Dilema săptămînii: Ţigani sau rromi?

Numărul persoanelor care spun că reprezentanţii acestei etnii ar trebui să se numească „ţigani“ a crescut odată cu mediatizarea unor infracţiuni cu autori din rândul rromilor. Motivul principal pentru care unele voci cer folosirea termenului de „ţigan“ este disocierea acestei minorităţi de numele ţării în care unii dintre ei trăiesc, România.

Marin Gheorghe are 24 de ani, locuieşte în Bolintin Deal, este însurat şi are o fetiţă. Mai demult a adunat fier vechi, apoi a învăţat şi zidărie. Face orice, iar când nu găseşte o „lucrare”, îi ajută pe oameni în gospodărie, prestaţie pentru care primeşte bani, puţini, sau produse.

Restul articolului publicat de Adevarul este aici, el abordează tendinţa actuală de a reveni la termenul de ţigan adresat acelei etnii. Pentru unii este o dilemă, pentru alţii este o certitudine (adică fie unul, fie celălalt dintre termenii la modă). Cea mai mare parte a oamenilor însă se supun obiceiurilor fără să se gîndească prea mult cît de bune şi de corecte sînt. O fi vina lor? Cu siguranţă că da. Dacă şi-ar face din gîndire un obicei multe dintre acuzaţiile de discriminare ar muri din faşă (chiar şi cele adevărate) iar problema integrării ţiganilor ar fi fost rezolvată cu decenii în urmă.

“Adevărul” l-a întrebat ce este: ţigan sau rrom? „Rrom, rrom, rrom! Aşa se zice şi la televizor. Nu mai se zice «ţigan»! E ca şi cum tu mi-ai spune «Băi, ţigane, ce mai faci?», iar eu ţi-aş spune «Băi, române, ce mai faci?» Nu sună frumos. Când zici, băi, «rromule… », e altceva”.

Nu-l interesează că francezii spun „gitan”, maghiarii – „cigány”, iar englezii – „gypsy”, pentru el a trecut perioada în care era „ţigan”. Acum e „rrom”.

Dilema pe care o supunem astăzi dezbaterii se referă strict la termenii „ţigan” şi „rrom”. Cei care militează pentru folosirea cuvântului „ţigan” se gândesc că denumirea a fost folosită în trecut şi că ar trebui păstrată. Termenul „rrom”, pe de altă parte, are legătură cu limba pe care o vorbesc aceşti etnici, „rromani”, şi prin introducerea lui în documentele oficiale s-a dorit ruperea de trecutul care amintea de robie.

Related External Links

Meşteşugul ţiganilor, între artă şi nevoia de bani

Evenimentul zilei a publicat ieri un articol care a readus, în măsura în care se poate face primăvară cu o floare, în atenţie meşteşugurile ţiganilor. Aceste meşteşuguri au fost motivul pentru care au fost doriti atît de mult la sosirea lor pe aceste meleaguri.

Meşteşugari şi artişti romi şi-au demonstrat ieri, în curtea Palatului Şuţu, iscusinţa în arta cioplirii în lemn, în orfevrărie sau în muzică. Deşi în cadrul evenimentului nu s-au vândut obiecte, scopul său a fost unul practic, acela de a-i ajuta pe romi să îşi facă meşteşugurile mai cunoscute.

Maria Papaleţ, din satul dâmboviţean Ciocănari, face linguri din lemn de 15 ani, de când s-a căsătorit cu Sorin, care este rudar din tată în fiu. „Soţul practică meseria de copil. S-a născut în meserie”, spune ea. El a învăţat-o apoi şi pe ea să cioplească în lemn linguri, platouri, polonice, furculiţe sau cuţite.

Articolul de pe EVZ este aici.

Related External Links

Ţiganii bănăţeni, „francejii“ şi „Prima fermă“

Scandalul expulzărilor din Franţa este deja arhicunoscut şi foarte discutat şi întors pe toate părţile. Mulţi au scris despre faptul că ţiganii au plecat, despre împotrivirea de la nivel european, despre problemele pe care ei le fac. Ce se întîmplă cu ţiganii după ce ajung ei la destinaţie interesează într-o mai mică măsură.

În Adevărul, ediţia de Italia, a apărut aici un articol despre promisiunile pe care francezii le-au făcut ţiganilor pentru a pleca din hexagon şi despre modul în care ele au fost ele onorate.

