Ţiganii din Rusia sînt mai mult decît simpli ţigani

Aici se pot găsi cîteva cuvinte despre ţiganii din Rusia. Este prima oară cînd aflu ceva despre ţiganii din “mama” Rusie, dar textul este foarte familiar. De ce? Pentru simplul motiv că situaţia descrisă în el este foarte asemănătoare cu cea din România: existenţa ţiganilor a lăsat urme în cultura (operele literare) şi civilizaţia popoarelor în mijlocul cărora aceştia au ajuns.

Ca peste tot, există şi în Rusia ţigani care s-au integrat şi chiar au ajuns personalităţi de succes. Pînă la urmă despre asta este vorba, nu? De a învăţa de la ei cum să-i integrăm şi pe restul.

Related External Links

Ţiganii circului Romanes vor fi expulzaţi din Franţa

Adevărul a scris săptămîna trecută despre posibilitatea expulzării circului ţigănesc Romanes din Paris. Articolul este aici, spune că ţiganii din România, sau cel puţin reprezentanţii lor, s-au plîns de discriminare din partea guvernului francez, dar şi de de autorităţile româneşti care nu arestează cerşetorii şi prostituatele care ajung la Paris. Se mai scrie că viitorul muzicanţilor de la circul Romanes, ţigani români, este sub semnul  incertitudinii în condiţiile în care aceştia se află pe lista următoarelor expulzări.

Related External Links

Ţiganii români, vedete într-un film multi-premiat în Spania

“Yanindara”, un film de scurtmetraj spaniol, în care majoritatea actorilor sunt ţigani români, a cîştigat al doilea festival de film scurt din Spania în mai puţin de un an. Se poate spune cu uşurinţă că ţiganii români, actori amatori într-un film de scurt metraj, fac furori în Spania la festivalurile de profil.

Sîmbătă au fost decernate premiile Festivalului de Film Independent din Guadalajara (FESCIGU). Marele premiu al Juriului, în valoare de 2.500 de euro, a fost cîştigat de “Yanindara”, o peliculă a regizorului catalan Lluis Quilez. Este al doilea mare premiu la un festival de film spaniol după cel cîştigat în decembrie, la Festivalul Filmelor de Scurtmetraj din Aguilar de Campo (Palencia).

Mai multe informaţii se pot găsi pe pagina Adevărului de Spania.

Related External Links