Antena 3: Londra, case de 3 milioane de lire construite pentru ţigani lîngă Parcul Olimpic

Ştirea este veche de 2 ani.

Jocurile Olimpice din 2012 vor putea fi urmărite de câteva familii de rromi chiar din propria curte. Acestora li s-au construit case în valoare de 3 milioane de lire sterline în apropierea Parcului Olimpic. În loc să construiască locuinţe pentru muncitorii din oraş, autorităţile britanice au preferat să-i găzduiască pe rromii irlandezi care treceu prin zonă. Şi toate acestea, din banii plătitorilor de taxe care nu sunt prea încântaţi.

Valoarea proiectului se ridică la fabuloasa sumă de 3 milioane de lire sterline. Familiile, poreclite, ?rromii olimpici?, vor putea urmări Jocurile Olimpice chiar din apropierea caselor lor, deoarece locul pe care s-au ridicat aceste locuinţe se învecinează cu partea vestică a Parcului Olimpic, unde se află velodromul şi stadionul unde se vor susţine meciurile de hockey.

Fiecărei familii i s-a ridicat câte o clădire de cărămidă, cu bucătărie complet utilată, spaţiu de relaxare şi parcare. Toate cheltuielile au fost suportate de plătitorii de taxe britanici, inclusiv cheltuielile cu mutarea acestora de pe un alt spaţiu din oraş. Costul suportat de britanici pentru un singur rrom a fost de 428.500 de lire sterline. Potrivit ?Daily Mail?, locul în care au fost mutate famiile de ţigani a fost deja împrejmuit cu garduri electrice în valoare de 20.000 de dolari, pentru protejarea acestora.

Sursa Antena3.ro.

Related External Links

România liberă: Nomazi la poarta spitalelor în Constanţa

Foarte probabil că cele descrise n articolul ăsta este unul dintre efectele secundare al venirii iernii, cu siguranţă este unul dintre exemplele neacţiunii oamenilor de ordine.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa a devenit o a doua casă pentru persoanele fără adăpost. Ei îşi fac de mâncare lângă poarta spitalului, aprind focul şi cerşesc.

Un clan de ţigani şi oameni ai străzii s-au aciuat pe lângă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, cerşind şi disturbând liniştea. Ei s-au instalat cu mic, cu mare pe gazonul spitalului. Acolo au pus pături şi perne şi tot ce le trebuie pentru a trăi „confortabil”. Şi pentru că direcţiunea nu a reuşit până acum să-i alunge definitiv, ei revin mereu în acelaşi loc, îşi întind lucrurile şi îşi fac nestingheriţi de mâncare în văzul tuturor. Ţiganii au aflat că mâncarea de spital nu e strălucită şi au decis să-şi facă singuri rost de-ale gurii şi să le prepare după gustul lor, aşa că în fiecare zi fac focul, iar pe două-trei pietre îşi aşază cratiţele şi încep să gătească. Nu-i deranjează nimeni, nici măcar oamenii legii. Ei încing focul cu cartoane sau lemne şi se apucă de treabă. În timp ce unii prepară hrana pentru tot restul găştii, alţii trec prin faţa focului ca să se mai încălzească un pic. „S-a lăsat frigul şi în spital nu ne lasă să intrăm”, a declarat Nagie Amet (33 de ani), mamă a şapte copii. Femeia spune că sărăcia i-a împins să plece din Adamclisi, unde locuiau, şi chiar să-şi lase în grija celor de la Protecţia Copilului şase dintre copii. „Nu aveam cu ce să-i cresc. Am rămas doar cu cel în vârstă de 2 ani”, a mărturisit ea.

