Titlul aparţine articolului de pe Historia.ro care tratează chiar bine subiectul ţiganilor, chiar dacă termenul der rrom apare în text un pic prea mult pentru a fi pe gustul lor. (dar ăsta e un alt subiect).

În continuare apare doar prima parte a articolului, dar în puteţi citi în intregime aici. Este un artidol detaliat, am vrut să vă stîrnesc interesul pentru a-l parcurge pînă la capăt, rămîne la alegerea voastră să o faceţi.

 

 

Pentru a defini etnonimul “tigan” apelam la prestigiosul “Oxford Dictionary” si aflam ca “gipsy” (termenul folosit de englezi) este “member of a wandering race (called by themselves Rommany) of Hindu origin with dark skin and hair, living by basket-making, horse-dealing, fortune telling etc.” Este o definitie realizata la sfarsitul secolului al XX-lea, cand misterul originii lor a fost in mare parte elucidat. Dar, in continuare, circula mai multe ipoteze privind originea si procesul imigrationist spre Europa al tiganilor.

Denumirile tiganilor

Termenul “tigan” este unul greco-bizantin – atsigani – de neatins (din verbul athiggainein – a nu atinge), dat unei secte crestine din secolul al VIII-lea din Frigia, ai carei adepti considerau o intinare contactul cu anumite obiecte sau numai vederea lor. Printr-o rastunare de sens este atribuit tiganilor.
Grecii i-au numit “atsigani” si “cativeli”, turcii le ziceau “arami” si “thingenes”, ungurii i-au numit “czigany” si “faraontseg”, italienii – “zingari”, germanii – “Zigeuner”, portughezii – “ciganos”, popoarele slave – “tigani”, francezii – “vomi” si”bohemiens”, englezii – “gipsy”, popoarele nordice – “tartares” si “saraceni”, belgienii si olandezii – “idolatres” si “heiden”, spanolii – “gitanos” si “egipsyano”. Constatam ca numele exprima o posibila provenienta. M. Block scria in 1938: “La Egipt ar trebui sa ne gandim vazand proportiile impozante ale pieptului la femeia tiganca; asemanarea in destinele seculare ar vorbi de o origine iudaica; aspectul exterior, felul aparitiei ar viza pe tatari, mongoli. Aceasta ar fi dus adevar la oarecari convingeri daca tiganii n-ar fi avut idiomul lor particular”. intr-adevar, limba tiganilor a fost cea care a oferit argumente privind originea lor: India. In 1763, Istvan Valvy, student maghiar la Universitatea din Leyden, cunoaste trei indieni din Malabra si constata asemanarea intre limba tiganilor din Ungaria, din districtul Comorn si limba indienilor malabrezi.

La astfel de concluzii au ajuns si filologii germani I.C. Rudier si Kraus Zippel si istoricul Grellman – origine industana6. J.J. Vaillant, in 1857, mentiona inrudirea limbii tiganilor cu limba neoariana din India de nord.

Istoricii si istoria tiganilor

In spatiul romanesc, cel care le-a acordat primul atentia sa a fost Dimitrie Cantemir, dar acesta se arata dezorientat in ceea ce priveste originea lor, iar D. Fotino, care le dedica spatii importante in “Istoria Daciei” din anul 1819, nu pomeneste despre locul de unde au venit in tarile Romane. M. Kogalniceanu, realizatorul unui prim studiu referitor la tiganii din tarile Romane in anul 1837, introduce in istoriografia romanesca cercetarile scolii germane de istorie, afirmand originea lor indiana. Pe aceeiasi pozitie s-au aflat si alti autori romani: M. Statescu (1884), Dimitrie Dan (1893), A.D. Xenopol (1895), N. Iorga (1930), G. Potra (1939), I. Chelcea (1944), A. Gonta (1986), V. Achim (1998) etc.
Studiile de mitologie romaneasca mentioneaza traditii conform carora tiganii sunt egipteni, urmasi ai oastei faraonului sau ca ar fi descendenti ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatal sau Noe sa aiba o culoare negriciasa si sa fie nomad. Ham l-ar fi innegrit pe tatal sau cu taciuni, profitand de goliciunea in care se afla ca urmare a consumarii unei bauturi alcoolice puternice. tiganii erau numiti de popor hamiti, harapi sau faraoni. M. Block arata ca ei sunt socotiti a fi supravietuitorii oastei faraonului innecata in Marea Rosie.

Daca originea lor indiana a fost acceptata in cvasitotalitate de istoriografie, argumentul lingvistic fiind se pare hotarator, asupra perioadei si a modului de patrundere al tiganilor in Europa si in special in mediul romanesc sunt in circulatie mai multe teorii, cu mai multa sau mai putina greutate stiintifica. Dimitrie Cantemir scria despre “tiganii cei cu multi copii”: “Acestia sunt imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu exista boier sa nu aiba in stapanirea sa cateva salase de-ale lor. De unde si cand a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste numic despre ei in cronicele nostre. Toti tiganii, din toate tinuturile, au acelasi grai amestecat cu multe cuvinte persienesti si grecesti”. N. Iorga si C.C. Giurescu au emis ipoteza ca robii tigani au sosit in spatiul romanesc odata cu tatarii.
N. Iorga afirma: “tiganii arata prin organizarea lor actuala care era cea a romanilor in secolul al XIII-lea, capeteniile lor, voievozii, poarta parul lung, papuci de purpura, au sub ascultarea lor juzi; numele principilor romani au fost adoptate de robii lor: Vlad, Dan, Radu. Ei pastreaza chiar si unele particularitati de limba arhaica”.

Dar “Evul Mediu intunecat” ofera destul de putine marturii despre pamantul romanesc si despre locuitorii sai, o situatie asemanatoare inregistrandu-se si in restul Europei. O marturie, dar nu indeajuns de bine verificata, apartine lui J.P. Ludwig, care a aflat dintr-o cronica (“Cronica boema”, se pare) despre “cingarii” aflati in armatele lui Bela al IV-lea pe la 1250, dar documentar sunt amintiti pentru prima data in Serbia anului 1348.

Numele si prezenta in limba lor a mai multor cuvinte grecesti arata culoarul lor de sosire din Balcani spre tarile Romane. De altfel, numele pe care si-l dau ei insisi este de romi, o consecinta a locuirii lor mai indelungate in Imperiul Bizantin, ce devenise “romeu”.