Orchestra simfonică ţigănească din Budapesta

În concert în Bruxelles.


Dansul maghiar numărul 5.

100 de viori ţigăneşti, concert din Praga, melodii ruseşti

Ciardaş (muzică tradiţională maghiară), concert în Atena

Related External Links

Ţiganii în Formula 1

Şeful echipei de Formula 1 Ferrari şi-a concediat tehnicienii şi in locul lor a angajat tigani din România pentru că schimbau roţile de 3 ori mai repede. Mai tîrziu i-a parut rău. E drept că faţă de timpul obişnuit de 10 secunde schimbau roţile în numai 3 secunde însă în cele 7 secunde rămase au revopsit caroseria, au schimbat seria de fabricaţie şi au vîndut maşina drept Honda.

Related External Links

Meseria de lăutar

Pe RodulPămîntului.ro au apărut două articole despre meseria de lăutar (aici şi aici).

Lăutăria este meseria de muzicant popular angajat cu plată pentru a cînta la diverse ocazii comunitare (nunţi, botezuri, petreceri diverse). În zilele noastre, meseria de lăutar sau muzicant este recunoscută şi autorizată oficial. Formaţiile care cîntă muzici folclorice sînt numite generic tarafuri, dar denumirile folosite în mod curent sînt: bandă sau bantă, ceată, muzică şi orchestră. Începutul şi dezvoltarea aceastei meserii se  diferenţiază pe zone geografice.

Alăuta sau lăuta este un instrument cu coarde ciupite de provenienţă arabă, ea ajuns pe teritoriul românesc fie direct, fie prin intermediul maurilor din Spania. În secolul al XVII-lea denumirea de lăutar se atribuia oricărui muzicant instrumentist care cînta după ureche indiferent de instrumentul muzical la care cînta, lăutăria desemnînd meseria de muzician. Ulterior, termenul a fost adoptat în toată ţara.

Articolele sînt bine documentate, dacă aveţi timp să le studiaţi faceţi-o.

Related External Links

Ieri cerşetori, astăzi vedete. Poveste cu 3 ţigani.

Tracologie.info ne spune aici despre trei fraţi aparţinînd ţiganilor români care pînă la finalul lui 2009 cîntau pe străzile Belgradului, capitala Serbiei, pentru a-şi cîştiga traiul zilnic. De obicei interpretau Ciocîrlia lui George Enescu. Anul acesta au participat la concursul “Eu am talent”, au cîştigat şi au fost premiaţi cu 100.000 de euro şi o maşină. Cu aceşti bani mama lor le-a cumpărat un apartament, costume şi instrumente muzicale necesare pentru concerte.

Sîrbii au făcut un film documentar despre Sandra, Darko şi Daniel, acesta se numeşte “Miracolul lui Dumnezeu”. Cei trei au fost invitaţi la Londra pentru a înregistra un album.

Related External Links

Ionela Gorgan şi România multietnică

În jurnalul ei care conţine poveşti despre oameni şi locuri din Banat, Ionela Gorgan a alocat un articol (îl găsiţi aici) despre ţiganii de acolo şi interacţiunea cu ei. Este mîndră că este româncă şi că face parte dintr-un popor care a reuşit să conveţuiască atîtea secole cu o mulţime de alte etnii dintre care ţiganii sînt doar o mică parte.

Francezii şi italienii se lovesc abia acum de problemele anumitor minorităţi şi, aparent, se dovedesc incapabili să le rezolve altfel decît prin expulzarea acestora. Nici noi, românii, nu am reuşit să le rezolvăm decît într-o mică măsură, dar măcar noi nu-i putem expulza înapoi europenilor. Am putea să-i tolerăm în continuare, aşa cum am făcut-o de secole, dar nu este o soluţie. Va trebui să luăm taurul de coarne şi să-l educăm să devină cuminte.

Related External Links

Femeia simplă şi poveştile ei cu ţigani

Aici puteţi citi 3 poveşti cu ţigani pe jurnalul Femeiasimpla.com. Se merită.

Să nu vă sfiiţi să citiţi comentariile. Pe lîngă autorea articolului au mai fost şi alţii care şi-au adus contribuţia cu poveşti şi opinii.

Related External Links

Wikipedia şi discuţia despre romi

Pe wikipedia a fost deschisă o discuţie despre romi (adică ţigani) care poate fi găsită aici. Este destul de sugestivă, ţinînd cont de ideile şi răspunsurile care se vehiculează acolo şi de faptul că cei care o poartă sînt membri ai comunităţii Wikipedia din care puteţi face parte şi voi.

Related External Links

Cornel Şomâcu: O istorie a Gorjului nu se poate scrie fără ţigani

Cornel Şomâcu prezintă pe scurt influenţele pe care ţiganii le-au avut în istoria Gorjului de-a lungul existenţei lor pe aceste meleaguri.

