Andrei Antip, povestea lui Tiberiu şi evenimentul de mîine de la Grădina Japoneză, parcul Herăstrău de mîine

Andrei Antip povestea lui Tiberiu copilul tigan teme scoala trotuar

Ştiţi povestea lui Tiberiu? A circulat pe internet acum cîteva săptămîni, dar despre care nu am apucat încă să scriu. Este povestea impresionantă spusă de fotograful Andrei Antip: Tiberiu este copilul ţigan care îşi făcea nu demult temele pe trotuar. Detalii despre subiect se găsesc aici (ziare.com), iar un album cu două poze este aici.

Duminica trecuta, am trecut cu bicicleta pe langa el. Statea pe trotuar rezemat de o cladire parasita de pe strada “Justitiei”.

M-a strigat: “Domnule, nu va suparati”. Deja imi veneau in minte ganduri comune – imi cere bani sau o tigara. El a continuat “Cat fac 8×7?”. I-am raspuns si abia atunci am vazut ca in brate avea un caiet de teme…

De atunci am stiut ca e eroul meu, ca e genul ala de om care nu sta sa se planga ca multi altii ca nu are cu ce, ca se agata de un vis si tine cu dintii. Am stiut ca povestea lui poate fi un cadou pentru multi, ca ii poate invata sa faca tot ce pot cu ce au nu sa astepte clipa perfecta in care toate problemele lor se vor rezolva toate dintr-o data.

Am publicat fotografia si povestea si mii de oameni au rezonat. Asa ca am trecut din nou pe acolo in incercarea de a-l gasi. Trotutarul din fata casei arata ca o banca de scoala. Intr-un colt e patat cu acuarele si vezi o pensula parca abia lasata din mana. Mai incolo rezerve goale de stilou si pete de cerneala… Am stiut ca il voi regasi.

Povestea lui Andrei Antip continuă cu multe alte detalii în articolul de pe ziare.com, de unde este luat citatul. Mai mult, mîine va continua cu un eveniment care va avea loc în Grădina Japoneză, parcul Herăstrău în Bucureşti. De la ora 12.

Descrierea evenimentului de pe facebook prin care este anunţat întîlnirea de mîine spune următoarele:

Ai citit povestea lui Tiberiu? E pustiul care isi face temele in strada si care m-a intrebat cat fac 8×7. L-am gasit. Cel mai mult isi doreste o bicicleta. Vreau sa ii dam un cadou dintr-o mie de inimi. Vorbeste cu prietenii, colegii, spune-le povestea. Strange cativa banuti de la fiecare si vino in numele lor in gradina japoneza sa ne intalnim. Nu conteaza cati bani strangi ci cati prieteni reprezinti. Mai bine 10 lei de la 10 prieteni decat 100 de la unul. Hai sa ii luam o bicicleta alba pe care sa scriem toate gandurile frumoase si numarul de oameni care au contribuit. Daca ne vom vedea 100 si fiecare va veni in numele a 10 prieteni…vom fi 1000.

Bucureştiul este un pic cam departe (nu pot ajunge în timp util şi apoi înapoi în Oradea), altfel m-aş fi dus. Îndemnul meu este să mergeţi şi, eventual, să urmăriţi subiectul. Poveştile astea sînt destul de rare în acest moment, în schimb cele în care ţiganii fură, cerşesc, etc, sînt la modă. Şi nu e tocmai bine, părerea mea.

Tribunalele ţigăneşti, între istorie şi justiţia paralelă cu cea oficială

Ceva mai devreme am avut prilejul să parcurg o ştire de pe Mediafax (puteţi găsi părţi din ea mai jos) care a reuşit să mă pună un pic pe gînduri: n-am ştiut dacă ar trebui să rîd de această iniţiativă sau să o consider o potenţială ameninţare la integritatea statului român.

Un lucru cît se poate de cert este că judecăţile ţigăneşti există de secole, paralel cu toate justiţiile oficiale ale statelor în care aceştia au ajuns. Migratorii au adus cu ei o mulţime de obiceiuri din India, ar fi fost un pic culmea să lase deoparte tocmai această funcţie esenţială a societăţii lor (poate că unii vor contesta că ţiganii formează o societate, dar hai să folosim un termen pe care-l înţelegem cu toţii).

E adevărat, ţiganii s-au adaptat vremurilor (cel puţin parţial) şi zonelor geografice, este foarte probabil ca în alte părţi de pe glob să fi renunţat complet la judecăţile tribale (pentru că astea-s judecăţile ţigăneşti: o reuniune a tribului pentru împăcarea unor părţi certate sau rezolvarea unor probleme care au apărut), dar în România au rămas încă în picioare datorită incapacităţii autorităţilor de a-i convinge să se schimbe.

