National Geographic din România tratează originile ţiganilor, mai mult din punctul de vedere a meseriilor pe care le aveau odinioară şi a denumirilor bazate pe ocupaţia lor. Faptul că acum cîteva secole ţiganii erau meseriaşi pricepuţi este unul cunoscut: este de asemenea şi unul dintre motivele pentru care au fost legaţi de pămînt în Ţările Române. Între timp însă multe dintre aceste meserii s-au pierdut… apărînd în schimb multe dintre problemele pe care le cunoaştem

În ultimele decenii, tot mai mulţi ţigani şi-au uitat sau au ajuns să ignore tribul de care aparţin. O treime dintre romii care trăiesc în România nu se mai definesc ca membri ai unor neamuri anume – arăta o cercetare din 1992 coordonată de sociologii Elena Zamfir şi Cătălin Zamfir.

Unele neamuri – cum sunt netoţii sau ciurarii – au dispărut aproape complet. Cei mai mulţi dintre cei care încă se consideră parte dintr-un neam sunt: vătraşii (13,8%), căldărarii (5,9%), rudarii (4,5%), spoitorii (3,7%), mătăsarii (3,2%), ursarii (2,7%), cărămidarii (1,5%), gaborii (1,4%), florarii (1,2%).

Cum în India străveche profesia era de regulă moştenită şi practicată în familie – secretele meseriei fiind transmise din tată în fiu , majoritatea neamurilor de romi s-au constituit, unele începând chiar din vremea migraţiei spre Europa, în jurul diverselor îndeletniciri cu care ţiganii îşi câştigau traiul.

„Neamurile de romi reprezintă o europenizare a organizării tradiţionale din vechea Indie, prin trecerea în prim-plan a corporaţiilor meseriaşilor indieni, care au înlocuit vechile canoane şi precepte ale castelor, devenite anacronice şi inoperante social“ – spune dr. Vasile Burtea.

Mai multe informaţii de găsesc aici.