Ţigani mîndri că-s români în cartierul Faţa Luncii, Craiova

Prostia abordării steagului aşa zisului ţinut secuiesc a făcut să curgă multă cerneală şi i-a făcut pe mulţi să dea din gură aiurea pe la tembelizor în ultimele două luni. Fiecare care a considerat că are un cuvînt de zis în scandalul ăsta a protestat aşa cum a crezut el de cuviinţă… iar unii dintre ţigani au găsit o metodă cît se poate de simplă, eficientă şi demnă: peste 50 de familii din cartierul Faţa Luncii au pus luna trecută la poartă tricolorul României.

Ţiganii din cartierul Faţa Luncii au declarat că se declară români şi sunt foarte mândri de drapelul României ”Ne-am pus steag la poartă. Vrem să dovedim că suntem patrioţi. Eu chiar dacă sunt de altă etnie mă consider tot român şi sunt mândru de asta”, a spus Ion Dimtrie.

Steagurile vor rămâne arborate la porţile romilor din cartierul Faţa Luncii timp de trei zile “Prin această acţiune, dorim să atragem atenţia întregii ţări, că noi, romii, ne considerăm români, iar drapelul acestei ţări, indiferent de zona în care ne aflăm, este unul singur, cel al României. În Constituţie la articolul 12 scrie că trebuie să respectăm simbolurile naţionale: drapelul, imnul şi Constituţia. Ne-a deranjat că alţi cetăţeni, din altă etnie, mai mică decât noi ca şi număr, au arborat alt steag decât cel naţional. Legea este pentru toţi românii, iar suntem mândri că suntem români.”, a declarat  Romeo Tiberiade, preşedintele Centrului de Resurse pentru Educaţie, Dezvoltare şi Incluziune Socială.

Sursa este Adevărul.ro. Acolo puteţi găsi şi cîteva poze. Încercaţi să le scuzaţi insultele (folosirea termenului de rrom) adresate românilor.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>