Sute de ţigani din Banat, plecaţi în Franţa la cerşit, au părăsit Hexagonul doar după promisiunea autorităţilor franceze că vor fi ajutaţi să devină mici fermieri în România. Unii au primit animalele promise, dar le-au murit. De foame. Alţii le aşteaptă cu sufletul la gură. Dacă nu vor veni, se „grupează“ şi pleacă înapoi, în Franţa.

Localitatea Chevereşu Mare se află la câţiva kilometri de Timişoara spre Buziaş. Din aproape 2.000 de localnici ai comunei, 500 sînt de ţigani. Majoritatea dintre ei sînt plecaţi în Franţa, Italia şi Spania. O parte s-au întors ca urmare a promisiunilor şi a expulzărilor, însă nu există mulţi ţigani mulţumiţi de situaţia de aici.

Related External Links

Şcoala cu cei mai mulţi elevi ţigani din Europa

Un reportaj de anul trecut al ziarului Adevărul prezintă aici şcoala cu cei mai mulţi elevi ţigani din Europa. Este vorba de Şcoala Generală 13, din cartierul Faţa Luncii, Craiova, care anul trecut avea 700 de elevi, 99% fiind ţigani.

Un paragraf din articol mi-a atras atenţia şi în consider foarte valabil. Este unul dintre lucrurile pe care ar trebui să se pună accentul cînd vine vorba de ţigani (dar nu numai).

Lipsa de educaţie porneşte de la părinţi, este de părere Romeo Tiberiade. Dar, stînd de vorbă cu aceştia, i-a făcut să înţeleagă că şansele de a avea o viaţă împlinită sînt mult mai mari dacă au acces la educaţie.

Articolul mai conţine şi cîte date despre activitatea şcolii:

„Şcoala numărul 13 este probabil şcoala cu cei mai mulţi ţigani din Europa. Sînt înscrişi la grădiniţă vreo 60 de copii, iar cursurile claselor I-VIII sînt frecventate de aproape 700, plus cei 100 de la şansa a doua“, a declarat Romeo Tiberiade. Mariana Becherescu este directoarea şcolii de aproape 3 ani şi spune că nu ar pleca de aici. „Elevii de aici sunt ca la orice şcoală: unii mai cuminţi, alţii mai aleargă. Unii învaţă mai bine şi merg la concursuri interşcolare, alţii nu prea învaţă. Eu le cunosc şi familiile şi ne înţelegem bine”, spune directoarea şcolii unde învaţă cei mai mulţi ţigani din ţară. Mariana Becherescu mai spune că numai jumătate dintre cei care termină opt clase merg mai departe la liceu. „Cam 50 la sută dintre elevi, după ce termină clasa a VIII-a abandonează şcoala. Unii pleacă în străinătate, alţii se angajează”, mai spune directoarea şcolii.

270 de studenţi „produşi” de Generală 13

Totuşi, de la Generală 13 sunt elevi ţigani care merg apoi şi la facultate. Şcoala a dat până acum 270 de studenţi.

Articolul complet se afla aici.

Related External Links

Extremistul şi ţiganul împart holul cu duşmanul

Articolul de pe Adevărul.ro publicat aici scrie despre una dintre problemele mai aparte pe care o parte dintre români le au cu ţiganii. O parte a articolului doar pentru a putea sublinia adevăratul motiv a problemelor dintre cele două etnii: prostia. Mă gîndesc că articolul a fost scris tocmai pentru a ilustra acelaşi lucru… Oare cît de evident este faptul că puţină educaţie de partea ambelor tabere ar face minuni?

Vecini – în mod ironic – şi de bloc, şi de palier, extremiştii de la Noua Dreaptă (ND) şi membrii Partidei Romilor convieţuiesc precum șoarecele și pisica. Ultima ciocnire „ideologică” s-a lăsat cu o bătaie chiar pe holul în care cele două organizaţii îşi au birourile.

Noua Dreaptă şi Partida Romilor îşi au sediile din Bucureşti într-o clădire veche, cu cinci etaje în zona Parcului Cişmigiu, pe strada Victor Eftimiu. Birourile rromilor sunt singurele renovate din această clădire.

