Archive for 27 Septembrie 2010

Ceandalaua ca destin istoric

Zilele trecute am primit un mesaj electronic cu textul de mai jos, dar care omitea numele autorului. Fiind vorba de un text transmis si retransmis de la o persoană sau alta, probabil că numele s-a pierdut pe undeva pe drum.

Nu a fost greu să-l găsesc, doar cu o simplă căutare cu google: este vorba de Adrian Majuru (scriitor, istoric, doctor în geografia umană). Fiind vorba de un text foarte bine scris, a fost preluat în diverse locaţii de pe reţea, nu doar retransmis în mod repetat prin poşta electronică. Nu ştiu unde a fost publicat prima oară pe reţea, aşa că pentru moment voi evita să menţionez sursa. Acest lucru va fi corectat cînd voi afla locul primei publicări.

Se pare că această profeţie a scriitorului I.D. Sîrbu, detaliată în romanul său „Lupul şi Catedrala”, a început să prindă contur de când cu promovarea cuvântului „rrom” în detrimentul milenarului „ţigan”. În toată copilăria mea nu am auzit vorbindu-se decât despre ţigani, iar această periculoasă şi forţată substituire, cu lungă trimitere, dintre român şi rrom, a explodat artificial după 1990.

Foarte interesant căci în tot arealul european nu avem nicăieri cuvântul „rrom” care să-i desemneze pe ţigani: în spaniolă avem Gitano; în italiană, Zingaro; în franceză, Gitane; în sârbo-croată, Ciganin; în slovenă, Cigan; în maghiară, Cigány, în poloneză şi rusă, Cygan; în limba turcă, çengene. Cuvântul românesc Ţigan derivă din slavul (a)Ciganinŭ (Al. Ciorănescu, 2002). Aşadar, popoarele Europei au cunoscut simultan povestea unei populaţii unice, cultural şi comportamental.

A existat în istoria noastră o categorie socială mai de plâns decât aceea a robilor ţigani. A fost starea de „rumânie” din spaţiul muntenesc echivalentă cu iobăgia. Aristocraţia liberală de la 1848 a ales să evacueze starea de „rumânie”, care, deşi a fost desfiinţată încă din 1748 prin reforma lui Constantin Mavrocordat, mai trebuia alungată şi din sufletele oamenilor, or, codul civil nu era de ajuns. De aceea au ales să numească tânărul stat creat la 1859 România, după o scurtă perioadă de coabitare moldo-valahă. Cu toţii deveniseră români, egali prin lege. Astfel, cuvântul „ţigan” ar trebui asumat, şi nu înlocuit cu un periculos subterfugiu lingvistic.

Dincolo de aceasta se află ceandalaua ca destin istoric. Termenul nu este cuprins în dicţionare. Este mai degrabă circumscris unei istorii care vine de departe, dintr-un alt areal cultural, pe cale a se împământeni pe meleagurile noastre.

Potrivit unor opinii, ţiganii noştri ar fi sosit pe filieră otomană. În timpul campaniilor militare turceşti din secolul al XIV-lea şi până la asediul Vienei, şatrele erau adevărate accesorii de îngrozire a duşmanului. Stăteau ascunse în spatele trupelor de avangardă şi urlau, zbierau, băteau în talere de metal, pentru a da senzaţia unei mulţimi militare fioroase. Turcii i-au folosit astfel în timpul campaniilor lor. Cu regimul fanariot, când acţiunile turceşti au încetat, devenind o problemă supravieţuirea militară, aceste populaţii hinduse au fost aruncate peste Dunăre, colonizate aici masiv, cu acordul dezinteresat al grecilor din Fanar care guvernau raialele economice ale Munteniei şi Moldovei (dr. Şerban Milcoveanu, 2005).

