Andrei Antip povestea lui Tiberiu copilul tigan teme scoala trotuar

Ştiţi povestea lui Tiberiu? A circulat pe internet acum cîteva săptămîni, dar despre care nu am apucat încă să scriu. Este povestea impresionantă spusă de fotograful Andrei Antip: Tiberiu este copilul ţigan care îşi făcea nu demult temele pe trotuar. Detalii despre subiect se găsesc aici (ziare.com), iar un album cu două poze este aici.

Duminica trecuta, am trecut cu bicicleta pe langa el. Statea pe trotuar rezemat de o cladire parasita de pe strada “Justitiei”.

M-a strigat: “Domnule, nu va suparati”. Deja imi veneau in minte ganduri comune – imi cere bani sau o tigara. El a continuat “Cat fac 8×7?”. I-am raspuns si abia atunci am vazut ca in brate avea un caiet de teme…

De atunci am stiut ca e eroul meu, ca e genul ala de om care nu sta sa se planga ca multi altii ca nu are cu ce, ca se agata de un vis si tine cu dintii. Am stiut ca povestea lui poate fi un cadou pentru multi, ca ii poate invata sa faca tot ce pot cu ce au nu sa astepte clipa perfecta in care toate problemele lor se vor rezolva toate dintr-o data.

Am publicat fotografia si povestea si mii de oameni au rezonat. Asa ca am trecut din nou pe acolo in incercarea de a-l gasi. Trotutarul din fata casei arata ca o banca de scoala. Intr-un colt e patat cu acuarele si vezi o pensula parca abia lasata din mana. Mai incolo rezerve goale de stilou si pete de cerneala… Am stiut ca il voi regasi.

Povestea lui Andrei Antip continuă cu multe alte detalii în articolul de pe ziare.com, de unde este luat citatul. Mai mult, mîine va continua cu un eveniment care va avea loc în Grădina Japoneză, parcul Herăstrău în Bucureşti. De la ora 12.

Descrierea evenimentului de pe facebook prin care este anunţat întîlnirea de mîine spune următoarele:

Ai citit povestea lui Tiberiu? E pustiul care isi face temele in strada si care m-a intrebat cat fac 8×7. L-am gasit. Cel mai mult isi doreste o bicicleta. Vreau sa ii dam un cadou dintr-o mie de inimi. Vorbeste cu prietenii, colegii, spune-le povestea. Strange cativa banuti de la fiecare si vino in numele lor in gradina japoneza sa ne intalnim. Nu conteaza cati bani strangi ci cati prieteni reprezinti. Mai bine 10 lei de la 10 prieteni decat 100 de la unul. Hai sa ii luam o bicicleta alba pe care sa scriem toate gandurile frumoase si numarul de oameni care au contribuit. Daca ne vom vedea 100 si fiecare va veni in numele a 10 prieteni…vom fi 1000.

Bucureştiul este un pic cam departe (nu pot ajunge în timp util şi apoi înapoi în Oradea), altfel m-aş fi dus. Îndemnul meu este să mergeţi şi, eventual, să urmăriţi subiectul. Poveştile astea sînt destul de rare în acest moment, în schimb cele în care ţiganii fură, cerşesc, etc, sînt la modă. Şi nu e tocmai bine, părerea mea.