Moare bulibaşa ţiganilor… se face înmormîntare cu fast, într-o zi de miercuri în care se ţineau meciuri de fotbal senzaţionale, în cupele europene. Preotul, mare microbist, ţine slujba în curtea din faţa vilei, după care se formează cortegiul spre cimitir.

În faţă era preotul, după el urmau şase ţigani purtînd sicriul pe umeri si pe urma alaiul cu rudele apropiate şi restul mulţimii. Mai era un sfert de oră pînă la începerea meciului aşa că preotul, care dădea ritmul cortegiului funerar, lungea cam tare pasul şi nici nu se oprea la răscruci de drumuri, după obicei.

La un moment dat, neobişnuiţi cu asemenea efort, ţiganii cu sicriul au început să gîfîie cam tare – îi treceau toate apele. Unul dintre ei nu a mai rezistat şi i-a zis preotului:

– Ho, dom’ părinte, stai mai incet, mîncaţi-aş, că doar nu l-am furat!….