Situaţia nu este singulară

În urmă cu aproximativ patru luni, un alt clan de ţigani s-a pripăşit în curtea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, de unde cu greu a putut fi dat afară. La fel de greu le este cadrelor medicale să-i dea afară pe oamenii străzii, care, de când se lasă frigul şi până primăvara, se postează în faţa Unităţii de Primire a Urgenţelor şi nu mai pleacă de acolo. Mai mult decât atât, unii dintre ei blochează paturile care ar putea fi folosite pentru alte persoane bolnave. Ca urmare a acestei situaţii, conducerea spitalului a trimis în repetate rânduri adrese către Direcţia Generală de Asistenţă Socială, prin care îi solicită să ia măsuri în ceea ce priveşte soarta acestor persoane.

Spitalul, blocat de cazuri sociale

„Pe lângă activitatea curentă, care este foarte mare în această perioadă, avem multe persoane care parazitează activitatea medicală şi care nu sunt cazuri medicale, ci doar cazuri sociale. Sper ca cel puţin pe perioada iernii astfel de cazuri să fie îndrumate spre o altă locaţie, pentru că noi consumăm resurse într-o direcţie care ar trebui să fie a altora”, a declarat managerul unităţii, dr. Dan Căpăţână.

Sursa: România Libera.ro.

Related External Links

Evenimentul zilei: Pentru Franţa ţiganii reprezintă calul troian

Evenimentul Zilei a publicat părerea unui fotograf care a surprins traseul unor ţigani din România înapoi în Franţa în plin scandal al expulzărilor ca o formă de a lua atitudine faţă de lipsa de reacţie a românilor la expulzările din ultimul timp.

La 40 de ani, Mugur Vărzariu, un fotograf documentarist implicat în mai multe proiecte sociale, a decis că trebuie să ia atitudine faţă de reacţia Franţei, dar şi faţă de inerţia românească, la ceea ce a devenit cunoscut în Europa drept “problema romilor”.

Astfel, el a petrecut o lună cu câteva familii de romi trimise în România şi care s-au întors apoi în Hexagon, surprinzându-le în viaţa de zi cu zi, tocmai pentru a arăta cum trăiesc.
Pe de o parte, fotograful a ales să spună povestea romilor prin imagini, iar pe de alta, să critice atât guvernul francez, cât şi pe cel român. Pe primul – pentru măsura luată, care contravine secolelor de “libertate, egalitate, fraternitate” şi pe cel de-al doilea – pentru uşurinţa cu care s-a supus deciziei, fără a adopta o poziţie fermă, prin care să-şi apere cetăţenii.

Romii nu sunt principalii infractori din Franţa

“Din punctul meu de vedere nu e justificată atitudinea Franţei. E clar că există o problemă, dar ea nu trebuie sub nicio formă atacată pe criterii etnice. Fiecare caz de infracţionalitate trebuie tratat separat”, susţine Vărzariu, subliniind că romii au dreptul să circule liber, iar acest drept le poate fi limitat doar de o decizie judecătorească.

Mai mult, fotograful consideră că romii nu sunt principalul grup infracţional din Franţa. Acolo, marile grupări de traficanţi de droguri şi reţelele de prostituţie nu sunt conduse de romi. “S-a pus problema că aceste măsuri au fost determinate de o anumită agresivitate faţă de autorităţile statului francez. Cu alte cuvinte, romii se fac vinovaţi de atentat la ordinea publică”, explică românul, care nu crede în această ipoteză.

Sursa şi continuarea cu imagini: EVZ.ro.

Related External Links

Testul fasolii

Un englez, un francez si un tigan dau nas in nas cu Dracu, care, plictisit si dornic sa se distreze, le propune un tirg: care din ei reuseste sa manince o oala de fasole, sa bea 2 litri iaurt si sa urce un zgirie-nori fara sa faca pe el scapa de chinurile iadului.

Englezul maninca oala de fasole, bea cei doi litri de iaurt, urca 30 de etaje, dar la etajul 31 face pe el.

Francezul urca 50 de etaje, dar la al 51-lea face pe el si este trimis in Iad.

Tiganul maninca o oala de fasole, nu se satura, mai maninca una, bea vreo cinci litri de lapte, urca 30 de etaje si ii vine sa faca pe el. Vede un bebelus, ii ia scutecul si face in el.  La etajul 50 il ia iar cacareza si vede un betivan, ii ia pijamalele si face in ele. Ajunge in virf si il trece iar cacarea.