Petre Pandrea a căutat şi el un răspuns infiltrărilor hinduse în spaţiul românesc: „În «Upanişade» am găsit texte relative la infractori. Cum îi pedepseau? Prin izgonire din imperiul indian. Printr-o judecată sumară, pater familias îl declara ceandala pe delincvent” (Petre Pandrea, 2001). Cuvântul indian are echivalentul pe româneşte în „cinghinea”. Acest termen apare ca regionalism învechit şi înseamnă „obrăznicătură”, iar „cinghia” erau numite dansatoarele publice al căror dans din buric era numit adesea „cinghie” (Constantinescu-Dobridor, Gh. Bulgăr, 2002).

Cel lovit de ceandala trebuia să părăsească imediat casa. Nu avea voie să rămână în satul şi oraşul său şi nici în vreun sat sau oraş indian. Pleca în emigraţie. I se luau veşmintele şi i se dădeau zdrenţe. Nu avea voie să poarte podoabe de aur sau argint, ci numai podoabe din fier sau tinichea. Probabil din această interdicţie milenară există apetitul ţiganilor noştri pentru colanele şi inelele de aur masiv şi palatele cu multe camere nelocuite. „Ceandalaua poate fi criminal brahial vărsător de sânge, dar şi infractor în frac. Din primele două straturi se recrutează infractorii violenţei brahiale, din straturile ultime răsare criminalitatea în frac, iubitoare de venalitate, turpitudine şi lipsă de onoare” (Petre Pandrea, 2001).

Desigur se pune adesea problema de ce ţiganii altor regiuni europene sunt atât de diferiţi de aceia din Valahia? Aceasta se întâmplă pentru că ţiganii reprezintă un barometru social foarte fin privind nivelul de civilizaţie al popoarelor în mijlocul cărora sălăşluiesc timp de generaţii. Ei au preluat, forţat sau prin mimetism, calităţile şi defectele popoarelor în mijlocul cărora s-au aşezat. Calităţi şi defecte care au accentuat, menţinut sau eliminat efectul ceandalei. Privind spre reversul medaliei, ceandalaua s-a menţinut sau nu în funcţie de gradul de toleranţă al popoarelor care au acceptat-o. Paradoxal, chiar ţiganii spanioli sunt uimiţi de violenţa celor din România.

Spre deosebire de devălmăşia românească care atomizează orice ideal, orice individualitate – fenomen descris de Ştefan Zeletin în eseul „Din Ţara măgarilor” -, ţiganii au un instinct de solidaritate tribală uluitor. Regiunea Kosovo ne dovedeşte faptul că teritoriile zise naţionale nu sunt ale celor care le revendică, ci ale celor care le stăpânesc demografic. În anul 1994, în zona Olteniei, adică triunghiul Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Tg.Jiu, „împăratul ţiganilor a vrut să proclame aici stat independent” (vezi „Adevărul”, 24 XI 2000, p. 11). Cum Europa se confruntă cu un proiect secular nereuşit pe măsura aşteptărilor sale, privind socializarea comunităţilor ţigăneşti de pe cuprinsul ei, asocierea dintre „român” şi „rrom” ar trebui să ne pună pe gânduri. Iar pe de altă parte, „a trăi într-un vast penitenciar, fără a fi avertizaţi, cum o facem noi, reprezintă o gravă imprudenţă. Criminaliştii nu acceptă amestecurile” (Petre Pandrea, 2001).

Revoltele italienilor şi spaniolilor faţă de violenţa ţiganilor din România certifică teoria ciocnirii civilizaţiilor detaliată de Samuel Huntington. Popoarele Europei occidentale nu sunt tolerante cu nesimţirea, murdăria şi agresivitatea plăsmuite sub indiferenţa lui „merge şi aşa”. Uniunea Europeană ar putea găsi „soluţii” împreună cu India, ţara de origine a acestor expulzaţi milenari, nimic altceva decât o extensie culturală şi de civilizaţie, care ar trebui să aibă şansa revenirii la matcă.

