Ţiganii de Alexandr Puşkin

Traducere de Alecu Donici găsită aici.

Cu şatrele din loc în loc
Ţiganii prin Bugeac se poartă,
Neprihănind al lor noroc
Sau nestatornica lor soartă.
Ei astăzi, iată, au rămas
La mal de apă pentru mas.
Cu ţoluri rupte, afumate
Căruţele le învelesc
Pe deasupra pîn’ la roate,
Apoi femeile gătesc
Mîncare proastă şi se pun
Buluci lîngă ceaun.
În depărtare se privesc
Cum caii pasc la iarbă verde,
Iar după şatre dezlegaţi
Şed urşii bine învăţaţi,
Gîlcevi şi vorbe, şi strigare,
Amestecate cu cîntare,
Şi sunetul de fierării
Asurdă locul în cîmpii,
De drum ei iarăşi fac gătire.
Dar s-a trecut în vetre focul,
Toţi s-au culcat; în liniştire
Răsună de departe locul,
Numai cu glas de cîini lătrînd,
Şi uneori cai nechezînd.
Pe ceru-albastru şi curat
Cu stele multe-mpresurat.
O lună de lumină plină,
Trecea cu o mişcare lină,
Sub şatră unul din ţigani
Cu capul înălbit de ani,
Pe lîngă foc încă şedea
Şi demîncatul pregătea.
El aştepta cu nerăbdare
Pe preaiubita lui fetică,
Ce îndeseară, singurică,
S-a dus la cîmp pentru plimbare.
Dar ea nu vine! luna trece!
Moşneagul îngrijat petrece.
Zamfira nu se vede! Nu-i!
Şi s-a răcit mîncarea lui.
Dar iată e. În urma ii
Un tînăr vine din cîmpii.
Ţiganului necunoscut
— Tătucă! fata i-a vorbit,
Un om din lume neştiut
Aflînd, la noi eu am poftit,
Străin fiind, dintru alt neam
El vrea să fie şi ţigan;
Pe dîns’ dreptatea-l prigoneşte
Şi el Alecu se numeşte.
Moşneagul
Prea bucuros! la noi rămîi
În astă noapte tu de mîi;
Sau şi mai mult, nădăjduiesc,
Eu gata sunt să înlesnesc
A ta petrecere aici,
Cu parte după roduri mici,
A ostenelilor lenoase.
Deprinde-te şi tu cu noi,
Cu sărăcia cea voioasă,
Şi mîine dez-de-mînecate
Într-o căruţă amîndoi
Ne vom porni noi mai departe.
Vrun meşteşug trebui să ştii;
Fierar bun, sau scripcar să fii,
Sau poartă ursul tu prin sate.
Alecu
Prea bine.
Zamfira
Vom petrece noi
Tot împreună, amîndoi;
Dar e tîrziu şi nu-i nici lună,
Să ne culcăm cu seară bună.
Lumina cea de zi răsare;
Moşneagul s-a sculat îndată.
Trezind şi pe iubita fată:
— Zamfiro, scoală! Ziua mare!
Sculaţi voi de acum, sculaţi!
Şi de gătit vă apucaţi.
Odată toţi au năvălit,
Şi şatrele au ridicat;
Au strîns degrab’, au înhămat
Şi iar în cale s-au pornit.
Măgarii în spinare duc
Copiii mici; iar ceialalţi,
Femei şi fete şi bărbaţi,
După căruţi pe jos se duc
Toţi peticiţi şi dezbrăcaţi.
Ce veselie! Ce cîntare!
Ce vorbe, şi ce vuiet mare!
Răcneşte ursul, cîinii latră,
Şi scîrţie neunsa roată;
Într-un cuvînt, a lor pornire
E deşănţată la privire.
Mîhnitul tînăr se uita
La văi, la dealuri, la cîmpii
Şi lucruri nouă căuta
Între ţigani şi în pustii.
A lui Zamfiră preaiubită,
Cu negri ochi împodobită,
Îl mîngîia cu dezmierdare,
