Grătare printre morminte prin Buzău, obicei de Paştele Blajinilor

Ieri a avut loc Paștele Blajinilor, unul dintre obiceiurilor țiganilor din România: ei s-au strîns prin cimitire și au petrecut ziua printre cruci, morminte și mesele întinse acolo, au ciocnit ouă roșii și și-au pomenit rudele și prietenii decedați. Sărbătoarea asta nu face parte dintre cele oficiale ale bisericii ortodoxă română (spre deosebire de cea catolică sau greco-catolică care permite sărbătoarea numită paștele morților), dar e tolerată atîta timp cît nu au loc în prima săptămînă după paște (care s-a terminat acum două zile).

Originile acestei sărbători se pierd în trecut, în perioada de dinaintea creștinismului sau creștinării populației. Se crede că de Paştele Blajinilor sufletele morţilor sînt libere şi pot gusta din mîncărurile pregătite special pentru ei şi date de pomană, iar oamenii îşi imaginau că pot petrece paştele cu strămoşii, prin revenirea spiritelor morţilor printre ei cînd se deschid mormintele.

Reporterii de la Adevărul au fost la cimitirul Sfîntul Gheorghe de la marginea Buzăului și au înregistrat aglomerația de acolo: îmbrăcaţi cu hainele bune, unele mai colorate decît altele, țiganii şi-au luat de acasă mese, scaune, grătare, suficiente sticle de băutură şi pungi cu mîncare, pregătiţi să petreacă printre morminte.

De pe mesele întinse pe aleile cimitirului nu a lipsit mai nimic.

”Aici avem tot ce se pune pe masă la orice sărbătoare. Avem friptură de miel, vin, ţuică, iar de pe masa asta mănâncă şi bogatul, şi săracu. Noi nu facem ospăţul ăsta de fală. Nu e dezmăţ. Aşa e tradiţia la noi, la ţigani”, ne-a spus reporterilor Grafian, un lider din comunitatea de ţigani din municipiul Buzău.

În cimitirul buzoian, Paştele Blajinilor a fost prilej de întâlnire pentru rudele celor care au trecut pe lumea cealaltă. Ţiganii adunaţi de prin toate colţurile ţării s-au pregătit pentru pomenirea morţilor ca de Paşte. Micii, cârnaţii şi hălcile de miel au sfârâit pe jarul încins iar fumul s-a ridicat printre cruci şi morminte.

Avem un batal întreg, adică un berbec mai bătrân, pe care o să-l frigem şi o să îl împărţim cu toţii, aici. Noi întindem mesele ca să fie primite bucatele astea dincolo, ca să fim mai aproape de morţii noştri. Noi ne simţim foarte fericiţi pentru că ne gândim că alături de noi sunt părinţii, bunicii noştri care au murit”, ne-a explicat Zelter, unul dintre petrecăreţii dintre morminte.

Membrii familiei Andronache, una foarte numeroasă şi cunoscută printre ţiganii din Buzău, obişnuiesc să întindă mesele în cimitir de peste un deceniu. Au înmormântat multe rude până acum, bătrâni dar şi tineri răpuşi de boli sau de accidente rutiere, şi pe toţi răposaţii din neam i-au pomenit de Paştele Blajinilor. Femeile s-au pregătit două zile pentru praznicul dintre morminte.

Sursa și continuarea sînt aici.

Gigeii de la pro tv au abordat și ei subiectul:

Mare petrecere in cimitirele din intreaga tara, unde tiganii au incins gratarele de Pastele Brajinilor. Obiceiul lor spune sa cinsteasca astfel memoria raposatilor, chiar in locul unde sunt inmormantati. Asa ca intind mesele printre cruci, direct pe morminte, cu toate ca in unele orase ar putea fi amendati pentru tulburarea linistii publice.

In Buzau, tiganii au animat cimitirele dis de dimineata. Au intrat cu masinile printre morminte, au descarcat bagajele si au intins mesele lungi chiar printre cruci, aproape de raposati. “Traditia noastra e din tata in fiu, tata! Mostenitura noastra, a tiganilor!” In scurt timp fumul gratarelor a inghitit cu totul cimitirul. “Pana nu iese fumul, nu primeste mortul mancare cat mai aproape sa fim, si cu sufletul si cu…”

Pastele Blajinilor se mai numeste si Pastele Mortilor si e sarbatoarea in care oamenii dau de pomana.

Mese incarcate cu bunatati au fost intinse si in cimitirul Viisoarea, din Ploiesti. Aici numai barbatii au stat la masa, in timp ce nevestele lor s-au aseazat pe unde au putut – pe jos sau direct pe morminte. Petrecerea a durat cateva ore, iar ce a ramas, spun tiganii, s-a impartit saracilor. Ba chiar oamenii se lauda ca fac si curat in urma lor.