Despre cum putem fi induşi în eroare

Pe negândite se naşte un nou popor. Istoria se desfăşoară după reguli culturale, cu afecte profunde care scapă mulţimii. Ea se află în continuă mişcare chiar pe spaţii mici şi se metamorfozează permanent. În ceea ce-i priveşte pe români, astfel de metamorfozări s-au mai petrecut în istorie în aşa-numita „perioadă a invaziilor”, de fapt succesiuni de roiri nomade. Respectivele metamorfozări, studiate atent îndeosebi de lingvişti, au însemnat mai mult decât o „invazie”; ele au însemnat coabitări seculare între autohtoni şi cei veniţi în circumstanţe istorice complexe.

Ceea ce numim „slavizare”, perioada „cumano-tătară”, „suzeranitatea otomană”, au fost moduri de viaţă, de obiceiuri, de coduri comportamentale, de ierarhii sociale etc. Toate au durat sute de ani fiecare, politic vorbind, dar au continuat să evolueze către particularităţi pe care geografia umană a locului le mai păstrează. Acest lucru certifică faptul că, de fiecare dată, autohtonii au suferit amprentări profunde şi iremediable.

Nu ştim de ce pravilele interziceau în vechime, chiar cu pedeapsa capitală, căsătoriile dintre români şi robii ţigani, chiar eliberaţi antefactum. Românii nu aveau voie să se căsătorească cu ţigănci chiar eliberate din robie. A fost o realitate istorică şi socială, care, deşi aparţine Evului Mediu (vezi Pravila lui Matei Basarab din 1642), a avut o extindere bizară până la mijlocul secolului al XIX-lea!

Astăzi, fenomenul de aculturare este însă foarte interesant şi este în plină desfăşurare. Antropologic, etnia ţigănească urbanizată este destul de bine articulată istoric: gust pentru vestimentaţie, igienă, pe alocuri chiar fineţuri intelectuale de nivel mediu pe care arareori le întâlneşti printre fiii de muncitori care au colonizat Bucureştii în anii puterii populare. Acest progres este mai întâlnit la femei sau adolescente. La aceasta se adaugă o mare abilitate mercantilă, în creştere progresivă începând cu anii puterii populare, când mulţi ţigani au intrat în structurile statului, pe funcţii publice înalte sau medii, chiar dacă nu ştiau carte. Aveau “origine sănătoasă”. Cam de pe atunci centrul vechi al Bucureştiului a fost golit de realii proprietari şi colonizat cu aceia pe care-i vedem azi.

Dar ceea ce se ignoră sau, clinic vorbind, nu se înţelege sunt fenomenele socio-culturale şi antropologice care se desfăşoară pe un alt palier istoric decât acela cronologic, şi anume faptul că “natura îşi are secretele şi ironiile sale sociale. Ţiganii ar fi, în aparenţă, o seminţie de maidan, murdărie şi mizerie: dar sunt un organism ce trăieşte extraordinar de organic, conform unui instinct de solidaritate tribală uluitor. Adam Lendvay – tocmai pentru că e hipercult şi un hiperlucid observator al lumii şi istoriei – susţine că ţiganii sunt un fenomen social unic, excepţional şi – ai să râzi – de mare viitor” (I.D. Sîrbu, “Lupul şi Catedrala”, Editura Casa Şcoalelor 1995, ediţie îngrijită de Maria Graciov).