Mărturisind a sa plecare.
Dar el în sine tot purta
O mîhniciune tăinuită,
În inimă pecetluită;
Şi-adeseori nevrînd ofta:
Păsăruică mică,
Tu nu ştii de rău,
Nimenea nu-ţi strică
Cuibuşorul tău.
Pe crenguţă creşti,
Soarele răsare,
Şi tu cu cîntare
Lumea veseleşti.
Primăvara trece
Vine toamna rece,
Oamenii urăsc,
Oamenii jălesc.
Păsăruica dulce
La loc cald se duce,
Şade-n altă ţară
Pîn’ de primăvară.
Asemenea cu păsărica,
Şi tînărul nu avea loc,
Deprinde nu putea nimica
Nici nu credea el în noroc.
A lui era mai lumea toată,
Pentru de grijă-a sa purtare
Lăsa la pronia înaltă,
De mulţumiri, de desfătare
Mai înainte el ştia,
Căci slăbiciunile ardeau
În pieptul lui nepotolit.
Vieţuind în lume mare,
De slavă el s-a măgulit,
În toate a făcut cercare,
Şi cunoscîndu-le deşarte
Acum el s-a ascuns departe.
Dar focul nu mult va fi stins,
Curînd îl vom vedea aprins.
Zamfira
Iubite! spune ce gîndeşti,
Sau iarăşi tu acum doreşti
De lume mare şi de tîrguri?
Alecu
Ce să doresc! tu nu poţi şti,
Tu nici nu-ţi poţi închipui
A tîrgurilor grele juguri,
Unde n-ai gustul de viaţă,
Nici suflă ei de dimineaţă
Ca noi un aer răcoros
Cu miros de cîmpii frumos.
Ei a iubi se ruşinează,
De fire prea se depărtează,
Şi voia lor o tîrguiesc,
Metalului ei se jertfesc;
În aur cred, lui se închină,
Şi lumea lor de rău e plină.
Ce să doresc, a lor mîndrie?
Zîmbire cu făţărnicie?
A lor nebună pizmuire?
A lor deşartă strălucire?
Zamfira
Dar acolo sunt curţi frumoase,
Petrecere în adunări,
Sunt multe lucruri arătoase;
Şi fetişoare de boieri.
Alecu
Cu mulţumire cumpărată
Petrecerile nu sunt bune,
Unde nu-i dragostea cea dreaptă,
Şi veselia-i mîhniciune.
Iar fetele? tu-mi eşti primită,
Făr’ de a lor împodobiri,
Ş-a pietrei scumpe străluciri;
Să nu te schimbi, a mea iubită,
Eu însă într-un gînd curat
Voiesc cu tine să împart
A mea din lume izgonire
Şi voie bună şi mîhnire.
Moşneagul
Măcar că tu ai petrecut
Între norodul cel bogat
Şi cu ştiinţă luminat,
Tot ne iubeşti pre noi prea mult,
Însă nu-i pururea plăcut
Şi traiul nostru, la acei
Ce-n desfătare au crescut.
Eu ştiu de la părinţii mei
O din vechime povestire:
Pentru un om ce a trăit
Aici de Roma surghiunit;
Dar am uitat a lui numire;
Împodobită însă fire
Avea acel bătrîn vioi,
Vieţuind el între noi
Pe lîngă Dunăre, spunea
De ale lui nenorociri
Şi alte multe povestiri
Cu mintea sa închipuia.
Dar alţii pentru dînş’ prindea
Prin mreajă peştii şi vînat
Şi pentru iarnă-i pregătea
Din blane, straie de-mbrăcat,
Iar el nici c-a putut deprinde
Nevoii îngrijăluiri,
Şi blestemînd cu mari cuvinte,
A soartei lui învăluiri,
Zicea că dumnezeii grea
Certare lui au rînduit
Şi moarte, drept bun dar, cerea.
Din sînul patriei răpit,
Ca un copil plîngea cumplit
El la aducerea aminte