Dacă ar fi să trag o concluzie din articolul celor de la Mediafax, Dorin Cioabă şi ţiganii din preajma lui doresc recunoaşterea / oficializarea acestor judecăţi ţigăneşti. Mi-e greu să le spun tribunale, aşa cum se menţionează în articol, pentru că nu recunosc decît o singură categorie de tribunale în care este împărţită justiţia (fie ea cum o fi – ştim cu toţii) în România: cele care ţin de Ministerul Justiţie, în care avocaţii, procurorii şi judecătorii îşi practică meseria pentru care s-au pregătit în facultate şi pentru care au o primit o licenţă recunoscută de statul român.

Ţinînd cont de tonul articolului mi-e greu să cred că “tribunalele” ţigăneşti fac parte din integrarea ţiganilor în România (subiect la modă, pe marginea căruia mulţi ţipă pentru a atrage atenţia şi nişte bani sau voturi în plus, inclusiv Elena Băsescu).

Aş zice mai degrabă că este o tentativă de înlocuire a justiţiei oficiale şi legale în această ţară. În 2011 au făcut “un pic”, realizarea primului “tribunal” ţigănesc în Sibiu, şi nu i-a oprit nimeni. Acum mai fac un pic, cîteva “tribunale” în alte oraşe. Dacă nu-i va opri nimeni (legal, evident!) ne vom trezi în cîţiva ani că unii dintre ţigani vor prefera judecăţile ţigăneşti decît instanţele statului român, iar de acolo pînă la dezastru nu mai e decît un pas.

Poate că mă înşel, sper acest lucru, dar dacă aveţi o altă interpretare sînteţi bineveniţi să vă spuneţi părerea. Legea este / ar trebui să fie una singură pentru toată lumea.

Dorin Cioabă, fiul autointitulatului rege al romilor Florin Cioabă, spune că tribunale ale romilor similare celui de la Sibiu au fost deschise în mai multe judeţe, iar cel de la Sibiu, unde au avut loc peste 60 de procese, va avea un rol similar unei Curţi de Apel pentru cei nemulţumiţi de tribunale.

“Vom face astfel de tribunale în toată ţara, bineînţeles, în judeţele în care există comunităţi semnificative de romi. Există deja la Vâlcea, Bucureşti, Ilfov, Argeş, Călăraşi şi Galaţi. Noi am invitat la Sibiu, la discuţii, reprezentanţi din toate judeţele, dar unii n-au înţeles exact ce vrem noi să facem şi au zis: «Faceţi voi întâi să vedem şi ne decidem».Va fi muncă multă până să deschidem în toate judeţele, dar o vom face treptat”, a afirmat Dorin Cioabă.

El a explicat că la aceste tribunale ale romilor îşi vor desfăşura activitatea membri ai staborurilor locale, “oameni înţelepţi, acceptaţi şi respectaţi de comunitate, care nu trebuie să aibă studii juridice, ci doar o foarte mare experienţă de viaţă”.

Potrivit lui Dorin Cioabă, mulţi dintre romi au înţeles că tradiţionalul stabor nu se mai poate reuni în stradă, ca până acum, şi este nevoie de condiţii civilizate de desfăşurare a “judecăţilor”.

“Acest tribunal nu s-a substituit niciodată unei instanţe penale. La tribunalul romilor de la Sibiu s-au judecat, în principal, abateri disciplinare de la viaţa şi tradiţiile romilor – divorţuri, ruperi de logodnă -, dar şi conflicte de afaceri între romi, împrumuturi şi diferite jigniri pe care şi le-au adus unii altora”, a declarat Dorin Cioabă, care este preşedintele tribunalului romilor de la Sibiu.

“Va fi o instanţă superioară. Tribunalul romilor de la Sibiu va fi degrevat de toată munca ce se depunea până acum. Tribunalul nu se desfiinţează, dar aici vor putea veni cei care nu-şi găsesc dreptatea la tribunalele locale sau consideră că crisinitorii (judecătorii – n.r.) de acolo ar putea să favorizeze una dintre părţi”, a afirmat Dorin Cioabă.

Primul tribunal al romilor din România, cel de la Sibiu, a fost deschis în februarie 2011, într-o clădire special construită în acest sens în apropierea locuinţei familiei Cioabă.

Sursa este Mediafax.

Mamă, mamă, să mă mai spăl? Că deja mi se vede tricoul ăla roşu?

În vremurile de demult ţiganca cumpără pentru prima oară săpun în casă şi îl pune pe cel mai mic puradel să se spele. Cam fără chef, cel mic începe să se spele şi la un moment dat se opreşte.

– Mamă, să mă mai spăl? Că uite, deja s-a dus destul jeg de pe mine?

– Mai spală-te că încă eşti jegos.

După un timp, aproape speriat, copilul se opreşte din nou.

– Mamă, să mă mai spăl? Uite, apa din vană e deja neagră, aproape nămol?

– Taci şi continuă să te speli că eşti jegos.

– Mamă, mamă, să mă mai spăl? Că deja mi se vede tricoul ăla roşu pe care mi l-ai cumpărat cînd am fost prin Franţa acum 3 ani?