În această carte este descris crepusculul metamorfozărilor de azi, bing-bangul unei aculturaţii din care, noi, românii, am fost certamente induşi în eroare: „Ne-am mulţumit să-i izolăm, să-i dispreţuim şi să-i ignorăm… de departe. Trişând puţin cifrele reale ale numărului lor la recensăminte şi făcându-ne că plouă ori de câte ori mărginaşii oraşelor ridicau problema ţiganilor vecini şi «prieteni». Nu ştiu dacă am dreptate, dar mie mi se pare că întreg oraşul nostru – fost foarte boieresc – (este vorba de Craiova n.m.), ca şi capitala, de altfel, este clădit pe o destul de intensă baltă de ţigănime, prolifică, beată, absentă din istorie, dar prezentă în realitate. Nu ştiu dacă se poate vorbi de o «explozie demografică» la ei, în orice caz, în timp ce noi, «albii», ne chinuim să ne înmulţim măcar în progresie aritmetică, ei, fără nici un efort sau încurajare, se înmulţesc în progresie geometrică. Priveam înfiorat această mulţime de lumpen-sclavi ai unei libertăţi total antisociale şi anistorice şi îmi dădeam seama că asist la o fantastică, misterioasă şi iraţională demonstraţie de vitalitate, supravieţuire, instinct tribal. (…)

Ungurii şi iugoslavii au catedre de specialitate, echipe sociologice care studiază ştiinţific căile de integrare a ţiganilor lor. La noi, deocamdată, nici usturoi nu au mâncat boierii noştri moşieri cu robi ţigani, şi nici gura noastră nu miroase a neatenţie şi ignoranţă. (…) Ţiganii trebuie priviţi şi înţeleşi nu din afară, de sus, de departe, ci dinlăuntrul lor. Raţiunea lor suficientă e ascunsă, e prelogică, total opusă criteriilor de progres, civilizaţie şi cultură. (…)

Singura etnie care, în esenţa ei, nu s-a schimbat nici măcar cu o iotă” în ciuda intemperiilor istorice ale ultimului secol „ar fi ţiganii. Miracolul lor ne apare cu atât mai evident, cu cât cercetările lor de sociologie, psihologie, patologie a popoarelor, filosofiile abisale ale culturilor, ca şi studiile de psihanaliză colectivă, toate, nu fac decât să scoată în relief trăsătura majoră a ţiganilor: ei nu doresc să fie mai mult decât sunt, altceva decât sunt, altfel decât sunt. Nu au nici un fel de conştiinţă socială sau politică – chiar dacă întregul lor comportament se bazează pe un fel de mândrie de a fi şi a rămâne, pe o teribilă încăpăţânare de a ignora istoria, revoluţiile, societatea. Nu au nevoie de contractul social, nu vor să ştie de acest contract. (…) Poate că această ciudată inundaţie dinspre maidane şi mahalale nu este decât o formă de semnalizare, un mod prin care inteligenţa defensivă a organismului nostru social, încă sănătos şi inteligent, ne atrage atenţia asupra unor realităţi pe care le ignorăm şi le subapreciem” (pp.276-277).

Şi subapreciate au rămas decenii de-a rândul. În ultimii 10-15 ani avem în sfârşit specialişti care au drept preocupare lumea ţigănească. Avem şi catedre de limbă “rromă”, cuvânt care dovedeşte că românii au pierdut bătălia până şi la detaliul lingvistic, căci există tendinţa ca „român” să fie înlocuit cu „rromân”! „Rrom”, la nivel symbolic, poate semnifica şi faptul că, spre deosebire de „rumânul” din vechime, sclav-şerb pe moşia boierului nu-i totuna cu „r”-ul adăugat, literă care înnobilează şi separă. Adolescenţii vechiului regat vorbesc deja cu accent pe vocală, lucru care dovedeşte semnificaţia practică a victoriei literei „r” suplimentare şi în limba uzuală. Preocupările culturale ale tinerelor generaţii sunt ataşate, chiar şi afectiv, de gustul asiatic al muzicii, iar de ceva timp chiar şi versuri coerente şi reuşite stilistic sunt armonizate pe melodii făcute pe calapod hindus. Nu ştiu exact cum stau lucrurile prin Ardeal, dar vechiul regat este în metamorfozare culturală şi demografică.