De zilele de mai nainte,
Murind, a fost lăsat cuvinte
A lui înstrăinate oase
Să se mute la a lor pămînt.
Alecu
O! iată soartă ticăloasă
A unui scriitor vestit!
A unui patriot slăvit!
Poetule! Tu mie spune:
Ce se numeşte slavă-n lume?
A laudelor glăsuire!
Din neam, la depărtatul neam!
Ori după moarte tînguire!
Sau în sfîrşit istorisire
Sub şatra a unui ţigan?!!
Uitînd cu ură lumea mare,
Acum Alecu de doi ani
Petrece tot între ţigani
Într-o firească desfătare.
Cu dînşii bine s-a deprins
Şi rareori el, ca prin vis,
Abia mai aducea aminte
Petrecerea de mai nainte.
Vieţii lui soţie bună
Cu dîns’ Zamfira dimpreună
Se duc cu ursul pe la sate,
Alecu prea frumos mi-l joacă,
Moşneagul daireaua bate,
Toţi pentru bun bacşiş se roagă;
Şi-aşa petrec a lor viaţă.
Într-o zi de dimineaţă
Zamfira veselă cînta
Şi la Alecu se uita.
Cîntecul I*
Arde-mă, frige-mă
În foc vînat pune-mă.
De m-ai frige pe cărbune,
Ibovnicul nu-ţi voi spune.
Că el este tinerel,
Drăgălaş şi frumuşel;
Iar pe tine, bărbat rău,
Eu de-acum nu te mai vreu.
Şi tu măcar pîn’ la moarte
De m-ai bate, de m-ai arde,
Şi bucăţi de m-ai tăia
Tot voi face cum voi vrea.
Alecu
Ce nu mai taci, că am urît
A voastre cîntece ţigăneşti.
Zamfira
Dreptate ai să le urăşti,
Că tocmai pentru tine cînt.
*
Alecu
Da’ eu şi fără de cîntare
Pricep ceva a ta plecare.
Şi visul meu de astă-noapte
Îmi prevesteşte grele fapte.
Zamfira
În visuri crezi, om luminat?
Un lucru foarte de mirat!
Alecu
Nu cred în visuri, nici nu vreu
Să cred întru nimica eu,
Şi tu de-acum nu ai crezare;
Iar visul meu fiind cumplit
În suflet a întipărit
O prea urîtă aşteptare,
Dar mai ales simţirea me
Îmi prevesteşte oarece.
Moşneagul
La ce atîta supărare,
Tu ţi-ai făcut făr’ de cuvînt?
Alecu
O! nu, eu foarte bine simt,
Eu înţeleg a ei schimbare.
Moşneagul
A ta mîhnire temei n-are!
Ea îi femeie! Tu iubeşti;
Tu porţi o dragoste cumplită,
Statornică, nemărginită.
Iar inimile femeieşti
Prea înfocat ne îndrăgesc
Şi iar degrabă ne urăsc.
De-aceasta tu să nu te miri,
Că uită-te-n albastrul cer
Prin nouri luna cum pluteşte
Ea tuturor împărtăşeşte
A sa lumină mîngîioasă,
Dintr-un oraş intră în alt,
Şi din acela vrea să iasă
Lăsîndu-l iar întunecat;
Şi cine poate zice lunei:
Stăi într-un loc fără mişcare,
Sau cine stavilă va pune
Femeii la a ei plecare?
Alecu
Dar cum mai înainte ea
Pe mine tare mă iubea?
Moşneagul
Ascultă, eu să-ţi spun de mine:
Şi eu în lume am iubit
Mai mult pot zice decît tine,
Nemăsurat fiind robit,
Cunosc această pătimire
Întîi ţin minte eu abia.
Pe Dunăre cînd nu avea
Moscalii încă stăpînire.
Pe cînd ştiam noi de sultan,
Iar paşa de la Akerman
Ocîrmuia Bugeacul tot,
Atuncea tînăr eu eram
Şi să-ţi închipuiesc nu pot
Cel dintîi foc ce s-au aprins
