Cristiana Grigore: Cum a ieşit la iveală ţiganca din mine

Mi-a fost greu să aleg doar o parte a opiniei Cristianei, mi se pare chiar interesant ce spune, aşa că am pus-o pe toată aici.

Cristiana Grigore, o jurnalistă româncă de etnie romă, vorbeşte într-un editorial din ziarul american New York Times despre problema ţiganilor în Europa, despre copilăria sa, în care şi-a negat originile, şi dezvăluie motivele care au determinat-o să marturisească tuturor faptul că este ţigancă. Grigore este in present bursieră Fullbright la Universitatea Vanderbilt din Nashville, Tennessee, SUA.

“Colegii mei de la Universitatea Vanderbilt din Tennessee, unde am primit o bursă Fullbright, vorbesc mai mult decât anul trecut despre aspecte legate de ţigani/romi.

Mi-ar fi plăcut ca acest lucru să se fi întâmplat datorită mie, dar a fost de fapt rezultatul recentelor expulzări ale ţiganilor din Franţa. Guvernul Sarkozy a iniţiat un program pentru a curăţa taberele locuite de ţigani şi pentru a-i deporta înapoi în România şi Bulgaria.

Nici măcar nu trebuie să mă uit la televizor sau să citesc ziarele ca să aflu aceste lucruri. Trebuie doar să îmi deschid e-mailul şi găsesc o mulţime de articole pe care mi le trimit prietenii din toată lumea. Asta pentru că, în urmă cu patru ani, am recunoscut public că sunt ţigancă.

Am crescut într-un oraş mic din sudul României ştiind că sunt romă, dar fără să vorbesc limbă romani şi ducând relativ viaţa oricărui român normal. Auzisem că ţiganii erau murdari, ignoranţi şi necinstiţi şi mi-am jurat că o să fiu exact opusul: demnă de încredere, educată şi acceptată.

Ani mai târziu însă, în Statele Unite, un prieten mi-a spus că îi lipseau nişte bani, şi m-am simţit imediat acuzată, chiar dacă el doar îmi povestea ce i s-a întâmplat. Chiar şi după ce şi-a găsit banii, nu am avut linişte până nu i-am explicat motivul pentru care avusesem o astfel de reacţie: am recunoscut că eram nu numai româncă, ci şi ţigancă.

Timp de ani buni, identitatea mea de ţigancă a fost ascunsă într-un colţisor al minţii, dar evitam să mă gândesc la ea sau să o mărturisesc prietenilor mei. Visul meu din copilărie a devenit realitate şi nu am fost percepută că “unul dintre ei”. A fost nevoie de “un incident cu furt” care să mă oblige să îmi recunosc identitatea.

Evenimentele recente din Franţa mi-au dovedit din nou că aveam motive întemeiate în copilărie să îmi ascund rădăcinile. Dacă eşti etichetat ca ţigan înseamnă că nu se poate avea încredere în tine, că nu ai educaţie şi că familia ta este probabil implicată în tot felul de activităţi ilegale. Înseamnă să te temi că poţi fi acuzat de furt în orice moment, indiferent cine eşti.

Ţiganii au trăit în Europa timp de secole bune. În general au fost ignoraţi, deşi au existat apeluri periodice pentru a scăpa de ei, pentru că “nu erau ca toţi ceilalţi oameni”. Au fost omorâţi, torturaţi, umiliţi şi forţaţi să îşi nege cultura. La fel ca şi evreii, ţiganii au fost vizaţi de nazişti pentru persecuţii rasiale şi anihilare şi probabil au fost ucişi 250000 dintre ei.

Chiar şi într-o Europă modernă şi într-o lume globalizată, stigmatizarea şi discriminarea nu sunt fenomene rar întâlnite ci din contră, o realitate zilnică. Opresiunile asupra ţiganilor continuă pe tot continentul: în Italia, Ungaria, Irlanda, România, Bulgaria sau în alte ţări. Aşezările de ţigani sunt arse, copiii lor sunt excluşi din şcolile normale şi trimişi la şcoli de ţigani, iar adulţilor li se refuză angajarea.

Poate că noi, europenii, aveam nevoie de “incidentul francez al expulzării” pentru a aduce la lumină faptul că Uniunea Europeană are şi o parte ţigănească şi că ar trebui să explorăm această latură a noii noastre identităţi. Cu 12 milioane de ţigani împrăştiaţi în toate regiunile Europei, care influenţează şi sunt influenţaţi de comunitatea locală, romii formează cea mai mare minoritate etnică de pe continent.

Dacă ar exista un stat al ţiganilor, ar fi al nouălea ca mărime din Uniunea Europeană. Nu poţi scăpa de ţigani fără să distrugi setul de valori şi principii fundamentale ale UE. Criza din Franţa este comparabilă cu un incident medical acut, în care ignorarea bolii nu este o soluţie. Problema ameninţă sănătatea întregii Uniuni. Este o urgenţă medicală care a fost neglijată prea mult timp şi care acum are nevoie de tratament.

Este greu să accepţi o parte din tine despre care nu ştii mare lucru. Şi cine ar vrea să accepte o latură stigmatizată care creează atâtea probleme?

Dar excluderea, negarea, expulzarea şi deportarea sunt dăunătoare dintr-un motiv foarte simplu: această parte din noi nu va dispărea doar pentru că nu ne place. Va rămâne în ghetouri şi în comunităţi mai puţin dezvoltate şi va crea probleme până când noi, ca europeni, vom înceta să jucăm ping-pong cu ţiganii (migrarea, de obicei forţată a acestora, sau, pentru cei fascinaţi de ţigani, “cultura nomadă”) şi ne vom asuma întreaga responsabilitate în această provocare comună.

Să nu ne prefacem că problemele Uniunii Europene cu ţiganii sunt noi. Să acceptăm doar că interesul nostru este nou. Nu trebuie să fim prea dramatici cu privire la incidentele din Franţa, dar trebuie să interpretăm acest lucru ca pe o trezire dureroasă la realitate, scoţând la lumina ceea ce până acum a fost ascuns într-un dulap închis. Este timpul să fim deschişi la cunoaştere şi la observarea situaţiei, dar şi să privim dincolo de etichete şi stereotipuri.

Din momentul în care mi-am acceptat identitatea etnică, nu îi mai văd pe ţigani ca nişte străini şi nici nu mai încerc să mă conving că “nu am nimic în comun cu aceşti oameni”. Din contră, acum sunt “unul dintre ei”. Acest lucru m-a făcut mai puternică decât mi-aş fi imaginat vreodată.

De asemenea, sunt sigură, poate datorită “genelor care ghicesc viitorul”, că transformarea identităţii europene de la o configuraţie cu graniţe şi regulamente la o toleranţă din toată inima a tuturor oamenilor care împart acest continent chiar va avea loc.”

Sursa: România liberă.ro.

Related External Links

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>