Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş, a devenit cunoscut prin mass-media după ce a mutat o comunitate într-o fabrică dezafectată pe care a izolat-o de oraş printr-un zid înalt de aproape 2 metri. Cei de la Realitatea.net, care au preluat o ştire de pe provincianew.ro, susţin că primarul se consideră un pionier în ceea ce priveşte integrarea socială a minoritarilor.

Primarul Cătălin Cherecheş are în continuare planuri mari cu ţiganii din urbea sa.

Cherecheş susţine că va genera „un proiect de anvergură pentru ceea ce înseamnă rezolvarea problemei comunităţii rome şi după aceea vor veni să îşi notiţe cei care vor guverna sau cei care la Bruxelles dictează norme de procedură privind integrarea romilor”, scrie provincianews.ro.

Edilul-şef al celui mai mare oraş din Maramureş propune nici mai mult nici mai puţin decât colonii pentru romi, mai precis „sate tradiţionale” în care aceştia să nu îşi piardă identitatea şi istoria. „Eu cred, de exemplu, în transformarea unor romi în agricultori pentru că tot există fonduri pentru formele de subzistenţă. De ce unii dintre ei n-ar putea în mediul rural să formeze nişte sate tradiţionale, unde unii să facă cărămidă, alţii să aibă o mică fermă, alţii să împletească nuiele. Ce vreţi să facem cu ei, să-i ţinem şi să-i facem nişte asistaţi sociali permanenţi?”

Evident, în ştire se foloseşte în continuare termenul de rom, spre iritarea şi dezamăgirea majorităţii româneşti din România.