Întru simţirea mea nestins.
În scurt, ceea ce-am dorit
Cu mare chef am dobîndit,
Dar un minut de fericire,
A fost un vis, o nălucire.
Nevasta mea numai un an
Mi-a arătat ceva plăcere,
Apoi fugind cu alt ţigan
M-a fost lăsat în supărare
Şi cu Zamfira mititică.
Alecu
Dar tu n-ai mai făcut nimică?
Moşneagul
Ce să mai fac! Şi cine poate
În silă dragoste a scoate?
Iar oamenii petrec în lume
Mai multe rele între bune.
Alecu
Eu nu-s aşa! eu pîn’ la moarte
Voi răzbuna a mea dreptate
Găsindu-mi duşmanul dormind,
Pe malul mării, neştiind,
Că eu aproape sunt de dîns’,
Ş-atunci l-aş arunca în mare
Şi moartea cea făr’ de scăpare
O aş privi cu haz şi rîs.
Ocrotitoarea acea bună
A înfocatului amor.
O noapte lină fără lună
S-au pus pîn’ la ai zilei zori.
Pe ceriu stele scînteiază
Cu strălucitele lor raze.
Ţiganii toţi au adormit;
Alecu vis prea greu visează
Şi se trezeşte mult uimit:
Zamfira lîngă dînsul nu-i!
Dar unde e?!.. În pieptul lui
Se bate inima zuliară
Întru mînia înfocată.
El iese înarmat afară,
Pe iarba cea înrourată
O tăinuită urmuşoară
Se vede… El în nerăbdare
Nu merge, ci, pot zice, zboară.
Dar ce amarnică mirare!
După movili se văd în zare
Ca două umbre şopotind…
El se opreşte ascultînd:
Zamfira
Mă duc de-acum.
Ţiganul tînăr
Mai stai, puicuţă!
Zamfira
Zău că mă tem, mă tem, drăguţă.
Ţiganul tînăr
Da’ pentru ce atîta frică,
Stai, nu te teme de nimică,
Alecul tău va fi dormind…
— Aici voi veţi muri iubind!..
Alecu groaznic a strigat,
S-a repezit şi a şi dat
În inimă cu iataganul.
Mort a căzut atunci ţiganul.
Zamfira în aşa uimire
A zis cu deznădăjduire:
— Ucigaşule! mi-i frică
De vărvăreasca ta pornire.
Alecu
Şi tu dar lîngă dînsul pică!
(o loveşte în inimă)
Zamfira
Ah! am iubit! Iubind şi mor…
Se revărsa de ziuă zori:
Alecu după deal şedea
Cu iataganul plin de sînge
Şi două trupuri reci privea,
Iar cînd s-au început a strînge
Ţiganii toţi pe lîngă dîns’,
Atunci moşneagul cu mîhnire,
Nevrînd a face răsplătire,
Apropiindu-se a zis:
— Fugi, varvar om, tu de la noi,
Te du la lumea ta cea mare
Şi lasă-ne întru uitare:
Tu eşti născut pentru război,
Şi te făleşti cu deşteptare,
Iar noi în rînduirea soartei
Suntem sălbatici, dar fireşti,
Ştiinţi n-avem praviliceşti,
Nici sînge nu vărsăm cu moarte,
La suflet ne numim noi mici
Şi n-am ucis încă pe nime,
Iar tu eşti varvar! fugi de-aici!
Te du, şi Dumnezeu cu tine.
Zicînd aceste, au luat
Ţiganii trupurile moarte,
Plîngîndu-le le-au îngropat
Şi s-au pornit în altă parte.
Numai o şatră în cîmpie
Rămase singură, pustie.
Aşa cînd toamna dimineaţă
Cucoarele se înarmează
Şi se pornesc cu strigăt mare
La locuri calde pîn’ la vară,
Iar una ce putere n-are,
Fiind rănită-n aripioare,
Rămîne singură, pătrunsă
De mîhniciunea cea nespusă.

