România liberă: Cum au pierdut ţiganii de mătase banii de integrare

Se spune că ţiganii de mătase sînt acei ţigani care nu recunosc că fac parte din această etnie, ei declarîndu-se de altă naţionalitate la recensămînt. Motivele lor sînt diverse, frica de discriminare, renunţarea la limba originală şi o parte a obiceiurilor caracteristice pentru a le adopta pe cele româneşti fiind doar două dintre ele.

România Liberă prezintă aici un material despre cazul unei localităţi în care ţiganii s-ar fi declarat români şi cîteva opinii pe marginea acestui subiect.

Prof. dr. Gheorghe Sarău, consilier pentru limba romani şi romi la Ministerul Educaţiei, e de părere că folosirea termenului de „ţigani de mătase” în cazul romilor din Prislop e puţin „confuză”. „Romii din Prislop nu sunt «ţigani de mătase», ci «rudari». Termenul de «ţigani de mătase» folosit în cazul romilor din Prislop este atipic, pentru că acest termen reprezintă o populaţie de limbă română din tot bazinul balcanic. Denumirea acestor romi este de «rudari» în Ţara Românescă şi Moldova, respectiv de «băieşi» în zona Transilvaniei, în Ungaria şi Croaţia”, explică prof. dr. Gheorghe Sarău.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Colorful but Colorblind, derulat în România de Centrul pentru Jurnalism Independent.

Related External Links