Evident, cei de la Noua Dreaptă nu văd cu ochi buni acest lucru. Ei sugerează că modernizarea s-ar fi făcut din banii care ar fi trebuit să ajungă la cei care chiar au nevoie.

Relaţiile dintre vecinii de palier nu au fost niciodată unele amiabile. S-au suportat reciproc, dar de fiecare dată când s-au „ciocnit”, scandalul a fost de mari proporţii şi s-a încheiat abia după intervenţia poliţiei. Din acest motiv, celelalte organizaţii „conlocuitoare” cu cele două tabere refuză categoric orice discuţie despre certurile dintre „ţiganii şi extremiştii de la etajul cinci”.

Rromii şi adepţii Noii Drepte se atacă de fiecare dată când au ocazia, iar acuzaţiile reciproce sunt foarte grave, dar şi greu de demonstrat. Primii susţin că extremiştii au faţă de ei o atitudine vădit rasistă. Mai mult, Noua Dreaptă ar funcţiona ilegal în clădirea în care îşi au birourile.

De cealaltă parte, naţionaliştii sunt teribil de ofuscaţi de „atitudinea duplicitară a organizaţiilor ţigăneşti care înghit bani europeni în detrimentul intereselor celor pe care îi reprezintă”. Ei consideră că sumele imense primite pentru „aşa-zisele programe de integrare” ajung în vile şi maşini scumpe, iar la ţiganii săraci nu ajunge niciun ban. Şi sunt foarte îngrijoraţi de structura populaţiei României din anul 2050, „când se pare că ţiganii vor fi majoritari”.

Related External Links

Victor Roncea: România, raiul minorităţilor

Pe jurnalul lui Victor Roncea apare o analiză a modului în care sînt împărţiţi banii între etniile din interiorul şi românii din exteriorul României. Analiza îi este atribuită lui Mădălin Neşuţu şi spune că ţara noastră oferă de zece ori mai mulţi bani minorităţilor decât cetăţenilor săi din afara graniţelor: 15 milioane de euro pe an pentru 2,6 milioane minoritari din Romania, respectiv 1,5 milioane euro pentru 10 milioane de romani de pretutindeni.

Ţiganii sînt minoritari, sînt arhicunoscuţi şi s-au acordat destule fonduri pentru integrarea lor în societate, cu mai mult sau mai puţin succes. De obicei mai puţin decît mai mult. Ei se încadrează perfect în  cadrul acestei analize pe care o puteţi găsi aici.

Related External Links

Ţiganii: origini şi răspîndire

Unul dintre articolele găsite pe reţea tratează subiectul originii şi răspîndirii ţiganilor. Imaginea de acolo apare în acest articol, sursa lui este Consiliul Europei şi Wikipedia. Fiecare stat european în care au ajuns ţiganii în migraţiile lor a căutat o metodă de a-i integra sau măcar de a-i controla într-o măsură sau alta. Succesul încă a ezitat să apară cînd a venit vorba de metodele lor de acţiune.

Ţiganii din România constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România.

Conform recensămîntului din 2002 numărul celor care s-au declarat ţigani a fost de 535.140 de persoane (2,5% din totalul populaţiei), fiind a doua minoritate din România după cea maghiară. Cu toate acestea, numărul ţiganilor este cu mult mai mare  (atît pe la noi cît şi în restul Europei) pentru că mulţi dintre cei înregistraţi s-au declarat aparţinînd altei etnii. De asemenea, foarte mulţi ţigani nu sînt înregistraţi, neavînd certificat de naştere şi buletin. Conform estimărilor Consiliului Europei, numărul ţiganilor din România depăşeşte 1,8 milioane.

De-a lungul timpului numărul ţiganilor care şi-au declarat etnia la recensăminte a fluctuat în funcţie de restricţiile regimurilor politice: în 1930 în România erau puţin peste 240.000, în 1956, numărul a scăzut la 104.000, iar în 1966 la 65.000.  Recensămîntul din 1977 a numărat 227.000 ţigani, pentru ca în 1992 numărul acestora să ajungă la peste 400.000.

Restul articolului este pe România-Actualităţi.ro.

Related External Links

Reportaj Adevărul: Logodite la 9 ani, măritate la 13 ani

Adevărul.ro prezintă sub forma unui reportaj un caz practic al obiceiurilor ţiganilor de a-şi căsători copii de la vîrste fragede. Nu este o căsătorie recunoscută de către statul român pentru că mirii nu au vîrsta legală pentru aşa ceva, dar conform obiceiurilor ţigăneşti este veritabilă.