* Anume acest cîntec Puşkin în a sa alcătuire l-a prefăcut în limba rosienească.

Related External Links

Ţiganii şi siderurgia din Hunedoara

Comuna Topliţa  din Hunedoara, parte a Ţinutului Pădurenilor, are o pagină de internet cu informaţii detaliate despre localizare, potenţial, informaţii diverse şi un istoric al comunei. În cadrul acestui istoric se pomeneşte (aici) şi despre ţiganii care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea siderurgiei (prelucrarea metalelor în general) în zonă.

Lucratori de alta etnie adusi la fierariile din Tinutul Padurenilor

In sec. al XVII-lea sunt consemnati in documente si primii straini, cate 3-4 la o fierarie. Dupa etnie, aces.tia erau nemti, unguri, slovaci, sarbi si tigani. Au avut o contribute importanta la dezvoltarea fieraritului in zona. Intre straini s-au impus nemtii. Documentele consemneaza mereu fieraria ,,nemteasca” alaturi de fieraria ,,romaneasca”. Unii termeni nemtesti au intrat devreme in vocabularul padurenilor de la fierarii: coh, sust, verk, alaturi de cei romanesti: cofar, purtator, bocser, urs, toiag, gurd, simbrie, cumpana, furca, bucata, tapusa etc. Tiganii erau recunoscuti pentru calitatea uneltelor pe care le faureau in atelierele de pe langa fierarii: ciocane, clesti, dalti, dornuri, securi, sape, burghie etc. Ei mai faceau potcoave, cuie pentru potcovit caii si boii. Usile de la casa avand cuie tiganesti s-au pastrat la unele construcjii pana aproape de zilele noastre. Dupa incetarea activitajii la aceste ateliere metalurgice (fierarii), secolul al XlX-lea, tiganii se raspandesc in localita|ile din zona. Astfel, la inceputul secolului al XX-lea, in anumite sate padurenesti apare, cu domiciliul stabil, si cate o familie de-tigani, acestia devenind fierarii si lautarii satelor respective.
In anul 1700 s-a intocmit o lista cu tofi lucratorii fierariilor din domeniul Hunedoarei: din totalul de 156 lucratori la cinci ateliere cu cuptoare de topit minereu sunt: 136 romani, 3 maghiari, 17 tigani, acestia locuind chiar langa atelierele de fierarie. Minerii, maistrii de la coh (cuptoare), bocserii, purtatorii sunt numai romani. Numele cele mai frecvente sunt Alic, Gostian, Toma, Radu, Toplicean, toti din Ghelar, Zavoianu, Tuza, Manaila, din Ruda, Poanta, Bur, Stana, Calin, din Lelese si Cerisor, Faur si Popa, din Plop, Dragota, Vlad, Iuga si Matu, din Cerbal.
Numarul strainilor creste simtitor dupa ce Imperiul Habsburgic hotaraste sa amplifice activitatea metalurgica din aceasta parte a Transilvaniei, deci dupa anul 1700. Autoritatile aduc in regiune muncitori specializati in extragerea si prelucrarea fierului.

Related External Links

Petiţie online pentru schimbarea denumirii din rromi în ţigani

Oricît de inutile sînt petiţiile online, ei bine, există o asemenea petiţie pentru schimbarea denimirii din rromi înapoi în ţigani. O puteţi găsi aici… poate o şi semnaţi.

