Tiganii si limitele societatii civilizate

Articolul cu acest titlu (cu ghilimelele de rigoare la “civilizate”) a apărut pe hotnews aici. Îmi place cum este scris şi ilustrează, cel puţin din punctul meu de vedere, destul de bine starea de fapt a gîndirii oamenilor. Cel puţin al unora dintre cei pe care îi cunosc.

Românii, sau cel puţin o parte, au fost învăţaţi că ţiganii fură, înşeală, fac munca de jos, nu sînt de încredere, se ceartă în public şi nu au nici un fel de maniere şi aşa mai departe. S-a ajuns să se ignore faptul că ţiganii sînt şi ei oameni, ca toţi ceilalţi, iar unii se consideră superiori acestora pentru simplul motiv că sînt români, unguri, adică în general cam orice altceva decît ţigani.

Pe de altă parte, sînt destule cazuri dintre ţigani care, prin exemplul pe care îl dau, nu fac decît să întreţină un asemenea mod de gîndire. Valorile pe care le dau etnia (artişti, oameni de succes în general) sînt consideraţi ca nişte excepţii şi, pe ansamblu, sînt aproape trecute cu vederea. S-a creat un cerc vicios din care este destul greu de ieşit. Există trei cuvinte care pot asigura distrugerea acestui cerc vicios: cunoaşterea, înţelegerea (faptului că oamenii gîndesc altfel) şi insistenţa (în mod sigur vor exista piedici şi dacă nu se insistă atunci tot ce s-a făcut pînă atunci a fost făcut degeaba).

Nu sînt ţigan, dar sînt ateu, şi m-am lovit de o anume formă de discriminare din partea unor proşti. Nu pot să le dau apelativul de creştini, chiar dacă aparţin acestei religii, pentru că nu îi consider reprezentativi. Sper să nu greşesc prea tare. Discriminarea lor se bazează pe ignoranţă şi necunoaştere, acestui tip de persoane le spunem simplu proşti şi trecem mai departe.

Am scris acest articol aici.

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>