În fiecare dintre cele 50 de familii de ţigani din Brînceni există cel puţin o minoră căsătorită. Tradiţia pe care n-o schimbă nici o autoritate de stat spune că fetele în vîrstă de 9 ani sînt logodite cu băieţi de aceeaşi vîrstă, iar pînă la 13 ani sînt deja măritate.

Nici unul dintre copiii familiilor din satul Brînceni nu merge la şcoală, pentru că, după datina ţigănească, alta e menirea lor pe lume. Fetiţele sînt destinate măritişului şi procreării, iar băieţii sînt cei care trebuie să se descurce pentru a-şi întreţine familiile formate la vîrsta adolescenţei.

„Asta e datina la noi din moşi, strămoşi. Aşa am pomenit: fetele se mărită de tinere şi fac copii sănătoşi”, a spus ieri, pentru „Adevărul”, Mihai Mielu, bulibaşa din Brînceni.

Căsătoriile sînt antamate de părinţi, într-o primă fază prin logodnă, apoi printr-o nuntă, fără popas la starea civilă.

Iar Protecţia Copilului este practic depăşită de situaţie. Tot ce pot ei să facă este să urmărească dacă mamele minore şi copiii lor sînt bine îngrijiţi.

Articolul se poate citi cu detaliile de rigoare aici.

Related External Links

Ţiganii din România, Europa, Terra

Opinia lui Haiducu, scrisă pe 29 iulie 2010 pe România-vorbeşte.ro, pomeneşte despre o practică întîlnită des, folosită şi de ţigani în ultimii ani: cea a acuzaţiilor (mai mult sau mai puţin nefondate, dar cu siguranţă exagerate) de discriminare şi antisemitism pentru a-i obliga pe cei din jur să se schimbe conform dorinţelor unui grup mic de persoane.

Integrarea este o acţiune comună şi cu efecte practice din partea ambelor părţi: atît a ţiganilor minoritari cît şi a românilor majoritari. Că numai o mică parte dintre locuitorii României fac ceva concret în această direcţie este o altă poveste, că de vorbe şi promisiuni aruncate în vînt sînt buni cam toţi.

Related External Links

Bucureştii vechi şi noi: Fiare pentru fiara din tine în variantă ţigănească

În secolul XXI probabil căruţele ţiganilor reprezintă o pată importantă de culoare pe străzile unei capitale europene (sîc) precum Bucureştiul. Şi totuşi, ele există şi se pare că-s încă numeroase, în ciuda ordinelor de restricţie a accesului lor prin oraş.

Zi de zi, la primele ore ale dimineţii, în oricare cartier al Capitalei te-ai afla, ai parte cîteva zeci de minute de acelaşi concert: „Fiaaaree vechi cuumpăăăr, fiaareee loom”. Glasurile ţiganilor cocoţaţi pe capra căruţei par uneori disperate, tînguitoare, alteori batjocoritoare şi dacă eşti stresat îţi rămîn mult timp în memoria auditivă. Caravanele sărăcăcioase sînt trase de cai costelivi. Dacă ar fi să încarce pe cît strigă din toţi rărunchii, ar putea alimenta zilnic cu fier vechi un combinat metalurgic. Uneori îşi forţează norocul săltînd cîte un capac de canal sau vreo cruce de la marginea cimitirului. Cele mai dorite sînt însă caloriferele debranşaţilor.

Restul articolului este aici.

Related External Links

Articole din mass media despre judecata tigănească

Primul articol are ca subiect judecata ţigănească pentru o fată de 15 ani din Roman (apărut în Ziarul de Iaşi în 2001).