To:  Parlamentul României

Cerem urgent schimbarea denumirii tiganilor in actele oficiale din Rrom/Rom/Roma/Rroma/Romany/Romani/Romanies in Tigani sau in etnonimul lor original care este Dom si nu Rrom/Roma/Rroma/Romany/Romani/Romanies sau alte nume de genul asta ce creeaza o confizie intre Români si tigani. Ne-am saturat sa fim confundati cu aceasta etnie cu grave probleme sociale si culturale si nu vedem cum schimbarea numelui de Tigan/Zigeneur/Zingaro/Gypsy (sau alte nume inventate) in unul asemanator cu al nostru i-ar ajuta cu ceva. Suntem satui ca indicnarea noastra fata de tigani sa fie luata drept rasism si va rog sa luati in serios aceasta petitie.

Related External Links

Doi britanici s-au trezit cu ţiganii-n sufragerie

De-a lungul istoriei au existat mereu incidente dintre ţigani şi populaţiile în interiorul cărora s-au stabilit sau chiar între ţigani şi alţi ţigani. Unele dintre incidente s-au finalizat foarte urît, altele au constituit un deliciu al mass-mediei şi al celor care au auzit despre ele, mai puţin cei implicaţi, evident.

Astfel, anul acesta un cuplu britanic şi-a găsit casa din vecinătatea Londrei invadată de opt ţigani români. Intruşii au cerut proprietarilor 3.000 de lire ca să părăsească imediat locuinţa. Abu-Taher Ahmed, cetăţean britanic, şi soţia sa lipsiseră de acasă doar patru zile iar la întoarcerea din mini-vacanţă au avut un şoc: în sufragerie, nişte străini, care s-au dovedit a fi cetăţeni români, petreceau, mîncau şi beau şampanie. Ba chiar îşi instalaseră şi o parabolică. Harnicii intruşi redecoraseră în cele patru zile cîteva dintre camerele familiei Ahmed şi aruncaseră o parte dintre lucrurile, care nu erau deloc pe gustul lor.

Mai multe informaţii se găsesc pe Adevărul.ro.

Related External Links

Ţiganii: origini şi răspîndire

Unul dintre articolele găsite pe reţea tratează subiectul originii şi răspîndirii ţiganilor. Imaginea de acolo apare în acest articol, sursa lui este Consiliul Europei şi Wikipedia. Fiecare stat european în care au ajuns ţiganii în migraţiile lor a căutat o metodă de a-i integra sau măcar de a-i controla într-o măsură sau alta. Succesul încă a ezitat să apară cînd a venit vorba de metodele lor de acţiune.

Ţiganii din România constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România.

Conform recensămîntului din 2002 numărul celor care s-au declarat ţigani a fost de 535.140 de persoane (2,5% din totalul populaţiei), fiind a doua minoritate din România după cea maghiară. Cu toate acestea, numărul ţiganilor este cu mult mai mare  (atît pe la noi cît şi în restul Europei) pentru că mulţi dintre cei înregistraţi s-au declarat aparţinînd altei etnii. De asemenea, foarte mulţi ţigani nu sînt înregistraţi, neavînd certificat de naştere şi buletin. Conform estimărilor Consiliului Europei, numărul ţiganilor din România depăşeşte 1,8 milioane.

De-a lungul timpului numărul ţiganilor care şi-au declarat etnia la recensăminte a fluctuat în funcţie de restricţiile regimurilor politice: în 1930 în România erau puţin peste 240.000, în 1956, numărul a scăzut la 104.000, iar în 1966 la 65.000.  Recensămîntul din 1977 a numărat 227.000 ţigani, pentru ca în 1992 numărul acestora să ajungă la peste 400.000.

Restul articolului este pe România-Actualităţi.ro.

Related External Links

Reportaj Adevărul: Logodite la 9 ani, măritate la 13 ani

Adevărul.ro prezintă sub forma unui reportaj un caz practic al obiceiurilor ţiganilor de a-şi căsători copii de la vîrste fragede. Nu este o căsătorie recunoscută de către statul român pentru că mirii nu au vîrsta legală pentru aşa ceva, dar conform obiceiurilor ţigăneşti este veritabilă.