Seara, la stiri pe scurt, se anunta: un bebelus de 4 kg a facut un cacat de 8 kg, un betiv a facut pe el, dar intre izmene si pantaloni, uun meteorit a imputit grav un grup de oameni care tocmai treceau pe linga un zgirie nori, pe trotuar.

Related External Links

Ţiganii din armata lui Vlad Ţepeş

Putin cunoscut este episodul istoric in care Vlad Tepes a vrut sa-i angajeze pe robii tigani in randul corpurilor sale de oaste. In fata amenintarii otomane, din lipsa de oameni si resurse, Vlad Tepes a ridicat intotdeauna o armata mica, insuficienta. In cautare de osteni noi, crancenul voievod a apelat la satrele de tigani-robi, detinute de boieri si manastiri, promitandu-le romilor dezrobirea, daca vor alege sa lupte alaturi de el contra turcilor. Entuziasmati la inceput, tiganii au acceptat pe loc. Grupul de tigani a primit astfel haine si arme, devenind un nou corp in armata valaha. Tiganii si-au ales chiar un stindard de batalie sub forma unei sulite in care au infipt o cioara. Laudarosi si tinand sa-l impresioneze pe voievod cu bravura lor, tiganii au cerut chiar sa fie asezati in linia intai, fiind astfel primii care aveau sa se infrunte cu turcii. Vlad le-a ascultat cererea. Episodul care a urmat este hilar si burlesc in egala masura.

In fata armatei turcesti care se apropia incet si metodic, tiganii au inceput sa-i batjocoreasca si sa-i ameninte pe turci. Pe masura ce trupele ienicerilor se apropiau in zgomot crescand de tobe, meterhanele si timvale, tiganilor a inceput sa le se faca frica. Nimic anormal. Tiganii erau de generatii intregi fierari, mestesugari si argati. Nu cunosteau stiinta armelor, nici nu experimentasera puternicul impact psihologic pe care il aveau cruntii ieniceri. Armate mult mai galonate si titrate, alcatuite din cavaleri occidentali incercati, au dat cinstea pe rusine, fugind din fata eficientei masini de razboi turcesti. Odata ce valurile de ieniceri au ingustat orizontul, tiganii au intrat in groaza mortii, aruncand armele pentru a-si inlesni fuga. Astfel, inainte de lupta propriu-zisa, tiganii au parasit in graba campul de lupta, tipand si alergand dezordonat in rasetele ostirii valahe. Doar sulita lor cu cioara in varf a ramas infipta in locul unde fusese “regimentul tuciuriu”. De atunci, a ramas vechea zicala romaneasca “Curajos ca cioara-n par”.

Sursa Descoperă.ro.

Related External Links

Adevărul: Torino: zid între ţigani

Cazul din Torino al unei tabere de nomazi originari din fosta Iugoslavie, ce se acuză reciproc de rasism, a ajuns în ultimele zile pe prima pagină a ziarelor italiene.

“Locatarii” şi-au împărţit tabăra, ridicând un “zid” improvizat din fier şi pietre. “Zidul” separă câteva zeci de familii desârbi (260 de persoane) de cele ale vecinilor de tabără bosniaci (150 persoane). Sârbii din etnia “daxi­kanè”, care şi-au ridicat barăci de lemn şi şi-au asfaltat câteva străduţe în faţa caselor, îşi acuză vecinii de “proastă creştere, mizerie şi lipsă de bun-simţ”.”Bosniacii îşi cumpără maşini de 30 de mii de euro şi îşi trimit copiii murdari la şcoală. Noi muncim, facem curat în tabără, ne spălăm şi ne purtăm civilizat. Ei sunt însă nişte împuţiţi şi nu vrem ca fiii noştri să meargă la şcoală cu ei în acelaşi autobuz”, spune Patrick Georgevic, citat de “la Stampa”. La rândul lor, bosniacii, de etnie “khorakhanè”, spun că vecinii lor sunt “rasişti” şi că deseori copiii lor sunt agresaţi fizic de colegii lor sârbi. “Nu este vorba de o simplă ceartă între copii, ci de bătăi în toată regula”, e de părere Maria Sal­kanovic.

