Evenimentul Zilei, Joseph Koudelka şi ţiganii din România

Evenimentul Zilei anunţă aici că o fotografie realizată în România de către artistul ceh Joseph Koudelka (unul dintre fotografii de bază a agenţiei Magnum) în anul 1968 s-a vîndut cu 43.750 de dolari la o licitaţie organizată în New York. Îniţial a fost estimată la cel mult 22 de mii de dolari, face parte din fotografiile comunităţii de ţigani.

Fotografiile au apărut în albumul intitulat “Ţigani”, care compilează câte puţin din viaţa romilor care trăiesc în Europa de Est.

Koudelka a revenit în România şi în 1994, pentru a surprinde schimbările de după Revoluţia, iar ultima vizită a avut loc în 2005, când s-a gândit la un proiect care să compare viaţa ţiganilor de după 2000 cu cea pe care a surprins-o în 1968.

 

Evenimentul zilei: Unitate mobilă de asistenţă pentru ţiganii autohtoni

Evenimentul zilei a scris că ţiganii din comunităţile izolate vor putea fi reprezentate la capitolul proiecte şi iniţiative la nivel guvernamental printr-o unitate mobilă de asistenţă ce urmează să fie creată cîndva în viitor.

Din acest grup de intervenţie vor face parte, în primă instanţă, specialiştii din cadrul ministerelor, care au abilităţi şi responsabilităţi pe partea de strategie pentru populaţia romă, urmând ca echipa să fie completată şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, a declarat pentru EVZ Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, de asemenea responsabil de soluţionarea problemelor romilor în relaţia cu Franţa.

„Am trimis un memorandum în guvern, cu observaţii din partea ministerului cu privire la o posibilă strategie de integrare a populaţiei de etnie romă din România. În principiu, vrem să creăm unitatea mobilă de asistenţă, din care vor face parte la început specialişti din cadrul ministerelor, ei fiind nucleul. Rolul acestei unităţi este de a acorda asistenţă acelor comunităţi care nu au capacitatea de a transpune o idee într-un proiect”, a explicat oficialul.

Strategie din ideile romilor

Acesta a adăugat că vor fi implicate automat şi autorităţile locale, pentru că „ele sunt cele care ajung mult mai repede în comunităţi şi care trebuie să ştie cel mai bine care sunt nevoile romilor, astfel încât să nu mai existe strategii realizate de sus în jos, de la nivel guvernamental, fără a avea expertiza de la nivel local”. Mocanu a spus că din această unitate, care va colecta practic iniţiativele din comunităţile rome, vor face parte ulterior şi reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale.

Memorandumul vine ca urmare a vizitelor realizate de oficialii români în Franţa, care a expulzat zute de romi de pe teritoriul său, după ce autorităţile le-au distrus taberele, în această vară. Atunci, Guvernul României a decis să-l numească pe Valentin Mocanu secretar de stat responsabil de soluţionarea problemelor romilor în relaţia cu Franţa. Acesta declara, după ultima sa vizită la Paris, că ţlipsa de resurse umane şi de expertiză la acest nivel blochează uneori implementarea proiectelor de integrare a romilor din România”.

Sursa: EVZ.ro.

Related External Links