În fiecare dintre cele 50 de familii de ţigani din Brînceni există cel puţin o minoră căsătorită. Tradiţia pe care n-o schimbă nici o autoritate de stat spune că fetele în vîrstă de 9 ani sînt logodite cu băieţi de aceeaşi vîrstă, iar pînă la 13 ani sînt deja măritate.

Nici unul dintre copiii familiilor din satul Brînceni nu merge la şcoală, pentru că, după datina ţigănească, alta e menirea lor pe lume. Fetiţele sînt destinate măritişului şi procreării, iar băieţii sînt cei care trebuie să se descurce pentru a-şi întreţine familiile formate la vîrsta adolescenţei.

„Asta e datina la noi din moşi, strămoşi. Aşa am pomenit: fetele se mărită de tinere şi fac copii sănătoşi”, a spus ieri, pentru „Adevărul”, Mihai Mielu, bulibaşa din Brînceni.

Căsătoriile sînt antamate de părinţi, într-o primă fază prin logodnă, apoi printr-o nuntă, fără popas la starea civilă.

Iar Protecţia Copilului este practic depăşită de situaţie. Tot ce pot ei să facă este să urmărească dacă mamele minore şi copiii lor sînt bine îngrijiţi.

Articolul se poate citi cu detaliile de rigoare aici.

Related External Links

Mărturiile unui ieşean stabilit la Torino

Ziarul Lumina publicat aici un articol despre un ieşean stabilit în Torino, Italia. S-a scris despre situaţia emigranţilor români în Italia şi, mai ales, despre situaţia ţiganilor de acolo şi probleme de care s-au lovit italienii cînd a venit vorba de ei.

Articolul este vechi de 3 ani, dar situaţia nu s-a schimbat prea mult în acest timp: s-au desfiinţat cîteva tabere de nomazi, unii dintre ţigani au fost judecaţi şi/sau condamnaţi (cazul Mailat este arhicunoscut), alţii au fost expulzaţi (cazurile mai recente, de cînd cu expulzările din Franţa, sînt de asemenea cunoscute).

Pe lângă români, în Italia au ajuns, de-a lungul timpului, şi foarte mulţi ţigani. N-au pus probleme prea mari autorităţilor italiene până de curând, când, din cauza jafurilor, a răpirilor şi a cerşetoriei şi-au ridicat în cap o ţară întreagă. Nu e vorba însă numai de ţiganii români, ci de ţigani din toate ţările Balcanilor. „Războiul acesta, împotriva ţiganilor, a pornit chiar din vina lor, în urma ultimelor jafuri pe care le-au făcut. De curând, o familie de ţigani sârbi a dat foc propriilor copii, sub un pod. Au făcut foarte multe crime, răpiri, jafuri în sate izolate. Italienii sunt încă prea toleranţi, încearcă să te pună în regulă“, ne-a explicat tânărul.

Trăind în ţara Mafiei, ţiganii s-au specializat în „lovituri“ de tot felul. Cele mai noi se execută în localităţile mai izolate ale Italiei, la poalele munţilor, unde comunităţile sunt îmbătrânite. Acestea sunt cele mai noi metode. Pe lângă acestea, însă, funcţionează şi altele, eterne, cu care ne-au obişnuit deja: copii la cerşit, trafic de droguri, trafic de copii.

Related External Links

Nicolas Sarkozy va discuta cu Papa despre expulzarea ţiganilor

Conform ştirii apărute pe Jurnalul.ro (aici) preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, va fi primit azi de către Papa Benedict al XVI-lea într-o vizită avînd ca scop clarificarea neînţelegerilor create de expulzarea ţiganilor din Franţa, dar şi recîştigarea unui electorat catolic decepţionat.

Conform Palatului Elysée, Sarkozy va discuta timp de jumătate de oră cu Suveranul Pontif şi va avea o audienţă cu secretarul de Stat al Vaticanului, cardinalul Tarcisio Bertone.

Programul lui Nicolas Sarkozy nu prevede declaraţii publice în cursul vizitei programate pentru a pune capăt neînţelegerilor privind ţiganii, neînţelegeri care au afectat relaţiile dintre Vatican şi Franţa.