Astfel…

Prima atestare documentară a ţiganilor în România datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi este făcută în Gorj. Istoricul gorjean Alexandru Ştefulescu menţiona acum mai bine de un secol un document din 1385 prin care domnitorul Ţării Româneşti, Dan I, dăruia Mânăstirii Tismana “40 de sălaşe de ţigani”. Interesant că secole de-a rândul Mânăstirea Tismana va fi totdeauna amintită cu posesiunile sale de ţigani. O altă menţiune din Oltenia o avem trei ani mai târziu când domnitorul Mircea cel Bătrân dăruia ctitoriei sale, mânăstirea Cozia, “300 de sălaşe de ţigani”. Începând cu secolul al XV-lea, domnul ţării, mânăstirile şi boierii aveau “robi ţigani” pe care îi găsim menţionaţi în documente. Tot din secolul amintit avem atestări ale ţiganilor şi în celelalte provincii româneşti, bunăoară cei amintiţi în Transilvania între 1390 şi 1406 fiind sub stăpânirea unui boier Costea, dar în Ţara Făgăraşului, pământ al domnitorului muntean.

Restul informaţiilor le puteţi citi în articolul de aici.

Ceea ce se mai merită reţinut este că prima lucrare dedicată ţiganilor a fost elaboratp de Mihail Kogălniceanu care a şi tipărit-o la Berlin în 1837. Noi scrieri despre ţigani apar abia în perioada interbelică, cînd Constantin I.Popp Şerboianu a iniţiat prima “Asociaţie Generală a Ţiganilor din România”(1933), Ioan Chelcea – “Ţiganii din România”(1944) şi George Potra  -“Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România” (1939).

Related External Links

Istoricul Viorel Achim: Marea migraţie a ţiganilor abia începe

În Adevărul online, versiunea spaniolă, istoricul Viorel Achim oferă un interviu despre migraţia ţiganilor în Europa şi situaţia lor în România. Articolul se găseşte aici.

În ultimii 20 de ani, dar, mai ales, în anii de cînd România a aderat la Uniunea Europeană iar cetăţenii români s-au putut deplasa liberi prin uniune am fost martorii unei migraţii masive a ţiganilor în Europa. Dar nu este primul val, ele s-au succedat periodic de-a lungul istoriei.

Cauza ultimul val este adîncirea prăpastiei între o parte a minorităţii ţigăneşti şi majoritatea societăţii. Articolul prezintă în cîteva cuvinte aceste mari migraţii (cea de acum ar fi a treia, după cea din secolele XIV-XVI şi XIX-XX), motivele lor şi mai spune cîte ceva despre asimilarea ţiganilor pe teritoriul României.

Related External Links

Mirela Marinescu: poveşti cu ţigani

În Gazeta de Sud au fost publicate în 22 iulie 2007 (aici) poveşti cu ţigani, articolul poartă semnătura Mirelei Marinescu.

Erau robi ai tătarilor, au devenit apoi meşteşugari, ocnaşi, gîzi (călăi), aurari, potcovari, lăutari, dar şi hoţi, criminali. Rămân să vorbească despre ţiganii de altădată poveştile consemnate în documentele istoriei.

Au venit o dată cu tătarii pe teritoriul românesc. Erau sclavii lor, robi care puteau fi vânduţi, trecuţi de la un stăpân la altul. După retragerea tătarilor, au rămas aici, la stăpâni români. Unii era indulgenţi cu ei, îi eliberau, lăsând cu limbă de moarte, în testamente, clauze care îi scăpau de robie. Şi, totuşi, o legătură puternică se năştea între ei, astfel încât mulţi preferau să rămână în aceleaşi gospodării. Acolo aveau de-ale gurii, tot astfel cum aveau şi posibilitatea de a câştiga un ban.

Meşteşugari de seamă

În vremea când au fost robi, dar şi după aceea, s-au dovedit buni meşteşugari, la confecţionarea armelor şi prelucrarea aurului, erau fierari iscusiţi şi buni îngrijitori de cai în armată. Faima lor s-a dus peste hotare, la fel cum la urechile străinilor au ajuns şi relele tratamente la care erau supuşi unii dintre ei. Suferinţa lor a luat sfârşit când Barbu Ştirbei a dat un decret de desfiinţare a robiei în Ţara Românească. Iniţiativa sa va fi preluată, peste timp, în Proclamaţia de la Islaz, în care se stipulau din nou desfiinţarea robiei, emanciparea ţiganilor. Clauza va fi susţinută şi de primarii Craiovei. Gheorghe Chiţu, primul primar al Craiovei, s-a ocupat şi el de integrarea ţiganilor, dându-le servicii. Erau puşi să repare trăsurile şi căruţele, erau angajaţi pe post de cioclii sau gropari pe lângă cimitire. Unii au fost trimişi la şcoală, în vreme ce alţii au fost internaţi în Spitalul „Filantropia“ pentru a se vindeca de bolile sociale pe care le puteau răspândi. Alţii au ales să cânte. Aveau un extraordinar talent muzical, care avea să-i cucerească şi pe scriitorii şi pictorii vremii, Eustaţiu Stoenescu, un mare pictor craiovean, dedicându-le numeroase lucrări. Lăutarii ţigani, cum ar fi cei din zona Bucovăţului, au ajuns să cânte şi peste hotare, la expoziţii internaţionale, la New York (1938), Paris (1900), Bruxelles. Au cântat şi cu Maria Tănase, încântându-l în mod plăcut pe Roosevelt. Şi regina Angliei avea să fie fermecată de muzica lor. „Când regina Angliei a vrut să-l decoreze pe marele violonist craiovean Ion Voicu, tatăl lui Mădălin Voicu, ca român, acesta a ţinut să atragă atenţia că aparţine de fapt etniei rome“, a menţionat Toma Rădulescu, şef de secţie la Muzeul de Istorie din Craiova.