Rapitorii nepoatei bulibasei tiganilor din Roman au fost chemati la judecata. Pina la finalizarea anchetei politistilor si pina la hotarirea judecatoreasca, tiganii vor hotari ce este de facut. Cei gasiti vinovati pot fi batuti crunt sau obligati sa plateasca despagubiri mari

In urma cu aproximativ o luna, Ramona Stanescu, in virsta de 15 ani, nepoata lui Paul Cojocaru, bulibasa tiganilor romascani, a fost rapita, secehestrata, batuta si violata de citiva tigani din Vaslui. Dupa saptamini de cautari disperate, familia a reusit sa-si recupereze copilul. Imediat dupa ce fata a fost adusa acasa, la Roman, bulibasa Stanescu a depus o plingere la Politie pentru a i se face dreptate. Dosarul intocmit de politistii romascani nu este finalizat, inca. Bulibasa Cojocaru nu a mai asteptat ca Politia sa-si faca treaba si a apelat la judecata tiganeasca. Acest gen de judecata s-a dovedit a fi foarte aspra, cei gasiti vinovati fiind nevoiti sa suporte batai crunte sau obligati sa plateasca despagubiri mari.

“Tiganii vor hotari ce este de facut!”

Detalii în articol.

Al doilea articol tratează declaraţiile unui gabor cu pălărie din Cluj despre obiceiurile ţiganilor de acolo, a fost publicat în Gîndul în 2009.

Câţi dintre voi nu aţi zis vreodată că “ţiganii sunt certaţi cu legea”? Câţi dintre voi au generalizat cu privire la “moralitatea” acestei etnii? Şi câţi dintre voi au impresia acum că articolul ce urmează e încă o încercare ONG-istă şi patetică de a reabilita imaginea ţiganilor?

Ei bine, nu e. Clujeanul Gabor Lajos Lali, un gabor cu pălărie şi popular în comunitate,  a acceptat să facă, pentru CLUJEANUL, o radiografie a “dreptului ţigănesc”, cu legile şi sancţiunile lui.

Înteresantă (adică de reţinut) este concluzia din final:

“Dreptul ţigănesc este făcut pentru educare, este făcut în beneficiul individului nu împotriva lui”  – Gabor Lajos Lali

Jurnalul Naţional a deschis subiectul judecăţii ţigăneşti cînd a scris despre Justiţia staborului – Dreptatea lui Suţă.

Unii ii spun “Staborul”. Alţii vorbesc despre “Kris” şi “Krisinitori”. Nume ciudate cu un vag parfum oriental, sub care se ascunde o justiţie subterană, care funcţionează in paralel cu cea oficială: judecata ţigănească. Motiv pentru care s-a infinţat s-a pus bazele Ligii Krisinitorilor “Romanipen.”

“Noi, ţiganii, nu suntem un stat aparte să avem o judecătorie separată, dar e o tradiţie a noastră, tigănească care aşa am găsit-o la moştenitorii noştri. Aceleaşi tradiţii le menţinem şi astăzi.” Vorbe inţelepte, spuse la un “pahar de vorbă” de Marin Constantin, judecătorul ţiganilor din tot Gorjul.

Related External Links

Realitatea.net: Familii mixte de saşi şi ţigani, surprinse într-un film documentar realizat de un român

Adela, soţia ţigancă a unui sas, şi Agnetha, soţia săsoaică a unui ţigan. Nu este o telenovelă, este studiu antropologic etnic-cultural transformat într-un film documentar – Adela & Agnetha. Iar trailerul acestui documentar se găseşte pe realitatea.net aici.

Geo Scripcariu, călătorul prin Ardeal din filmul documentar a făcut acum cîţiva ani o descoperire antropologică interesantă: undeva, în inima ţării, saşii şi ţiganii sînt vecini şi au format familii mixte. Fapte care în limbajul ştiinţific al autorului au denumirea de “Supravieţuire şi sincretism în Podişul Transilvaniei. Familii mixte de saşi şi ţigani”. În alt plan, Adela & Agnetha au devenit personajele unui documentar, studiu de caz venit să ilustreze teoria.

Prima familie de acest fel pe care a întîlmit-o a fost în toamna anului 2000 pe cînd făcea autostopul de la Sighişoara la Mănăstirea Sîmbata. A plecat de la premisa că dacă există cel puţin o asemenea familie într-un sat cu zece case ar putea să mai fie şi altele. Într-adevăr, cercetarea a demonstrat (cu o probabilitate redusă) că pot fi peste o mie de astfel de familii în Transilvania. În satul unde s-a filmat, Merghindeal, situat aproape de oraşul Agnita, a mai rămas o singură familie de saşi “puri”.

Filmul Adela&Agnetha a putut fi urmărit la Festivalul “Mişto” (6-8 august 2008) la Timişoara, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti în septembrie 2008, la ICR în octombrie 2008, la Festivalul de la Salonic.