În plus, bosniacii acuză o stare generală de “intoleranţa religioasă” între cele două facţiuni ale taberei de nomazi din Torino (bosniacii sunt musulmani, iar sârbii sunt creştin-ortodocşi), iar din acest motiv, potrivit „La Stampa”, disputa ar aminti de sângerosul conflict din fosta Iugoslavie.

Sursa: Adevărul.ro.

Related External Links

Viaţa liberă: Contraste ca în India, vremea ţiganilor

* În cartierul rezidenţial ţigănesc din Iveşti nu se mai poartă turnuleţele şi pagodele * A pierit şi regula că ăla care are mai multe turnuleţe e cel mai tare! * Deşi propriii copii fac „miştouri” de ele, femeile rome învaţă să scrie şi să citească prin programul „A doua şansă” * Vor carnet de şofer, ori să citească Biblia * Criza se simte şi în buzunarele celor mai avuţi Stăneşti *

Iveşti, cartierul rezidenţial al romilor. O lume a contrastelor care te duce cu gândul la îndepărtata Indie. Palate şi pălăţele cu turnuri, turnuleţe, pagode, dantelării executate în metal, pereţi şi garduri din marmură albă şi neagră, ochi de sticlă, iar în spate, uliţe desfundate şi bordeie înghesuite. În unele curţi se îngrămădesc şi câte două, trei palate!

Pe strada mare, pe care palatele şi vilele de modă nouă, fără turnuleţe şi aer oriental, se aliniază în două flancuri, trec deopotrivă maşini de lux, bolizi puternici şi căruţe trase de cai lăsând în urmă balegă proaspătă.

Copii săraci şi murdari, neveste cu haine jerpelite şi bărbaţi neraşi fumând mahorcă ieftină în spate, ţigani eleganţi, plini de bijuterii de aur şi pirande frumoase şi sclipitoare la strada mare. Un punct comun, însă, există: toată lumea aici e Stănescu.

E criză!

Ţiganii avuţi recunosc: „Care mai are aur, care mai are bani şi face casă. Înainte nu mai ştiai unde să pui banii, acum nu ştii cum să-i mai strângi”.

Sursa şi continuarea este pe Viaţa-liberă.ro.

Related External Links

Viaţa liberă: Tradiţii şi opulenţă în neamul căldărarilor

* Aţi privit mereu plini de curiozitate palatele ţiganilor din Iveşti întrebându-vă cum e înăuntru? * Vă invităm în vizită la preşedintele comunităţii de romi din Iveşti, Cezar Stănescu, şi la fiul lui cel mare * Garduri păzite de lei-ţâşnitoare * Scări masive de marmură albă, gresie şi faianţă aduse din Spania şi Italia, arcade, coloane, potop de flori de plastic * Încăperi de zeci de metri pătraţi, decorate în culori tari * Inimioare şi simboluri ale euro şi dolarului pe tavan, aşa cum au pe tavan Carmen Şerban ori Guţă *  Monitorizare video şi internet *

La 38 de ani, Cezar Stănescu este preşedintele comunităţii de romi din Iveşti şi împreună cu bulibaşa Ferdinand Stănescu are grijă de viaţa şi de viitorul ţiganilor din Iveşti. E mândru de numele lui de împărat roman, dar a preferat titulatura modernă, de preşedinte, pentru că se potriveşte vremurilor în care trăim. Sună european! E rudă prin alianţă cu bulibaşa.

Pe Cezar Stănescu l-am găsit întâmplător, pe strada principală a cartierului rezidenţial ţigănesc din Iveşti. Am intrat în vorbă cu el fără să ştim cine e. A fost unul dintre puţinii ţigani care, aflând că suntem ziarişti, n-a fugit de noi.

