Evenimentul Zilei: UE organizează o conferinţă la Bucureşti, pe tema problemei ţiganilor

Evenimentul Zilei a scris în luna septembrie în articolul de aici că Uniunea Europeana va organiza în octombrie o conferinţă la Bucureşti pentru a discuta despre situaţia ţiganilor şi despre programele pentru integrarea lor, după cum a anunţat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor.

Acesta nu a precizat data exactă la care va avea loc conferinţa.

Într-un interviu pentru săptămânalul austriac „Profil”, care va fi publicat luni, Andor a declarat că participanţii la conferinţă vor discuta modalităţi “de a implementa mai eficient programe de ajutorare pentru romi”.

De asemenea, el a criticat politica Franţei de a expulza romii, numind-o un şiretlic de popularitate.
“Oamenii încearcă, într-un mod ieftin şi evident, să îşi crească popularitatea în detrimentul unui grup vulnerabil. Dar nu există loc pentru rasism şi xenofobie în Europa,” a spus el.

Atitudinea Franţei faţă de romi a stârnit un val de critică la nivelul Uniunii Europene.

Related External Links