Related External Links

Mădălin Voicu despre părerea lui Ilie Năstase

Tot pe Prosport.ro am găsit (aici) un foarte scurt interviu luat lui Mădălin Voicu despre afirmaţiile lui Ilie Năstase. Pot spune că este o replică venită din partea unuia dintre cei mai cunoscuţi ţigani ai zilelor noastre, deputat în parlamentul României.

Domnule Voicu, Ilie Năstase spune că este deranjat zilnic de sutele de rromi care trăiesc în străinătate…
Şi eu îi dau dreptate lui Ilie! Sunt pus în aceeaşi situaţie, mă lovesc zilnic de tot felul de hoarde care mă agasează la orice pas. E o realitate dură! M-am săturat să merg în Europa şi să găsesc tot felul de anunţuri sau afişe cu mesaje scrise în română, de genul “Nu furaţi!” sau “Atenţie la ţigani!”. Nu e corect şi are de suferit o ţară
întreagă.

“E dureros să fii atacat de ţigani agresivi”

Pot fi catalogate părerile lui Ilie Năstase ca fiind rasiste?
Nicidecum! Cine îndreaptă rasismul către Ilie Năstase face o gravă greşeală. El trăieşte în străinătate şi e dureros să fii atacat de ţigani agresivi, care n-au ştiut să facă nimic, decât să întindă mâna la cerşit.

Dânsul le-a dat dreptate francezilor în decizia acestora de a-i expulza pe rromi din Franţa…
Eu nu sunt de acord cu hotărârea lui Sarkozy. Părerea mea e că, dacă ţiganii au comis infracţiuni în străinătate, să fie judecaţi acolo, nu trimişi la mine în ţară.

Dar despre părerea lui Ilie Năstase de a deporta toţi rromii în Harghita, cum au făcut ruşii în Basarabia, ce credeţi?
Atitudinea aceasta poate fi catalogată drept xenofobă, tocmai de aceea nu sunt de acord cu regulile lui Sarkozy. Sunt atitudini rasiste. Justiţia din ţara respectivă trebuie să-şi facă datoria. Ilie a ridicat o problemă foarte importantă, iar eu îl susţin din toate punctele de vedere.

Related External Links

Ilie Năstase, ţiganii din Paris şi deportările în Harghita

Unul dintre subiectele care s-a inflamat în ultimele zile îl are ca ţintă pe Ilie Năstase şi declaraţiile lui legate de expulzarea ţiganilor din Franţa. Din ce am citit pe reţea (ştirea a fost preluată în multe locuri) fostul jucător de tenis a declarat că “M-am săturat de ţiganii care fură la Paris! I-aş deporta în Harghita!”

Unul dinte locurile unde am găsit articolul (am înţeles că este unul dintre primele, dacă nu chiar primul, unde acesta a apărut) este Prosport.ro.

Ilie Năstase a aprobat decizia lui Nicholas Sarkozy de expulzare a ţiganilor şi s-a ţiganii care fură în Pars, cerşesc, dau în cap şi îi sperie pe copii. Din punctul lui de vedere preluat de internetul şi mass-media româneşti, ar prefera să fie deportaţi în Harghita pentru că acolo sînt prea mulţi unguri şi prea puţini români.

“În felul acesta s-ar schimba şi componenţa etnică a zonei! Ceauşescu a greşit. Trebuia să facă în Harghita ce au făcut ruşii în Basarabia. Eu aş vrea ca românii din Ungaria să aibă aceleaşi drepturi cu maghiarii din România”.

Este o opinie tipică lui Ilie Năstase (cel puţin din ce am auzit de-a lungul timpului despre el), destul de eficientă dacă stau să mă gîndesc la problemele pe care unii dintre ţigani şi unii dintre unguri le-au creat în ultimii 20 de ani, dar care l-a adus atenţia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (articolul despre acest subiect este aici).

Related External Links