Social, s-a revenit la simbol, la ierarhia tribală, unde obiectul de prestigiu trebuie să fie strălucitor pentru a impune prestanţă şi a legitima puterea ca în imperiul lui Timur Lenk. Obiectele de prestigiu sunt fie din metal nobil (vezi ghiulurile, colanele, lanţurile pe care le poartă agresiv chiar şi românii cu bani), fie se singularizează prin unicitate (cea mai tare maşină, cea mai mega-vilă etc.).

În condiţiile în care aculturaţia a trecut de bariera sensibilă a unui posibil eşec, considerăm că nu ar mai fi necesară existenţa SISROM-ului, căci obiectivele sale oricum vor fi atinse în cel mult două decenii. Poporul român a fost (h)indus în eroare de istorie!

Related External Links

Muzică ţigănească spaniolă

Descrierea videoclipului este sumară, scrie doar “călătorie sigură” şi 1993.

Related External Links

Şerban Huidu: Ţigani sau romi?

Chiar dacă în foarte multe cazuri nu-mi place comportamentul (adică nesimţirea) cîrcotaşilor, azi am găsit pe pagina lui lui Şerban Huidu o opinie despre ţigani care se apropie destul de mult de opinia mea. Şi-a susţinut-o acum un an şi jumătate, nu ştiu în ce măsură aceasta s-a schimbat între timp, dar puteţi să o citiţi aici.

Comentariile sînt la rîndul lor interesante, diferite în funcţie de contactul pe care l-a avut fiecare cu ţiganii.

Related External Links

Zi naţionala a dezrobirii ţiganilor din Romania

În cursul săptămînii trecute a apărut o ştire pe pagina web a TVR care spune că reprezentantul minorităţii ţigăneşti în Parlament, deputatul Păun Nicolae a propus ca în fiecare an pe 20 februarie să fie comemorată dezrobirea ţiganilor din România. El dorea ca Ministerul Culturii să asigure fonduri pentru organizarea de manifestări publice dedicate acestei zile, iar în manualele şcolare să fie introdus un capitol despre perioada de robie a ţiganilor din istoria României. Senatul a respins proiectul.

Cu acel prilej s-a pus problema denumirii etniei: ţigan sau rrom? Senatorii au arătat ca denumirea de romi a fost dată printr-o rezoluţie a Consiliului Europei în perioada negocierilor de aderare a României la comunitatea europeană.

Related External Links

Banat – Ţigani în port tradiţional (mijlocul sec. al XIX-lea)

Banat - Ţigani în port tradiţional

Ilustraţie de carte de la mijlocul sec. al XIX-lea. (extrasă din: Böhm, Lénart - Geschichte des Temeser Banatsvolumul 2, 1863)
Sursa imaginii este aici.

Related External Links

Promoveaza!
Calendarul
Septembrie 2010
L M M J V S D
    Oct »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  
Utilizatorii online
Users: %GUESTS_SEPERATOR%3 Guests%BOTS_SEPERATOR%1 Bot
Comentariile recente
Romania nu ar rezista unei invazii rusesti nici macar o zi « Romanian Copy WriterDan-Marius.roDan-Marius.ro“Sunt româ şi nu mănînc litere, le studiez.” | Tiganii in Romania si lumeNu ştiu să înot | Tiganii in Romania si lumeAproape Unplugged – Şatra – Ţigăncuşa | Tiganii in Romania si lumeCristỉña Gàbriella PärüśvbefMaria, îngerul blond aflat printre ţiganii din Grecia | Tiganii in Romania si lumeFetiţa cu ochi albaştri aflată printre ţiganii din Irlanda | Tiganii in Romania si lumeNoi sintem cei au colonizat Pamintul, voi sinteti urmasii nostri degenerati / povestiri Istorie alternativa | Centrul Social Urban OradeaNoi sintem cei au colonizat Pamintul, voi sinteti urmasii nostri degenerati / povestiri Istorie alternativa « Romanian Copy WriterDan-Marius.roDan-Marius.roAndrei