Era îmbrăcat la patru ace pe sub haina elegantă, din piele. Ne-a sărit în ochi cravata prinsă cu un ac de aur masiv (nu placat!), cu portretul lui Mihai Viteazul gravat pe el.

„Umblu la costum de obicei, dar acum am ieşit cu nişte prieteni şi mi-am luat ce-am apucat pe mine”, s-a scuzat, după care a recunoscut că stiliştii îl sfătuiesc ce să îmbrace. În privinţa acelor de cravată, are şi unele gravate cu steguleţe şi cu însemnele UE.

Din vorbă în vorbă, ne-a invitat în biroul său de lucru. Îl întreb dacă e ţigan sau rom şi răspunde scurt: „Noi suntem ţigani. Dar Uniunea vrea să ne schimbe în romi”.

Sursa şi continuarea pe Viaţa-liberă.ro.

Related External Links

Colaholicu: Job-uri ideale pentru tigani

Au fost prezentate 4 tipuri de slujbe (sau job-uri, dacă ar fi să folosesc un englezism la modă care s-ar mula perfect pe orice profil de țigan.

Ele sînt următoarele:

1. Ingineri de demolări.

2. Curieri.

3. Spioni internaționali.

4. Coloniști spațiali.

Mai multe detalii despre slujbele astea se găsesc aici.

Related External Links

Adevărul: 100 de ţigani vor fi expulzaţi miercuri din Franţa

Adevărul preia informaţia apărută pe la francezi că ţiganii dintr-o tabără din apropiere de Lyon vor fi expulzaţi mîine dimineaţă.

În urmă cu mai multe luni, în tabăra erau 100-150 de rromi, iar după expulzările operate, numărul acestora nu depăşea 30. La o inspecţie realizată sâmbăta trecută s-a constat că s-au strâns din nou aproape 100 de persoane, transmite Agerpres.

De la decizia Consiliului General al departamentului Rhone, proprietar al terenului, de a-şi construi viitoarele arhive departamentale pe acest teren, rromii ştiau că vor fi evacuaţi. Tribunalul le-a dat şase luni pentru a-şi găsi alt adăpost.

Peste 50 au ocupat ilegal un imobil, iar primăria i-a expulzat sâmbătă. Aceştia s-au aşezat din nou într-un spaţiu viran, iar miercuri dimineaţă ar urma să fie din nou expulzaţi, a explicat sursa citată.

Sursa Adevărul.ro.

Related External Links

Jurnalul naţional: Raport ONU: Ţiganii, ţinta preferată a politicienilor maghiari

Ţiganii sunt ţinta preferată a politicienilor maghiari şi a formaţiunii paramilitare Garda Ungară. Este concluzia unui raport al comitetului Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a criticat sever Ungaria, pentru situaţia ţiganilor.

Unul dintre experţi susţine chiar că poliţia îi supune la cele mai rele tratamente. Începând de la 1 ianuarie, Ungaria, unde locuiesc aproximativ 700.000 de ţigani, va deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene şi a anunţat deja că integrarea ţiganilor va fi o prioritate.

Partidul extremist Jobbik, aflat la guvernare din luna aprilie, susţine crearea unor lagăre speciale, unde să fie închişi ţiganii, care comit infracţiuni.

Related External Links

Guvernul pregăteşte analfabeţi cu diplomă pentru a munci în UE

Nu a absolvit nici o şcoală primară, dar are şansa de a primi o calificare ce îl poate propulsa într-un loc de muncă bine plătit oriunde pe teritoriul Uniunii Europene. Nici măcar nu trebuie să deţină un cazier judiciar “alb” pentru asta. Mai mult, calificarea sa este finanţată de Guvernul României, în baza unui program asigurat din fonduri structurale. Despre cine este vorba?

