obicei forţată a acestora, sau, pentru cei fascinaţi de ţigani, “cultura nomadă”) şi ne vom asuma întreaga responsabilitate în această provocare comună.

Să nu ne prefacem că problemele Uniunii Europene cu ţiganii sunt noi. Să acceptăm doar că interesul nostru este nou. Nu trebuie să fim prea dramatici cu privire la incidentele din Franţa, dar trebuie să interpretăm acest lucru ca pe o trezire dureroasă la realitate, scoţând la lumina ceea ce până acum a fost ascuns într-un dulap închis. Este timpul să fim deschişi la cunoaştere şi la observarea situaţiei, dar şi să privim dincolo de etichete şi stereotipuri.

Din momentul în care mi-am acceptat identitatea etnică, nu îi mai văd pe ţigani ca nişte străini şi nici nu mai încerc să mă conving că “nu am nimic în comun cu aceşti oameni”. Din contră, acum sunt “unul dintre ei”. Acest lucru m-a făcut mai puternică decât mi-aş fi imaginat vreodată.

De asemenea, sunt sigură, poate datorită “genelor care ghicesc viitorul”, că transformarea identităţii europene de la o configuraţie cu graniţe şi regulamente la o toleranţă din toată inima a tuturor oamenilor care împart acest continent chiar va avea loc.”

Sursa: România liberă.ro.

Related External Links

Răsunetul: România slugilor şi ţiganii

Deportarea ţiganilor originari din România face valuri în societatea civilă din Franţa. Sunt taxate excesele lui Sarkozy. La noi este linişte. Francezii vorbesc chiar de un derapaj grav al preşedintelui lor.
Ţiganii supuşi deportărilor sunt cetăţeni români. Iar diferite organizaţii franceze luptă pentru drepturile acestei etnii.
În Guvernul României este linişte. Guvernanţii acceptă deportările total slugarnici, de parcă situaţia ar fi normală, nu o încălcare flagrantă a drepturilor unor cetăţeni români şi ai UE. Am ajuns ca unii francezi să sară în apărarea cetăţenilor români, nu cine ar trebui în primul rând.
Reprezentanţii Guvernului României se comportă ca nişte slugi. Nu ştiu să-şi ridice frunţile, constipaţi de servilism, să zică STOP sau NU când este cazul. Şi acum este, măcar de dragul principiilor, dacă ţiganii ne sunt antipatici. Personal, nu mă topesc de simpatia lor, dar asta-i altă treabă.
În faţa Europei, a celor care gândesc în ea, prin lipsa de reacţie demnă, apărem ca o ţară de rangul doi. Dacă accepţi un tratament de slugă, eşti tratat ca o slugă. Această imagine ne-o proiectează guvernanţii. Asta exportăm- supuşenie necondiţionată. Guvernul Boc ştie să se răţoiască doar la propriul popor. La fel şi preşedintele.
Ca un exerciţiu de imaginaţie, în locul cuvântului ţigani puneţi evrei. Atunci despre ce s-ar discuta aprins? Despre fascism, desigur. Şi pe bună dreptate.

Sursa este aici.

Related External Links

Ilie Năstase, ţiganii din Paris şi deportările în Harghita

Unul dintre subiectele care s-a inflamat în ultimele zile îl are ca ţintă pe Ilie Năstase şi declaraţiile lui legate de expulzarea ţiganilor din Franţa. Din ce am citit pe reţea (ştirea a fost preluată în multe locuri) fostul jucător de tenis a declarat că “M-am săturat de ţiganii care fură la Paris! I-aş deporta în Harghita!”

Unul dinte locurile unde am găsit articolul (am înţeles că este unul dintre primele, dacă nu chiar primul, unde acesta a apărut) este Prosport.ro.

Ilie Năstase a aprobat decizia lui Nicholas Sarkozy de expulzare a ţiganilor şi s-a ţiganii care fură în Pars, cerşesc, dau în cap şi îi sperie pe copii. Din punctul lui de vedere preluat de internetul şi mass-media româneşti, ar prefera să fie deportaţi în Harghita pentru că acolo sînt prea mulţi unguri şi prea puţini români.

“În felul acesta s-ar schimba şi componenţa etnică a zonei! Ceauşescu a greşit. Trebuia să facă în Harghita ce au făcut ruşii în Basarabia. Eu aş vrea ca românii din Ungaria să aibă aceleaşi drepturi cu maghiarii din România”.

Este o opinie tipică lui Ilie Năstase (cel puţin din ce am auzit de-a lungul timpului despre el), destul de eficientă dacă stau să mă gîndesc la problemele pe care unii dintre ţigani şi unii dintre unguri le-au creat în ultimii 20 de ani, dar care l-a adus atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (articolul despre acest subiect este aici).

Related External Links