La Galati cele mai bogate mese au fost intinse in dreptul cavourilor. 13 persoane care au baut prea mult vin primit de pomana au ajuns la spital. In Braila tiganii au pus masa direct pe morminte, iar memoria mortilor a fost cinstita cu friptura de miel si porc pe jar. Pentru ca aprinderea focului in cimitir este interzisa in Braila, tiganii puteau fi amendati cu 300 pana la 500 de lei. Dar autoritatile au fost milostive si nu au dat sanctiuni.

Sursa este aici.

Ziua News: Poliţia a evacuat o tabără de ţigani din Oslo, Norvegia

În ultimul timp nu doar francezii ne trimit înapoi ţiganii, o fac şi norvegienii. Sau cel puţin aşa anunţă (cu fiţele de rigoare, manifestate prin apelarea ţiganilor cu colovialul  “rom”) Ziua News.

Cei 100 de romi se instalaseră în apropierea Lacului Sognsvann şi au fost evacuaţi după ce proprietarul terenului a primit acceptul unui tribunal din Norvegia.

Ţiganii, mulţi dintre ei originari din Buzău, îşi întinseseră aproximativ 30 de corturi pe respectivul domeniu. Imediat după ce au fost evacuaţi, politicienii norvegieni de dreapta au susţinut că romii trebuie de urgenţă repatriaţi.

“Oamenii care vin în Norvegia şi cred că trebuie să fie susţinuţi trebuie să fie trimişi înapoi acasă, iar dacă nu o fac de bunăvoie trebuie să fie obligaţi”, a declarat Stian Berger Rosland, primarul conservator din Oslo.

Related External Links

Adevărul: Ţiganii sînt buni doar dacă sînt departe

Conform articolului din Adevărul de aici, unii români susţin că ţiganii sînt buni doar dacă sînt departe. Pentru unii dintre românii expresia aia este felul lor de a fi, dar adevărul este că a fost folosită din plin, uneori poate exagerat, în ultimii ani.

Nu este nimic nou dacă se spune că tema ţiganilor expulzaţi din Franţa stîrneşte în continuare interesul străinilor. Adevărul a preluat un reportaj realizat de cotidianul spaniol ABC în mijlocul comunităţilor de ţigani din România. Motivul acelui reportaj a fost de a “afla cum trăiesc aceştia şi ce anume îi împinge la ei în ţară să ia calea Occidentului”.

“O vizită în mizerabilele ghetouri în care trăiesc ţiganii în România explică de ce fug aceştia în Europa”, scrie cotidianul spaniol, care întreprinde o vizită în Ferentari şi în satul Calvini din Buzău, localitate de baştină a multora dintre ţiganii expulzaţi din Franţa.

“Cum dai colţul, deasupra unui clădiri devastate, cineva a vopsit nişte cuvinte obscene: «Românii să-mi…». Cartierul Ferentari este, aşa cum recunoaşte Secretarul de Stat pentru problemele romilor, Valentin Mocanu, «exemplu de cum nu ar fi trebuit să se procedeze niciodată». Un ghetou de ciment cu un labirint de blocuri de apartamente, în care dictatura comunistă a obligat ţiganii care vagabondau prin Capitală să se stabilească. Acum este cel mai periculos şi mai insalubru loc din Bucureşti. Când taximetristul află unde vrea străinul să meargă, nu îşi reţine uimirea: Pentru ce vrea să meargă în Ferentari dacă nu pentru a cumpăra droguri? În acest timp se face înţeles cu degetul pe antebraţ, simulând injecţia. «Unde sunt ţigani, sunt şi probleme», conchide taximetristul.”

“«Ţiganii sunt buni doar dacă sunt departe», spun românii”

“În România, opiniile despre expulzarea ţiganilor din Franţa se împart în două: cei care cred că Sarkozy a procedat corect, «pentru că asta meritau», şi cei care îi reproşează deportările ţiganilor, care au avut ca rezultat întoarcerea acestora în România. «Ţiganii sunt cu atât mai buni cu cât sunt mai departe», spun românii.

Pentru majoritatea românilor nu există nuanţe de «politic corect». Nimeni nu-i vrea pe ţigani. Nici aproape, nici departe. De aceea, expulzaţii din Franţa se pregătesc de plecarea în Spania sau în altă parte unde să-şi câştige viaţa, atât de dificil este pentru ei în ţara lor de origine”

Related External Links