Despre istoria tiganilor in Liberatatea

Evenimentele din Franţa din ultimele săptămîni, de cînd s-a luat decizia expulzării ţiganilor, au stîrnit interesul multora, mai ales din partea mass-mediei.

Am găsit în Libertatea două articole care spun pe scurt cîteva cuvinte despre istoria ţiganilor pe teritoriul românesc: ei au venit în Europa din India prin filiera Persia – teritoriul Armeniei de azi – Imperiul Bizantin – Peninsula Balcanică. Şi-au continuat deplasarea spre vest, sud sau nord, inclusiv Ţările Române. Prima atestare documentară de la noi este din anul 1385 şi îi prezintă pe ţigani ca robi ai mănăstirilor, boierilor şi domnitorului.

Au fost foarte bine primiţi aici, şi chiar căutaţi în anumite cazuri, pentru că erau buni meşteşugari şi erau folosiţi de către populaţia majoritară românească tocmai pentru aşa ceva. În foarte multe situaţii au fost luaţi ca şi robi, ca parte a obiceiurilor de atunci dar şi ca încercare de a-i împiedica să emigreze mai departe, spre restul Europei, iar localnicii să rămînă fără forţă de muncă calificată. Eliberarea lor din robie s-a făcut în mai multe etape în secolul XIX.

“Ţigan” este termenul românesc pentru populaţia de origine indiană, este preluat de la greci şi bulgari pentru că ţiganii au sosit la noi dinspre sudul Dunării. Era doar un nume de etnie, aşa cum l-am perceput şi eu mereu, deşi unii au început să îi dea o notă peiorativă. Termenul “rrom” a fost introdus la noi în anii 1930 de către unii intelectuali ţigani care au militat pentru modernizarea etniei sub toate aspectele. S-a dorit ca termenul respectiv să marcheze ruperea de un trecut în care ţiganii erau asimilaţi cu sărăcia, lipsa de educaţie şi robia. În presa românească de atunci, ca şi acum, s-au folosit ambii termeni.

Articolele din Libertatea se găsesc aici şi aici. Unul dintre ele este un interviu cu istoricul Viorel Achim care a scris cîteva cărţi despre istoria ţiganilor. El abordează şi subiectul deportării în Transnistria în timpul celui de-al doilea război, din cele 25 de mii de persoane aparţinînd etniei care au fost deportate au murit cam jumătate din cauza foamei, bolilor şi a condiţiilor mizerabile.

Related External Links

Comments

Leave a Reply

*

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>