Filmul Adela&Agnetha poate fi văzut la Festivalul “Mişto” (6-8 august) la Timişoara, va fi proiectat la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti în septembrie, la ICR în octombrie, la Festivalul de la Salonic şi la alte festivaluri de documentar şi de film antropologic din toată lumea.

Related External Links

Oscilînd între două ţări

O parte dintre ţiganii români au fost evacuaţi din Franţa, alţii vor fi probabil expediaţi înapoi spre România în curînd.  Motivele evacuării lor sînt deja cunoscute: fură, cerşesc, trăiesc în tabere improvizate, şi aşa mai departe.

Atitudinea ţiganilor este împărţită: unii vor să se întoarcă pentru că aici nu au cum munci cinstit şi să trăiască bine de pe urma lor, pentru că acolo au reuşit să îşi facă un trai oarecare chiar şi dacă trebuie să cerşească pentru asta. Între timp, cel puţin prin Timişoara, ţiganii bogaţi au repopulat practic zonele centrale ale oraşului şi vilele pe care le-au dobîndit în ultimii ani.

Cîteva dintre articolele din Adevărul de seara care tratează aceste subiecte se găsesc aici, aici, aici şi aici.

Related External Links

Madalin Voicu: Un tigan – in speta, eu – are puterea si forta sa convinga si sa bucure oamenii

Îl ştiţi pe Mădălin Voicu? Violonist, dirijor şi politician. Şi ţigan. Eu îl ştiu de cîţiva ani buni (în măsura în care poţi şti pe cineva din apariţiile sale în mass-media) şi am ajuns să-i apreciez spusele.

Este singurul politician (sau, eventual, unul dintre puţinii) a cărui apariţii le urmăresc sau le citesc cu plăcere.

Am găsit un interviu pe reţea pe care îl consider potrivit pentru această pagină, spune lucruri foarte valabile (chiar şi după aproape doi ani) despre ţigani şi români. Unele lucruri s-au mai schimbat între timp de atunci, mai mult în rău decît în bine, dar asta este altă poveste.

Vă recomand interviul de aici.

Related External Links

Viaţă de ţigan la groapa de gunoi din Cluj-Napoca

Căutînd pe reţea informaţii despre ţigani am găsit o poveste cu imagini despre viaţa deloc plăcută a ţiganilor de la una din gropile de gunoi din apropierea oraşului Cluj Napoca.

Povestea îi aparţine lui Traian, este din decembrie 2007 şi se găseşte pe jurnalul lui de blogspot aici. Groapa de gunoi la care a fost pentru a face poze se numeşte Pata Rît.

Povestea de azi a început într-o dimineaţă când am ieşit din casă hotărât să fac câteva fotografii pentru tema concursului foto din Nationa Geographic: “Periferii urbane”. Ce loc mai bun pentru a face fotografii legate de periferie decât groapa de gunoi de la Pata Rât. Pentru acei clujeni ce nu au auzit de Pata Rât acesta este locul în care ajung toate pungile de plastic pline cu gunoi ce le aruncăm în fiecare zi. În lumina crepusculului aburul iese din muntele de gunoi încălzit de fermentaţia care-l macină.Povestea de azi a început într-o dimineaţă când am ieşit din casă hotărât să fac câteva fotografii pentru tema concursului foto din Nationa Geographic: “Periferii urbane”. Ce loc mai bun pentru a face fotografii legate de periferie decât groapa de gunoi de la Pata Rât. Pentru acei clujeni ce nu au auzit de Pata Rât acesta este locul în care ajung toate pungile de plastic pline cu gunoi ce le aruncăm în fiecare zi. În lumina crepusculului aburul iese din muntele de gunoi încălzit de fermentaţia care-l macină.

Related External Links

Ţiganii mei de Gabriel Giurgiu

Am găsit o părere interesantă despre ţigani pe Dilama Veche.ro, îi aparţine lui Gabriel Giurgiu. Două aspecte complet diferite ale relaţiei lui cu ţiganii, dar relaţiile cu ţiganii nu se încadrează deloc într-un standard. Trebuie să ajungi să-i cunoşti pentru a şti cum să-i iei.

Articolul este aici, citindu-l consider că se încadrează mai degrabă la experienţă de viaţă decît la opinii. Vi-l recomand.

Related External Links