Despre un cetăţean român de etnie romă care va avea şansa să fie selectat de către Agenţia Naţională pentru Romi, instituţie guvernamentală, pentru a primi calificarea de manichiurist-pedichiurist sau de lucrător comercial. Asta în timp ce sute de mii de români, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior, rămaşi pe drumuri din pricina crizei economice, apucă drumul Occidentului pentru a muncii spălând vase, culegând căpşuni sau îngrijind persoane vârstnice cu dare de mână.

Absolvirea învăţământului obligatoriu nu este o condiţie

Agenţia Naţională pentru Romi bagă mâna adânc în fondurile structurale aferente proiectului comunitar “Împreună pe piaţa muncii” pentru a califica persoane fără nici o calificare în vederea obţinerii unui loc de muncă în România sau în toate statele membre ale Uniunii Europene. Este vorba despre două contracte-cadru pe care instituţia guvernamentală în cauză le-a încheiat luna aceasta pentru formarea profesională a unor romi în meseriile de manichiurist-pedichiurist şi lucrător comercial.

La data de 15 septembrie 2010, Agenţia Naţională pentru Romi a publicat pe site-ul SEAP anunţul de participare cu numărul 107.955, prin care îi anunţă intenţia de a achiziţiona servicii de formare profesională în ocumpaţia de manichiurist-pedichiurist. Cursurile urmează să fie susţinute în Bucureşti, judeţul Ilfov, dar şi în oraşul Timişoara, urmând să fie absolvite de minimum 55 şi maximum 64 de persoane de etnie romă, informează Puterea.

Sursa: Financiarul.ro.

Related External Links

Ştirile ProTV: Romi sau ţigani? Un deputat PDL propune înlăturarea acestei confuzii

Deputatul PDL Adrian Gurzau propune inlocuirea prin lege a denumirii de “rom” cu aceea de “tigan”, asa cum ii numesc pe reprezentantii acestei etnii si alte popoare, pentru respectarea identitatii lor si inlaturarea unei confuzii in afara granitelor.

In legatura cu denumirea de rom, voi propune in Parlamentul roman o lege prin care sa interzicem folosirea denumirii de rom in loc de tigan, pentru a inlatura confuzia intre cele doua nume, confuzie ce nu de putine ori a adus prejudicii romanilor din afara granitelor. Am si argumente proprii pentru legiferarea acestei optiuni” – sustine deputatul, intr-un comunicat citat de Mediafax.

Deputatul democrat-liberal mai afirma ca imaginea etnicilor tigani in intreaga Europa a devenit “mai negativa” decat si-ar fi dorit oricine, iar tiganii, populatie de regula migratoare, “au devenit o problema sociala in mai toate tarile europene”.

Acest lucru nu poate fi pus pe seama unor rele tratamente din spatiile prin care au trecut vremelnic. Ci pentru ca sunt, pur si simplu, o populatie nomada care nu si-a insusit modul de trai si caracteristicile unui popor asezat. Cum nu sunt nici romani, nici unguri, nici sarbi, ci tigani, ei apartin lumii libere. Nimeni nu i-a trasat un drum anume unei populatii nomade, ea urmeaza propriile ei nevoi sau curiozitati“, a subliniat Adrian Gurzau.

In opinia parlamentarului, doar comunismul i-a tinut prizonieri pe tigani intre granitele statelor comuniste. Prin urmare, dupa deschiderea frontierelor, era firesc ca poporul nomad, care poposise prea mult in Estul Europei, sa isi continue drumul spre Vest, explorand si posibilitatile unor teritorii mai noi.

Gurzau a explicat ca denumirea de rom este una “conventionala”, stabilita recent si nu are justificari istorice legate de etnicii tigani, iar recent, unele comunitati de tigani au cerut revenirea la denumirea lor traditionala, “spunand ca nimeni nu i-a intrebat atunci cand s-a decis trecerea la apelativul rom”.

Celelalte popoare europene le spun tigani, folosind cuvinte avand aceeasi radacina cu cea de tigan: gitan (franceza), gipsy (engleza), gitano (spaniola), tiganski (bulgara), tigan (rusa), Zigeuner (germana). In formule lingvistice aflate in cultura lor traditionala nu exista termenul de rom“, a mentionat Adrian Gurzau.