Fapte măreţe de ieri

Tot de numele lor se leagă şi unele fapte măreţe. Voievodul Alexandru cel Rău a aflat la un moment dat că marele ban al Craiovei, Mihai Viteazul, e fiu de domn. A pus la cale arestarea lui şi mutarea spre execuţie la Bucureşti. Înainte însă de a ajunge la destinaţie, s-a făcut o oprire la Biserica Sfântul Nicolae din Bucureşti. „Mihai Viteazul s-a rugat la icoana Sfântului Nicolae să-i fie cruţată viaţa, promiţând că, dacă îl va scăpa, îi va face o biserică. Ajuns la locul execuţiei, gâdele, un ţigan, a refuzat să-l ucidă, afirmând că nu poate omorî o asemenea mândreţe de om. Poporul prezent la eveniment i-a sărit în ajutor. Domnitorul nu a mai putut face nimic şi a anulat execuţia. Un ţigan a salvat astfel viaţa banului Craiovei“, a precizat Toma Rădulescu. Ruga banului a fost ascultată, iar el şi-a ţinut promisiunea şi a ridicat Mănăstirea Mihai Vodă din Bucureşti.

Related External Links

Cine sînt şi de unde vin ţiganii?

Autoarea textului este prof. univ. dr. Elena MACAVEI, Preşedinta Secţiunii Pedagogice şi de Asistenţă Socială a ASTREI şi a fost publicat în Monitorul de Cluj în 27 octombrie 2008 la secţiunea Scrisoarea cititorului (îl puteţi găsi aici).

Studii istorice de autoritate stiintifica, lucrari etnologice si eseistice prezinta tiganii / romii ca un popor provenit dintr-o ramura a dravidienilor, un popor ratacitor, nomad ce a migrat în conditii si timpuri aproximate de unii cercetatori în secolele V-VI, dupa altii, în secolul IX, din India în Persia, fiind cunoscuti cu numele luri sau luli. Migrantii au parasit Persia ce cazuse sub dominatia arabilor, acestia i-au numit zott. Au fost cunoscuti si sub numele de lom (de armeni) sau dom (de sirieni). Cu timpul migrantii au ajuns în Armenia, Asia Mica, Bizant unde au fost numiti atinganos / atsinganos, ceea ce însemna “de neatins” si desemna o secta de magicieni, ghicitori, îmblânzitori de serpi. Din Asia Mica tiganii au migrat în Tracia, iar aproximativ din secolul XIV începe perioada europeana a migratiei. Prin Balcani au trecut si s-au asezat în Grecia, Bulgaria, Cehia, Serbia, Tarile Române, Ungaria, Lituania, Ucraina. Au migrat, de asemenea, în Italia, Spania, Portugalia, Germania, Franta, Anglia si Scotia, Tarile Scandinave. În contemporaneitate, tiganii / romii sunt cunoscuti cu etnonimele: zigeuner (de germani), czigany ( de maghiari), tsiganes (de francezi), ciganos (de portughezi), gitanos (de spanioli), gypsies (de vorbitorii limbii engleze). Se folosesc si termenii: sinti (în Europa de Vest) si romi (în Europa de Est). În Tarile Române tiganii au venit prin Balcani din Bizant, aproximativ în secolul XIV si au trait liberi ori ca robi domnesti, mânastiresti si boieresti. Pentru ca nu-si puteau plati darile, multi tigani liberi intrau de voie buna în stare de robie. La curtile domnesti si boieresti, pe domeniile mânastiresti tiganii munceau pamântul, îsi exercitau meseriile, efectuau munci gospodaresti, creau atmosfera petrecerilor. Robia tiganilor a generat atitudini de compasiune si de revolta ce s-au manifestat în masuri de ameliorare a vietii lor si în facilitarea rascumpararii, în initiative particulare ale boierilor de a-i elibera. S-au emis acte de dezrobire în 1837, 1847, 1855, 1859. Desi social-politic robia s-a desfiintat, mentalitati de supunere s-au prelungit în mentalul colectiv si au influentat psihismul individual si colectiv. Procesul de emancipare a tiganilor a început, în România, odata cu dezrobirea si împroprietarirea prin legea din 1864 si s-a intensificat în prima jumatate a secolului XX, în perioada interbelica. Recensamântul din 1930 înregistrase un numar de 252.501 tigani, ceea ce reprezenta 1,5 % din populatia României.