Deputatul PDL mai sustine ca face aceasta propunere “ca mijloc de protejare a romanilor care ar putea fi afectati de rele tratamente si de discriminare negativa in spatiul ostil tiganilor, pe nedrept”.

Sursa Ştirile Protv.ro.

Related External Links

Ştirile Protv: România, te iubesc! Romani Kris, legea ţigănească

“Nimeni nu este mai presus de Romani Kris”, adica de judecata tiganeasca. O echipa a emisiunii a intrat in culisele unui proces arzator. In fata batranilor au venit doua familii invrajbite pentru ca Alfonso Nazaret a furat o virgina.

Cartierul Fata Luncii din Craiova. Un loc faimos pana azi doar prin scandaluri cu sabii si pistoale. Un loc in care comunitatea respecta o lege anacronica, arhaica, dar vie: Kris Romani, sfatul batranilor, judecata tiganeasca.

Toata suflarea s-a adunat la proces. Se judeca o speta fierbinte. Un baiat a furat o fata virgina si au ramas parintii sa se razboiasca. Walter, tatal Zenaidei versus Cartus, tatal lui Alfonso Nazaret.

Discutii aprinse, luari de pozitie, doua parti sucarite in fata celor mai respectati judecatori traditionali din Romania. Familia fetei se sfatuieste indelung si-si spune pretentiile.

Sursa ŞtirileProtv.ro.

Related External Links

Adevărul: Nu există ţară pentru ţigani

Un reporter de la Adevărul susţine că a trăit într-o săptămînă toate umilinţele pe care le trăiesc ţiganii într-o viaţă: oamenii au rîs de el, l-au batjocorit copiii pe stradă şi oamenii mari la teatru, jandarmii au vrut să îl bage în dubă, patronii n-au vrut să îl angajeze şi l-au alungat.

Niciodată n-au fost ţiganii mai prezenţi în dezbaterea publică decât acum. 8.000 de ţigani români au fost expulzaţi anul acesta din Franţa. Ziarele au publicat reportaje din taberele de ţigani, apoi i-am văzut la televizor ieşind din Aeroportul Băneasa. Se vorbea despre integrarea lor prin programe sociale.

Descărcaţi din avion, ţiganii ar fi trebuit să înceapă o nouă viaţă. Aveau câte 300 de euro în buzunare şi toată deschiderea patriei-mamă. Ei ar fi urmat să îngroaşe rândurile clasei de mijloc, să-şi găsească slujbe, să se aşeze, să fie plătitori de taxe şi de impozite. Dar dintre cei 8.000, jumătate s-au întors deja în Franţa.

Ce şanse au ţiganii să fie acceptaţi în România? Am înţeles trăind o săptămână în straie de ţigan: pălărie, cămaşă ţipătoare, geacă de piele şi pantaloni de velură. Am lăsat mustaţa, frumos. Pielea neagră, poate prea neagră, o am de la Dumnezeu. Acest articol nu e despre cât de înapoiaţi sunt ţiganii, nu e cu statistici. Nu e nici cu păreri de la sociologi şi psihologi. E negru pe alb. Trăit şi văzut.

Am pornit din Piaţa Universităţii, kilometrul zero al democraţiei româneşti. Mi-a fost teribil de ruşine. Erau studenţi care într-o hăhăială la beţie râdeau de mine şi-mi strigau acele cuvinte arhicunoscute din ţigăneşte: “mucles” “bahtalo” “sokeres”. Un om blond şi înalt m-a fotografiat. Apoi a pozat peturile de pe trotuar, câinii şi cerşetorii. În calculatorul lui din Scandinavia, poza cu mine va ajunge, pesemne, în fişierul “Bucharest garbage” (n.r. – gunoiul din Bucureşti). Mai pe seară am văzut piesa “Toţi fiii mei”, la Teatrul Naţional.

Sursa, continuarea şi imaginile aici.

Related External Links